Președintele Parlamentului, Igor Grosu: „Inițiem negocierile tehnice pe trei capitole. Va fi nevoie de mai multă disciplină”
Republica Moldova a demarat, în această săptămână, discuțiile tehnice pe primele capitole de negocieri pentru aderarea la UE și în acest context va fi nevoie de mai multă disciplină, predictibilitate și o organizare eficientă. Declarațiile au fost făcute de președintele Parlamentului, Igor Grosu, la emisiunea „Secretele puterii” de la Jurnal TV, transmite MOLDPRES.
„Pornim negocierile pe trei capitole, și da, va fi nevoie de mai multă disciplină, predictibilitate și organizare. Deci pe asta trebuie de pus accent. La nivel politic și deschidere a fracțiunilor sau a deputaților de a pune umărul la procesul de negociere, de aproximare a legislației, o să fie cazuri și cazuri. O să fie situații în care, eu sincer cred și am văzut, că unii deputați, unele fracțiuni, o să pună umărul, dar o să fie și fracțiuni care au altă agendă și o să aibă, cumva, obiectivul de a face tot posibilul, să tergiverseze, să amâne, să tragă de timp”, a afirmat Igor Grosu.
În același timp, speakerul Igor Grosu a menționat că deschiderea negocierilor tehnice pe cele trei capitole este o soluție intermediară, care va permite Republicii Moldova să avanseze în procesul de integrare europeană și să nu piardă timp până în momentul în care va exista un consens politic pentru inițierea negocierilor.
„Este o soluție intermediară care ne permite nouă și ucrainenilor, în situația în care există acea opinie separată a unui stat membru vis-a-vis de una din țările candidat, să începem negocierile, pentru că rezultatele evaluării din ultimul raport sunt bune pentru noi. Nu că ne lăudăm noi, ei ne spun că suntem cu lecțiile făcute, putem merge mai departe. Ce ne permite asta? Să începem negocierile. În plus, partenerii noștri să poată să ne evalueze progresul și în momentul în care va fi acest consens, pentru că aici e vorba de consens la nivel de state membre ale Uniunii Europene, să fie consens pentru decizia politică de deschidere a negocierilor, să nu pierdem timpul ăsta care e foarte scump, deci să poată fi contabilizată, evaluată și luată în calcul în rapoartele de progres, perioada pe care noi o să o parcurgem în regim de negocieri tehnice, la nivel tehnic”, a afirmat președintele Legislativului.
Republica Moldova a demarat, în această săptămână, discuțiile tehnice pe primele capitole de negocieri pentru aderarea la UE - „Valori fundamentale”, „Piața internă” și „Relații externe”.
Autoritățile de la Chișinău subliniază că această etapă marchează o fază crucială a negocierilor de aderare, care va sta la baza progreselor viitoare în procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
CEC a aprobat simbolurile electorale pentru imprimare în buletinele de vot la alegerile regionale din 15 noiembrie
FOTO, VIDEO // Șefa statului Maia Sandu, întâmpinată de președintele Ungariei, András Baka, la Palatul Sándor din Budapesta
BPR: Manifestația de la Tiraspol încearcă să exploateze problemele cetățenilor în scopuri politice. Ivan Țurcan: „Sunt acțiuni propagandistice”
Ivan Țurcan, secretar de stat la Reintegrare: „Veniturile din taxele aplicate în regiunea transnistreană vor reveni populației prin Fondul de Convergență”
Controlul comun la frontieră și proiectele energetice, pe agenda vizitei premierului Tofan la Kiev
Ambasadorul Ucrainei la Chișinău: Incidentele de pe Nistru trebuie investigate, iar rezultatele făcute publice
Consiliul Permanent al OSCE: R. Moldova respinge acuzațiile Rusiei privind regiunea transnistreană și cere retragerea forțelor militare de pe teritoriul țării
Noul premier al României, Luca Niculescu, va efectua prima vizită la Chișinău pe 27 octombrie
Cooperarea dintre R. Moldova și International IDEA, discutată la Chișinău. Ministrul Mihai Popșoi: „Ne dorim ca experiența noastră să contribuie la protejarea proceselor democratice din alte state”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, cere autorităților de frontieră din Republica Moldova și Ucraina să identifice soluții pentru prevenirea incidentelor pe Nistru
Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu ambasadorul Argentinei: „Avem toată deschiderea pentru a transforma oportunitățile existente în proiecte concrete”
Igor Grosu anunță soluții pentru protecția datelor personale și controlul plăților după o investigație jurnalistică privind o platformă de taxi
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, îndeamnă locuitorii Găgăuziei să participe la alegerile din 15 noiembrie: „Tentativele de a induce boicotul au eșuat”
Politica fiscală pentru 2027: Igor Grosu explică ce amendamente au fost acceptate
Accesul în anumite locuri publice din Chișinău va fi restricționat pe 27 octombrie, în contextul vizitei premierului României
Republica Moldova și Ucraina accelerează proiectul liniei electrice Bălți–Dnestrovsk, pentru a spori schimburile de energie între cele două țări
Premierul Vasile Tofan, la Kiev: „Moldova va rămâne un vecin și un partener de încredere al Ucrainei"
Peste 258.000 de buletine de vot, tipărite pentru alegerile din Găgăuzia
FOTO // Casa Națională din Nisporeni, un secol de istorie și tradiție culturală
FOTO // Un nou spațiu comunitar, amenajat la Bălți cu sprijin financiar din România
Premierul Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său ucrainean, Sergii Koretskyi: „În fiecare zi în care ucrainenii își apără orașele, familiile și libertatea, ei contribuie și la securitatea Republicii Moldova”
Discursul Premierului Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său ucrainean, Sergii Koretskyi
Parcursul european al Republicii Moldova și securitatea regională, discutate de miniștrii de externe ai Moldovei și Ciprului
Republica Moldova a acoperit integral consumul de energie electrică în perioada 19–25 octombrie
Premierul României, Luca Niculescu, vine marți la Chișinău. Programul întrevederilor
VIDEO // Un cetățean ucrainean a traversat ilegal frontiera cu Republica Moldova cu o motoparapantă și a cerut azil
Gheorghe Mustea va susține concerte în opt localități din țară, cu ocazia împlinirii a 75 de ani
O femeie din Briceni a pierdut peste 70.000 de lei într-o escrocherie telefonică
O motoparapantă a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova. Cazul este investigat de instituțiile statului
Instituțiile de protecție socială au primit echipamente IT de peste trei milioane de lei, oferite cu sprijinul SUA și UNICEF