ro

 

Politică
24 Octombrie, 2026 / 12:20
/ 09 Iunie, 2026

Republica Moldova și România își coordonează eforturile pentru avansarea negocierilor de aderare la UE

Membrii Comisiei pentru integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova au efectuat, în perioada 8–9 iunie, o vizită de lucru la București, unde au avut o serie de întrevederi cu oficiali români. Discuțiile s-au axat pe avansarea procesului de aderare la Uniunea Europeană, pregătirea pentru accesarea fondurilor de preaderare și valorificarea experienței României în parcursul său european, comunică MOLDPRES.

Din delegația parlamentară au făcut parte deputații Marcel Spatari, Ana Calinici, Angela Munteanu-Pojoga și Elena Grițco.

Pe durata vizitei, oficialii moldoveni au avut întrevederi cu reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe al României, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și cu membri ai comisiilor pentru afaceri europene din Camera Deputaților și Senat. Discuțiile au vizat atât progresele Republicii Moldova în procesul de aderare la UE, cât și etapele următoare ale negocierilor.

În cadrul întrevederii cu secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe al României, Ana Tinca, părțile au discutat despre evoluțiile înregistrate de Republica Moldova pe calea integrării europene și despre sprijinul constant oferit de România. Totodată, a fost abordată perspectiva deschiderii negocierilor pe Clusterul 1 – „Valori fundamentale”, în contextul președinției cipriote a Consiliului Uniunii Europene.

Un accent important a fost pus pe mecanismele de accesare a fondurilor de preaderare. În discuțiile cu secretarul de stat din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Kelemen Attila, partea română a prezentat experiența României în gestionarea proiectelor finanțate de Uniunea Europeană și a exprimat disponibilitatea de a continua sprijinul prin expertiză și instruire.

De asemenea, delegația moldoveană a avut întrevederi cu reprezentanți ai comisiilor parlamentare de profil din România, unde au fost discutate pregătirea instituțională pentru absorbția fondurilor de preaderare, consolidarea capacităților administrative și valorificarea experienței acumulate de România în procesul de aderare la UE.

Președintele Comisiei pentru integrare europeană, Marcel Spatari, a subliniat că Republica Moldova a înregistrat progrese importante în procesul de aderare și se află într-o etapă avansată a negocierilor.

„Am parcurs un an și patru luni de screening bilateral, ceea ce ne situează printre cele mai avansate state aflate în proces de aderare. Beneficiem de deschiderea și sprijinul Comisiei Europene, însă rămân provocări legate de capacitatea instituțională. În acest context, mizăm pe sprijinul României pentru accelerarea reformelor și pregătirea etapelor următoare”, a declarat Spatari.

Tot în capitala României membrii Comisiei pentru integrare europeană au avut o întrevedere cu deputatul Mircea Roșca, președintele Comisiei pentru românii din afara granițelor țării, și cu deputatul Andrei Daniel Gheorghe, membru al comisiei. Părțile au discutat despre proiectele comune implementate în Republica Moldova cu sprijinul României, precum și despre evoluțiile recente în procesul de integrare europeană. Oficialii români au reiterat susținerea pentru obiectivul de aderare europeană al țării noastre.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Ambasadoarea UE, despre sprijinul pentru Moldova: „Reformele sunt necesare, iar investițiile trebuie monitorizate"

/ Acum 2 zile

Investițiile americane, pe agenda discuțiilor dintre oficialii SUA și conducerea Republicii Moldova

/ Acum 2 zile

Ambasadoarea Iwona Piórko: Integrarea graduală în UE poate aduce beneficii suplimentare Republicii Moldova înainte de aderare

/ Acum 2 zile

Ambasadoarea UE, Iwona Piórko: „ Republica Moldova a înregistrat progrese remarcabile în procesul de aderare”

/ Acum 2 zile

Prima vizită a premierului României va fi la Chișinău. Luca Niculescu anunță accelerarea proiectelor comune

/ Acum 2 zile

ANALIZĂ // Guvernul Niculescu și câștigul esențial pentru Republica Moldova

/ Acum 2 zile

Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Procesul de reintegrare graduală ne va permite să stabilim formula prin care regiunea transnistreană va fi reprezentată în structura administrativă a țării”

/ Acum 3 zile

Ministrul Mihai Popșoi, discuție cu omologul român, Dan Neculăescu:  „Vom aprofunda parteneriatul strategic, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului”

/ Acum 3 zile

Guvernul a operat schimbări de cadre la Ministerul Sănătății, Agenția de Mediu și Cancelaria de Stat

/ Acum 3 zile

Igor Grosu felicită noul Guvern al României, condus de Luca Niculescu: „Avem o agendă comună ambițioasă și un obiectiv clar: mai multă prosperitate în familia europeană”

/ Acum 3 zile

Premierul României, Luca Niculescu, va efectua o vizită la Chișinău în perioada următoare

/ Acum 3 zile

Vasile Tofan l-a felicitat pe Luca Niculescu pentru preluarea mandatului de premier al României: „Avem încă multe de făcut și sunt convins că vom continua”

/ Acum 3 zile

Preşedinta Maia Sandu către noul Guvern de la București: „România poate conta oricând pe noi”

/ Acum 3 zile

CEC a acreditat 16 observatori internaționali pentru alegerile bașcanului Găgăuziei

 


 
/ Acum 17 ore

Un colaborator al Ambasadei Rusiei la Chișinău va fi declarat persona non grata, după ce o dronă încărcată cu explozibil a căzut în raionul Telenești

/ Acum 17 ore

Prim-ministrul Vasile Tofan s-a întâlnit cu tinerii care au adus Republicii Moldova trei medalii la Campionatul Mondial de Robotică

/ Acum 17 ore

Acces facilitat pe piața europeană: BEI acordă 150 de milioane de euro pentru modernizarea sectorului agroalimentar prin programul „Livada Moldovei II”

/ Acum 18 ore

Premierul Vasile Tofan și Vicepreședintele Băncii Europene de Investiții au discutat despre accelerarea proiectelor de dezvoltare în Republica Moldova

/ Acum 19 ore

Două cazuri de încălcare a spațiului aerian național, înregistrate în ultima săptămână. Ministerul Apărării reiterează necesitatea consolidării capacităților de apărare aeriană

/ Acum 19 ore

Vicepremierul Valeriu Chiveri a participat la marcarea a 30 de ani de activitate a Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol

/ Acum 19 ore

Serghei Tarnovschi a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial de canoe maraton din Argentina

/ Acum 20 ore

FOTO // Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol, trei decenii de luptă pentru educația în limba română. Autoritățile anunță progrese privind soluționarea problemei sediului

/ Acum 20 ore

O dronă a căzut în satul Chiștelnița din raionul Telenești. Poliția a securizat zona

/ Acum 20 ore

Premieră la alegerile din 1 noiembrie 2026: alegătorii vor putea vota cu buletinul digital din aplicația EVO

Vezi mai multe