Un marș de solidaritate cu Ucraina s-a desfășurat în centrul capitalei
În centrul capitalei a fost organizat, în seara zilei de astăzi, un marș de solidaritate cu Ucraina, în contextul împlinirii a patru ani de la declanșarea invaziei ruse la scară largă, informează MOLDPRES.
Participanții la eveniment s-au reunit la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul capitalei, după care au mers spre sediul Ambasadei Federației Ruse, purtând drapelul Ucrainei în semn de solidaritate cu statul vecin. De asemenea, participanții au purtat pancarte cu mesaje de susținere a Ucrainei și a eroilor acestei țări. Acțiunea a fost anunțată de organizatorii inițiativei civice „Stop Russian Aggression”.
Participanții la marș au trecut și prin fața clădirii Președinției Republicii Moldova, care a fost iluminată în culorile albastru-galben ale drapelului Ucrainei, în semn de solidaritate.
Ajunși în fața sediului Ambasadei Federației Ruse, participanții au intonat imnul Ucrainei și a fost ținut un minut de reculegere în memoria persoanelor care și-au pierdut viața în război.
Potrivit organizatorilor, marșul are drept scop exprimarea solidarității față de poporul ucrainean și transmiterea unui mesaj public de susținere și pace.
Organizatorii au subliniat că data de 24 februarie are o puternică încărcătură simbolică și reprezintă un moment de reflecție asupra consecințelor războiului. Într-un mesaj public, aceștia au menționat că ziua amintește de suferințele a milioane de cetățeni ucraineni, în condițiile în care infrastructura energetică a Ucrainei este supusă constant atacurilor.
Ucraina a fost atacată de Federația Rusă la 24 februarie 2022 și războiul continuă să aibă consecințe majore de securitate, umanitare și economice în regiune, inclusiv asupra Republicii Moldova, care a găzduit sute de mii de refugiați ucraineni de la începutul conflictului.
VIDEO // Speakerul Igor Grosu, la finalul conferinței de la Roma: „M-am convins din nou că R. Moldova are sprijinul necesar în drumul său spre marea familie europeană”
MAE condamnă încălcarea repetată a spațiului aerian național: „Aceste incidente constituie o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a țării noastre”
CEC a aprobat modelele buletinelor de vot pentru alegerile regionale din 15 noiembrie
FOTO // Studenții participanți la proiectul Moldova Model United Nations, în vizită la MAE. Vicepremierul Mihai Popșoi i-a încurajat să se implice în parcursul european al țării
Republica Moldova și Armenia își vor consolida cooperarea parlamentară
Sprijinul Lituaniei pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, discutat de speakerul Igor Grosu cu Juozas Olekas
Speakerul Igor Grosu a salutat decizia Norvegiei de a transforma reprezentanța la Chișinău în ambasadă cu drepturi depline
Găgăuzia intră în campanie electorală pentru alegerile din 15 noiembrie. Opt candidați aspiră la funcția de bașcan
INTERVIU MOLDPRES // Ambasadorul Regatului Spaniei, José Antonio Hernández Pérez-Solórzano: „Reziliența Moldovei este o chestiune de securitate europeană”
Ambasadoarea UE, Iwona Piórko: Reforma justiției și combaterea corupției rămân priorități în parcursul european al Republicii Moldova
Deputații turci, invitați să participe în calitate de observatori la alegerile din Găgăuzia
„O evoluție fără precedent”. Republica Moldova ar putea deschide toate cele șase clustere de negociere până la sfârșitul anului
Republica Moldova contează pe sprijinul Franței pentru deschiderea ultimelor două grupuri de capitole de negociere cu UE
Speakerul Igor Grosu, la Roma: „Cooperarea dintre parlamentele R. Moldova și Italiei este esențială în procesul de aderare a țării noastre la UE”
Speakerul Igor Grosu, după întâlnirea cu Mitropolitul Basarabiei: „Cu toții ne dorim o societate unită, în care valorile creștine, respectul reciproc și aspirația spre o viață mai bună să ne apropie și să nu ne despartă”
Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu un grup de studenți și tineri profesioniști
Mecanism de sprijin pentru moldovenii care revin din străinătate, discutat de autoritățile centrale și locale
O femeie din Chișinău, înșelată cu 145 000 de lei printr-o escrocherie telefonică
Pacienții cu AVC vor putea beneficia de investigații mai precise la Institutul de Medicină Urgentă
Guvernul a aprobat Strategia națională în domeniul drogurilor și adicțiilor pentru anii 2026–2032
FOTO // Drumarii au intervenit pe 13 sectoare de drum național după ploile din ultimele zile
Reguli clare pentru organizarea traficului, dezvoltarea transportului public și amenajarea parcărilor cu plată
Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Procesul de reintegrare graduală ne va permite să stabilim formula prin care regiunea transnistreană va fi reprezentată în structura administrativă a țării”
Primarul municipiului Bălți va putea fi asistat de un cabinet propriu
Unele medicamente s-ar putea scumpi. Ce măsuri pregătește Ministerul Sănătății
Peste 140 de angajați ai sistemului penitenciar au beneficiat de instruire în domeniul antiterorismului
Fermierii din sectorul zootehnic pot solicita sprijin financiar de aproape 29 de milioane de lei
Experți greci instruiesc specialiștii din Moldova în valorificarea patrimoniului arheologic și utilizarea inteligenței artificiale
Avere nejustificată de peste 474.000 de lei, constatată de ANI în cazul unui ofițer al SPPS
Importurile de cărbune în Republica Moldova au scăzut cu 19%. Comercianții caută furnizori noi înainte de iarnă