VIDEO // Mesaj în limba română transmis de premierul Vasile Tofan de la tribuna ONU: „Grija pentru cei de lângă noi trebuie să ne unească”
Premierul Vasile Tofan a susținut astăzi un discurs în plenul Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, care se desfășoară la New York. De la tribuna ONU, oficialul a transmis un mesaj în limba română, în care a îndemnat cetățenii Republicii Moldova la unitate și solidaritate în contextul provocărilor regionale și al apropierii sezonului rece, informează MOLDPRES.
Prim-ministrul a menționat că mulți cetățeni privesc cu îngrijorare evoluțiile de securitate din regiune și pregătirile pentru iarnă. El a dat asigurări că Guvernul depune eforturi pentru a sprijini cetățenii.
„Dragi moldoveni! Știu că mulți dintre voi urmăriți cu neliniște știrile despre războiul de alături, despre dronele rusești care s-au întețit, și vă gândiți deja la iarna care vine. Da, ne așteaptă o iarnă grea. Datoria noastră, a Guvernului, este să ne pregătim și să-i ajutăm mai ales pe cei care au cel mai puțin. Pentru asta muncim și despre asta vorbim cu partenerii noștri aici.
Dar vreau să vă rog un lucru important: să ne ținem grămăjoară. În momentele grele, asta ne-a ajutat de fiecare dată - să nu ne lăsăm singuri unii pe alții, să ne ajutăm vecinii, părinții, oamenii care o duc cel mai greu. Putem avea păreri diferite, putem vota diferit. E firesc într-o țară în care oamenii gândesc liber. Dar grija pentru cei de lângă noi trebuie să ne unească. Suntem o țară mică. Tocmai de aceea e cu atât mai important să știm că nu suntem singuri și că ne putem sprijini unii pe alții”, a afirmat Vasile Tofan.
Premierul Vasile Tofan efectuează, în perioada 23-26 septembrie, o vizită la New York, pentru a participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.
Moldova vrea să diversifice importurile de gaze și produse petroliere din Azerbaidjan
China și Moldova pregătesc noi proiecte de cooperare. Ambasadoarea Dong Zhihua: „Suntem pregătiți să aprofundăm relațiile”
VIDEO // Republica Moldova a realizat 95 la sută din acțiunile planificate până la această etapă în Planul de Creștere. Alexei Buzu: „Este cel mai ambițios program de transformare a economiei”
Premierul Vasile Tofan, pentru Bloomberg: „Parcursul european creează oportunități economice uriașe pentru noi, dar și pentru investitorii care vor veni în Moldova”
INTERVIU MOLDPRES // Ambasadorul Slovaciei, Pavol Ivan: „Moldova merită să devină parte a UE în viitorul apropiat. Poate finaliza procesul de aderare până în 2030”
VIDEO // „Rusia a încercat să ne destabilizeze țara și a cheltuit sute de milioane de dolari în acest scop. Republica Moldova a rezistat”, susține premierul Vasile Tofan
Peste 50 de state membre ale ONU au cerut Rusei încetarea completă, imediată și necondiționată a focului în Ucraina
VIDEO // Premierul Vasile Tofan, într-un interviu pentru CNN: „Salutăm faptul că SUA se implică în proiecte de susținere energetică pentru Moldova”
Igor Grosu: „Survolând neautorizat spațiul aerian, Rusia provoacă tensiuni și încearcă să inducă frică”
Republica Moldova reafirmă angajamentul pentru protecția refugiaților la reuniunea ONU dedicată Convenției din 1951
Republica Moldova și UNESCO vor consolida cooperarea în educație, cultură și combaterea manipulării informaționale
MAE califică drept inadmisibilă violarea spațiului aerian de către dronele rusești: „Aceste incidente reprezintă o încălcare flagrantă a suveranității Republicii Moldova și pun în pericol direct viața cetățenilor”
„Un risc direct pentru securitatea noastră și o încălcare flagrantă a suveranității”. Speakerul Igor Grosu denunță incidentele cu drone înregistrate în această dimineață
Maia Sandu condamnă încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de către drone rusești: „Războiul Rusiei pune în pericol întreaga Europă”
VIDEO // Ministra de Interne a verificat măsurile de protecție la punctele de trecere a frontierei din sudul țării, în contextul incidentelor cu drone
Vicepremierul Mihai Popșoi va efectua o vizită în Canada: discuții despre consolidarea relațiilor bilaterale și dezvoltarea parteneriatelor economice
Republica Moldova își extinde capacitățile de producere a energiei din surse regenerabile, concomitent cu dezvoltarea infrastructurii de stocare
Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci
Nivelul apei în lacul Novodnistrovsk a coborât la un prag critic. Ministrul Gheorghe Hajder: „Barajul nu mai acumulează nimic, toată apa care vine din Carpați curge direct spre Moldova”
Fragmente ale unui aparat de zbor fără pilot, depistate în apropiere de satul Volintiri, raionul Ștefan Vodă
„Avem o cale realistă de a construi o țară din care copiii noștri să nu fie nevoiți să plece în căutarea unor noi oportunități”: discursul premierului Vasile Tofan la ONU
Premierul Vasile Tofan: „Ambiția noastră este clară: să ancorăm ferm Moldova în familia europeană”
„Ne dorim o reintegrare pașnică a țării noastre”. Premierul Vasile Tofan: „A fi mic nu înseamnă a fi lipsit de putere”
BTA // Pilotul bulgar Nikola Tsolov a încheiat pe locul doi Marele Premiu de Formula 2 din Azerbaidjan, după una dintre cele mai bune curse ale sale
Prim-ministrul Vasile Tofan, la ONU: „Moldova poate că nu va deveni o mare putere, dar cu certitudine poate deveni o țară măreață”
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Nivelul apei în râul Nistru în nordul țării a scăzut considerabil”
VIDEO // Republica Moldova își prezintă candidatura la președinția celei de-a 82-a sesiuni a Adunării Generale a ONU
VIDEO // Mesaj în limba română transmis de premierul Vasile Tofan de la tribuna ONU: „Grija pentru cei de lângă noi trebuie să ne unească”
Discursul Prim-ministrului Vasile Tofan, la dezbaterile generale din cadrul Sesiunii a 81-a a Adunării Generale a ONU
VIDEO // Premierul Vasile Tofan a susținut un discurs în plenul Adunării Generale a ONU