ro

 

Societate
14 Octombrie, 2026 / 21:08
/ 08 Noiembrie, 2025

De astăzi, permisele moldovenești vor putea fi convertite în Italia fără examene suplimentare

De astăzi, a intrat în vigoare noua redacție a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Italiene privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor de conducere, document care aduce modificări importante pentru cetățenii moldoveni stabiliți în Italia, transmite MOLDPRES.

Potrivit noilor prevederi, toate permisele de conducere eliberate în Republica Moldova pot fi convertite pe teritoriul Italiei, inclusiv cele obținute după anul 2020. De asemenea, termenul în care titularii pot solicita conversiunea permisului a fost extins de la 4 la 6 ani de la data stabilirii reședinței în Italia.

Pentru a beneficia de conversiune, permisul de conducere moldovenesc trebuie să fie valabil și să fi fost obținut înainte de stabilirea reședinței în Italia. Cererile se depun la Ufficio di Motorizzazione Civile sau prin intermediul școlilor auto autorizate, conform procedurilor prevăzute de legislația italiană.

Acordul facilitează integrarea cetățenilor moldoveni în Italia și elimină necesitatea susținerii unui nou examen auto, reprezentând un pas important în cooperarea bilaterală dintre cele două state.

Republica Moldova are încheiate acorduri similare cu Letonia, Spania, Marea Britanie, Grecia, Israel, Turcia, Albania și Lituania. Un Acord cu Franța a fost parafat și urmează să intre în vigoare, iar între Republica Moldova și Germania există o Declarație comună de intenție în acest sens.

Citește și: VIDEO // Maia Sandu, după întâlnirea cu Giorgia Meloni: „Relațiile cu Italia sunt mai bune ca niciodată”

Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute în alte două state europene


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

O femeie din Dondușeni a rămas fără 30.000 de lei după un apel al unor falși electricieni

/ Acum 1 zi

Grup criminal specializat în atacuri asupra comercianților agricoli, destructurat. Șase persoane vor ajunge pe banca acuzaților

/ Acum 1 zi

Incendiu la o pensiune turistică din Buțeni. O cabană aflată în construcție a fost distrusă

/ Acum 1 zi

Un fost inginer cadastral a fost condamnat la nouă ani de închisoare în dosarul terenurilor din Trușeni

/ Acum 1 zi

Unul din patru elevi, implicat în situații de bullying sau agresiune fizică. Autoritățile elaborează un plan de acțiuni pentru prevenirea și gestionarea cazurilor de violență în școli

/ Acum 1 zi

Igor Grosu: „Tinerii trebuie să învețe în condiții moderne și să-și poată construi viitorul acasă"

/ Acum 1 zi

Judecătorul Valeriu Curicheru a promovat evaluarea externă

/ Acum 1 zi

FOTO // Campanie de prevenire a traficului de persoane. Poliția de Frontieră a informat cetățenii despre riscurile asociate fenomenului

/ Acum 1 zi

Un bărbat din Bălți a fost reținut după ce ar fi cerut bani pentru obținerea unor permise de conducere

/ Acum 1 zi

FOTO // Cahul: Vicepremierul Vladimir Bolea a vizitat stația de epurare și noul sediu al Teatrului Muzical-Dramatic, construite cu sprijinul Fondului de Dezvoltare Regională

/ Acum 1 zi

Incendiu în curtea unui bloc din Cahul. Două automobile au fost distruse de flăcări

/ Acum 1 zi

Pe drumurile din țară se circulă în condiții de ploaie. IGP recomandă șoferilor să conducă cu atenție sporită

/ Acum 1 zi

Republica Moldova vrea să preia din experiența României în procesul de urmărire penală

/ Acum 1 zi

Mai multe oportunități pentru femei, ANPCV propune o strategie națională pentru 2027–2031