Angajații din sectorul bugetar, care au un salariu brut mai mic de 20 de mii de lei, vor primi în luna octombrie o plată unică
Angajații din sectorul bugetar, care au un salariu brut mai mic de 20 de mii de lei, vor primi, în luna octombrie, o plată unică. Anunțul a fost făcut astăzi de premierul Vasile Tofan, informează MOLDPRES.
Astfel, angajații din învățământ - personalul de conducere, personalul didactic și personalul didactic auxiliar vor primi câte 4 000 de lei.
Angajații bugetari din domeniul social, apărare națională și ordine publică, sănătate (instituțiile bugetare, din cultură, sport, justiție și administrație publică) vor primi câte 3 000 de lei.
La fel, angajații bugetari din sectorul tehnic vor primi câte 2000 de lei.
„Este important să venim cu această compensare financiară care să ajute bugetarii”, a afirmat Vasile Tofan.
Pentru a oferi plata unică, din bugetul de stat va fi alocată suma de 560 de milioane de lei.
În același timp, Vasile Tofan a anunțat că salariile angajaților din sectorul bugetar vor fi majorate din 1 ianuarie 2027.
„Profesorii merită salarii mai mari. Și nu doar profesorii. Și pompierii, și polițiștii care asigură ordinea publică, și soldații care apără țara, și asistenții medicali, și asistenții sociali, și oamenii de cultură. De la 1 ianuarie venim cu majorările salariale promise. Până atunci, trebuie să îndreptăm parțial această întârziere și vom oferi, în octombrie, o plată unică pentru toți bugetarii care au un salariu brut mai mic de 20 de mii de lei”, a menționat prim-ministrul Vasile Tofan.
Potrivit premierului, Legea salarizării își propune să corecteze inechitățile în remunerare și să asigure o creștere salarială sustenabilă, pe termen lung. Prim-ministrul Vasile Tofan a recunoscut că termenul anunțat inițial, luna septembrie, nu va putea fi respectat. El a explicat că, între timp, șocurile economice și energetice din regiune au pus presiune suplimentară pe buget, iar reforma fiscală, necesară pentru a crea venituri suplimentare sustenabile, a fost adoptată mai târziu decât era planificat. În aceste condiții, Guvernul are nevoie de câteva luni în plus pentru a asigura finanțarea și pentru a pune în aplicare noua grilă într-o formă responsabilă și sustenabilă.
„Recunoaștem supărarea oamenilor și faptul că motivele obiective nu pot fi o justificare suficientă. În numele Guvernului, îmi cer scuze că nu am putut onora promisiunea de a crește salariile din această toamnă. Vă garantez că, de la 1 ianuarie 2027, noua grilă va intra în vigoare, iar salariile din sectorul bugetar vor crește. Este un angajament ferm, pentru care asigurăm acoperirea financiară și pregătirea necesară”, a declarat premierul Vasile Tofan.
VIDEO // Două autospeciale noi vor facilita colectarea sângelui în mai multe comunități. Ministerul Sănătății a alocat 4,8 milioane de lei
Serviciile online pentru depunerea și emiterea actelor permisive au fost restabilite după incidentele cibernetice
VIDEO // Peste cinci milioane de euro vor fi investiți în modernizarea Liceului Republican cu Profil Sportiv din Chișinău
Incidentele cibernetice afectează accesul la unele servicii electronice ale MAI
Peste 4.000 de încălcări ale regulilor de circulație, documentate de polițiști în weekend
Un bărbat de 70 de ani a murit după ce a fost lovit de o mașină la Sângera
Agenda evenimentelor luni, 26 octombrie
Nouă tipuri de acte permisive nu pot fi solicitate online din cauza atacului cibernetic
Mai multe servicii publice digitale rămân indisponibile după atacurile cibernetice
Trafic intens la ieșirea din țară prin Tudora și Sculeni. Călătorii sunt îndemnați să aleagă puncte alternative de trecere a frontierei
„Vedem copii îmbrăcați în uniforme militare”. Ivan Țurcan, despre situația școlilor cu predare în limba română și îngrijorările Chișinăului privind educația din regiunea transnistreană
FOTO // „Grădina cu 100 de rădăcini”, inaugurată la Nisporeni în ajunul Centenarului Casei Naționale
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi va efectua o vizită în Cipru: discuții despre integrarea europeană și cooperare
VIDEO // Nivelul apei în râul Nistru a crescut în ultima săptămână. Gheorghe Hajder: „Deversările au ajuns la 60 m³/s”
Republica Moldova poate fi o platformă pentru extinderea afacerilor ucrainene pe piața românească
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy: „Ne dorim același lucru - pace, dezvoltare și un viitor sigur și prosper pentru cetățenii noștri”
Premierul Vasile Tofan, mesaj de apreciere pentru Ucraina: „Rezistența voastră ne permite să trăim în pace”
Procurorul anticorupție Vadim Prisacari nu a promovat evaluarea externă
„Să identificăm soluții pentru protejarea spațiului nostru aerian". Un acord de cooperare tehnico-militară între Republica Moldova și Ucraina, semnat la Kiev
Accesul în anumite locuri publice din Chișinău va fi restricționat pe 27 octombrie, în contextul vizitei premierului României
Republica Moldova și Ucraina accelerează proiectul liniei electrice Bălți–Dnestrovsk, pentru a spori schimburile de energie între cele două țări
Premierul Vasile Tofan, la Kiev: „Moldova va rămâne un vecin și un partener de încredere al Ucrainei"
Peste 258.000 de buletine de vot, tipărite pentru alegerile din Găgăuzia
FOTO // Casa Națională din Nisporeni, un secol de istorie și tradiție culturală
FOTO // Un nou spațiu comunitar, amenajat la Bălți cu sprijin financiar din România
Premierul Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său ucrainean, Sergii Koretskyi: „În fiecare zi în care ucrainenii își apără orașele, familiile și libertatea, ei contribuie și la securitatea Republicii Moldova”
Discursul Premierului Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său ucrainean, Sergii Koretskyi
Parcursul european al Republicii Moldova și securitatea regională, discutate de miniștrii de externe ai Moldovei și Ciprului
Republica Moldova a acoperit integral consumul de energie electrică în perioada 19–25 octombrie
Premierul României, Luca Niculescu, vine marți la Chișinău. Programul întrevederilor