Bursele studenților, majorate cu cel puțin 40 la sută în noul an de studii: domeniile cu cele mai mari creșteri
Bursele studenților de la licență au fost majorate cu cel puțin 40 la sută începând cu 1 septembrie curent, conform unei decizii aprobate anterior de Guvern. Cele mai mari majorări sunt acordate studenților care urmează programe de studii în domeniul Sănătății, urmate de domeniul Educației și specialitățile STEAM, transmite MOLDPRES.
Astfel, studenții de la Medicină beneficiază de burse lunare de 4.565 de lei pentru categoria I, 3.900 de lei pentru categoria II și 3.565 de lei pentru categoria III.
Studenții înmatriculați la programele de licență la specialitățile STEAM (științe, tehnologii, inginerie, arte și matematică), care studiază cu frecvență pe locuri finanțate de la bugetul de stat, vor avea burse majorate cu 50% față de nivelul general. Astfel, începând cu 1 septembrie 2026, pentru aceste specialități bursa de categoria I va constitui 2.855 de lei, cea de categoria II - 2.435 de lei, iar cea de categoria III - 2.250 de lei.
La fel, bursele studenților care au ales o specializare din domeniul Științelor Educației vor crește cu 1000-1300 de lei, în funcție de categorie. Acestea vor constitui, din 1 septembrie, 4.565 de lei pentru categoria I, 3.900 de lei pentru categoria II și 3.565 de lei pentru categoria III.
De burse majorate vor beneficia și studenții din domeniul științelor agricole. Începând cu 1 septembrie 2026, bursa de categoria I va fi de 2.280 de lei, cea de categoria II - de 1.955 de lei, iar bursa de categoria III - de 1.785 de lei.
În general, bursele studenților de la licență, de la toate specialitățile, vor crește. Astfel, bursa de categoria I va crește de la 1.360 de lei la 1.905 lei, cea de categoria II - de la 1.160 de lei la 1.625 lei, iar bursa de categoria III - de la 1.065 de lei la 1.490 de lei.
Un element important este faptul că mărimea burselor va depinde în mod direct de rezultatele academice ale elevilor și studenților. Bursa de categoria I va fi acordată celor cu media de cel puțin 8,5, cea de categoria II - celor cu media de minimum 8,0, iar bursa de categoria III - celor care obțin o medie de cel puțin 7,0.
Sprijinul social pentru studenți este, de asemenea, consolidat. Cuantumul bursei sociale în învățământul superior va fi majorat de la 720 de lei la 1.000 de lei lunar.
Potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării, peste 22200 de studenți au fost înmatriculați în universitățile din țară după primele două tururi ale admiterii din acest an. Numărul este în creștere cu 5,2 la sută față de aceeași etapă a admiterii din 2025.
FOTO // Campanie de prevenire a traficului de persoane. Poliția de Frontieră a informat cetățenii despre riscurile asociate fenomenului
Un bărbat din Bălți a fost reținut după ce ar fi cerut bani pentru obținerea unor permise de conducere
FOTO // Cahul: Vicepremierul Vladimir Bolea a vizitat stația de epurare și noul sediu al Teatrului Muzical-Dramatic, construite cu sprijinul Fondului de Dezvoltare Regională
Incendiu în curtea unui bloc din Cahul. Două automobile au fost distruse de flăcări
Pe drumurile din țară se circulă în condiții de ploaie. IGP recomandă șoferilor să conducă cu atenție sporită
Republica Moldova vrea să preia din experiența României în procesul de urmărire penală
Mai multe oportunități pentru femei, ANPCV propune o strategie națională pentru 2027–2031
METEO // Ploi slabe și temperaturi de până la 16 grade Celsius, prognozate pe 13 octombrie
FOTO // Reforma sectorului silvic, discutată de ministrul Mediului cu reprezentanții întreprinderilor din nordul țării
Procedurile de control și cooperarea la frontieră, evaluate la postul vamal Leușeni
Opt candidați vor concura pentru funcția de bașcan al Găgăuziei
ANI și Agenția pentru Securitate Cibernetică își consolidează cooperarea pentru protejarea datelor
CNAM a transferat în avans peste 1 miliard de lei pentru serviciile medicale oferite populației în luna octombrie
Investiții pentru pregătirea specialiștilor. Vasile Tofan: „Meseriile bine învățate aduc salarii mai bune acasă"
Președintele României, Nicușor Dan, salută modificările legislative din Ucraina privind educația în limba maternă a minorităților naționale
Un bărbat din Hîncești, reținut într-un caz de presupuse acțiuni cu caracter sexual asupra unei minore
Un proiect european de monitorizare seismică reunește cercetători din Croația, România și Elveția
Republica Moldova, aleasă pentru a doua oară în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului
Asociația moldovenilor din Portugalia „Miorița” a marcat 20 de ani de activitate printr-un concert aniversar
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu Prim-ministrul Maltei, Robert Abela, despre avansarea integrării europene a Republicii Moldova
Fermierii pot solicita sprijin financiar pentru investiții în irigații și adaptarea la schimbările climatice
Vreme rece şi ploioasă de Hramul capitalei. Meteorologii anunță temperaturi de până la 16 grade Celsius
ANTA a depistat zeci de abateri în transportul de mărfuri și persoane
Moldova deschide negocierile pe încă două grupuri de capitole de aderare la UE. Preşedinta Maia Sandu: „În spatele acestui progres stă munca a sute de oameni”
Cancelaria de Stat și partenerii europeni au discutat despre sprijinul pentru reforma administrației publice
FOTO // Inspectoratul General de Carabinieri a fost dotat cu 16 autovehicule și echipamente moderne, cu sprijinul UE
FOTO // Agricultura, o afacere de familie cu planuri de dezvoltare şi investiţii, dusă mai departe din tată în fiu, la Colicăuţi, Briceni
AND a lansat licitația pentru selectarea companiei care va supraveghea reabilitarea drumurilor G33 și G35, finanţată de Banca Mondială
Ministrul Culturii, Dan Suruceanu, în vizită la Taraclia: Finanțarea proiectelor culturale și atragerea tinerilor în domeniu, printre subiectele discutate
FOTO // Patru proiecte de dezvoltare locală au modernizat infrastructura comunei Zagarancea, Ungheni