ro

 

Societate
21 August, 2026 / 00:49
/ 21 Noiembrie, 2025

Bursele studenților vor fi majorate în 2026

Bursele studenților vor crește în anul 2026. Anunțul a fost făcut astăzi de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, drept răspuns la o petiție, semnată de mai mulți studenți, care au solicitat majorarea burselor, informează MOLDPRES.

„În 2026, vom avea anumite majorări. S-ar putea să nu fie la nivelul așteptărilor expuse în petiția studenților. Vom avea o majorare standard la nivelul inflației pentru bursele studențești. În același timp, pentru unele specialități ne așteaptă majorări mai mari”, a anunțat Dan Perciun, într-un live pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Educației a afirmat că în anul 2024 au fost dublate bursele la Pedagogie, iar în 2026 vor fi prioritizate specialitățile STEM, acolo unde vor fi aprobate majorări mai mari ale burselor, în contextul asigurării creșterii economice și a pregătirii specialiștilor în aceste domenii fundamentale pentru sistemul nostru de învățământ.

„Noi avem rezervate niște resurse pentru ca să venim cu noi creșteri pe specialitățile STEM - inginerie, fizică, matematică, chimie, arhitectură. Este o listă de specialități unde vom veni cu burse mai mari, pentru că ușor le vom prioritiza în contextul asigurării creșterii economice și a pregătirii specialiștilor în aceste domenii fundamentale pentru sistemul nostru de învățământ. În 2024 am dublat bursele pentru cei care fac la pedagogie și ne vom strădui în 2026 să putem să venim cu noutăți pentru întregul sistem, pentru toți studenții cu majorări adiționale. Dar cel mai probabil asta nu se va întâmpla acum în contextul noului buget. Posibil la o rectificare în luna martie sau în luna iulie. Or, pe noul buget mergem cu acea indexare a burselor”, a explicat ministrul Dan Perciun.

În aprilie 2025, bursele elevilor și studenților au fost indexate cu 4,6%. Totodată, la începutul anului curent, bursele studenților doctoranzi au fost dublate și chiar triplate, ajungând la suma de 4400 de lei.

În Republica Moldova funcționează 16 instituții de învățământ superior, inclusiv 12 publice și patru private. În prezent, în cadrul acestora studiază circa 56 900 de studenți la licență și 11 800 la master.


 
Ultimele Știri
/ Acum 14 ore

FOTO // Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la gunoiștea din Orhei

/ Acum 14 ore

FOTO // Mai multe curți de bloc din Chișinău au fost deja reabilitate prin programul „Curtea Europeană”

/ Acum 14 ore

MEC a depistat nereguli la Școala sportivă specializată de tenis din Chișinău și a dispus măsuri pentru remedierea situației

/ Acum 14 ore

Lacul de la Muzeul Satului din Chișinău va fi reabilitat. Autoritățile caută soluții pentru alimentarea continuă cu apă

/ Acum 14 ore

Un bărbat din capitală a fost condamnat la închisoare pentru violență domestică

/ Acum 15 ore

Grav accident la Călărași: un pieton și-a pierdut viața

/ Acum 16 ore

Agenda evenimentelor, joi, 20 august

/ Acum 16 ore

O dronă a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova

/ Acum 1 zi

Dronele vor fi supuse unor reguli mai stricte în orașe și lângă infrastructura critică din Moldova

/ Acum 1 zi

Școlile și grădinițele din Moldova ar putea beneficia de noi investiții în apă și sanitație susţinute de UNICEF

/ Acum 1 zi

Un nou plan național pentru protejarea de inundaţii a populaţiei și infrastructurii va fi implementat în Republica Moldova

/ Acum 1 zi

O nouă etapă de înscriere a copiilor în clasa I va avea loc în perioada 20–30 august. Cererile pot fi depuse online

/ Acum 1 zi

FOTO // Satul Molovata din raionul Dubăsari devine mai verde și mai modern prin investiții susținute de Guvern

/ Acum 1 zi

Cetățenii au raportat 90 de tentative de escrocherie în ultimele 24 de ore. IGP recomandă să verificați apelurile suspecte