ro

 

Societate
19 Octombrie, 2026 / 20:25
/ 22 August, 2025

Moldova sunt EU // Cristina Cheptea, economist la FMI: „Independența m-a ajutat să gândesc liber și să visez fără limite”

Agenția MOLDPRES desfășoară campania „Moldova sunt EU”, o acțiune menită să promoveze cetățenii Republicii Moldova, viziunile, preocupările, aspirațiile lor. Fiecare dintre protagoniști este parte din Republica Moldova, fie că a rămas în țară sau este stabilit peste hotare. 

Cristina Cheptea, originară din Fălești, economist la Fondul Monetar Internațional, la Washington, vede în independență cheia destinului său profesional și personal.

„Independența Republicii Moldova mi-a deschis porțile către o lume mai mare decât mi-aș fi putut imagina. Mi-a dat libertatea să aleg unde și cum să studiez, să am acces la universități mai bune și să-mi lărgesc orizonturile”, afirmă Cristina. După absolvirea Academiei de Studii Economice din Moldova, a lucrat pentru AGEPI și programul TACIS în Moldova. A urmat studii la European College, CEU, George Washington și American University.

Ea recunoaște că această libertate nu ar fi fost posibilă fără desprinderea țării de Uniunea Sovietică.

„Dacă am fi rămas în Uniunea Sovietică, nu aș fi avut această libertate de a explora, de a cunoaște lumea și de a mă descoperi pe mine însămi”, a menționat Cristina.

Pentru Cristina Cheptea, independența nu înseamnă doar deschiderea către lume, ci și reconectarea cu rădăcinile propriei identități:

„Am descoperit alte culturi, dar și frumusețea propriei noastre identități, pe care am învățat s-o prețuiesc și mai mult. M-a ajutat să cresc nu doar intelectual, ci și spiritual, să gândesc liber și să visez fără limite”.


În ceea ce privește viitorul țării, economista se declară optimistă și crede într-o Moldovă ancorată ferm în spațiul valorilor europene:

„Văd viitorul Republicii Moldova ca pe o țară prosperă, conectată și integrată în lumea occidentală. O țară care își păstrează rădăcinile și tradițiile, dar care îmbrățișează tot ce este valoros din progresul omenirii. Îmi imaginez oameni liberi, cu acces la educație de calitate, care își dezvoltă potențialul intelectual și spiritual, și care nu uită să rămână uniți prin legături sociale puternice”, susține moldoveanca stabilită la Washington.


Republica Moldova și-a proclamat independența la 27 august 1991. În cei 34 de ani, țara a trecut prin perioade de tranziție politică și economică, crize sociale și conflicte interne, dar și printr-un proces continuu de apropiere de Uniunea Europeană. În prezent, independența rămâne pentru mulți moldoveni atât un simbol al libertății politice și naționale, cât și un fundament al aspirațiilor spre o societate democratică și prosperă.


 
Ultimele Știri
/ Acum 8 ore

Ministerul Mediului anunță o ușoară îmbunătățire a situației pe râul Nistru după ploile din ultimele zile

/ Acum 9 ore

VIDEO // Doi bărbați căutați prin INTERPOL, extrădați din Republica Moldova pentru contrabandă cu țigări și escrocherie

/ Acum 9 ore

Copiii și tinerii din Republica Moldova pot participa la un concurs internațional de desen organizat de FAO

/ Acum 9 ore

Un bărbat a fost condamnat la 11 ani de închisoare după ce a adus în Moldova peste 14 kg de droguri ascunse într-o butelie de gaz

/ Acum 10 ore

CSM a lansat concurs pentru ocuparea posturilor vacante de judecător în completele specializate anticorupție

/ Acum 10 ore

Campania „Avem un plan” va informa locuitorii din 42 de comunități despre măsurile pentru energie și climă

/ Acum 10 ore

Trei persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon în timp ce își încălzeau locuințele

/ Acum 10 ore

STISC semnalează o campanie de atacuri de tip spear phishing, orientată către instituțiile guvernamentale. Autoritățile recomandă respectarea regulilor de securitate cibernetică

/ Acum 11 ore

Pe drumurile din țară se circulă în condiții de ploaie. IGP recomandă șoferilor prudență maximă

/ Acum 1 zi

Cod galben de ploi puternice. Cetățenii sunt îndemnați să evite deplasările

/ Acum 1 zi

Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane. Ministerul Muncii și Protecției Sociale îndeamnă cetățenii să fie vigilenți

/ Acum 1 zi

Cod galben de ploi puternice în toată țara

/ Acum 2 zile

O dronă a căzut în grădina unui locuitor din Otaci. Aparatul nu avea încărcătură explozivă

/ Acum 2 zile

Doi grăniceri ucraineni au traversat ilegal frontiera Republicii Moldova în timpul unei operațiuni de reținere