Cronica INDEPENDENȚEI // „Mai întâi spui, strigi «Libertate!»”: reflecțiile unei generații care a făcut istorie

Independența nu s-a scris într-o singură zi și nici nu se măsoară doar în ani. Pentru generația care a trăit Renașterea Națională, ea a însemnat libertate, curaj, prietenie, familie și credința că o țară poate fi construită prin propriile decizii. La 27 august 1991, printre sutele de mii de oameni veniți la Marea Adunare Națională se afla și tânărul Igor Guzun, absolvent al facultății de Jurnalism. Avea 23 de ani. Purta tricolorul pe străzile Chișinăului, iar acea experiență avea să-și lase amprenta și asupra creației sale literare.

Autor a numeroase cărți, Igor Guzun afirmă că generația sa a făcut istorie, dar poate că ar fi trebuit să facă mai mult: „Poate că nu trebuia să facem istorie, ci să facem drept, ca să fie mai multă dreptate”.

După 35 de ani, independența nu mai este doar o moștenire, ci un exercițiu de fiecare zi: „Învăț și exersez în fiecare zi independența”.



 „Odată cu țara s-a născut și familia noastră și încă învățăm să ne iubim unul pe altul”

Igor Guzun: În imensa fotografie cu cei aproape un milion de oameni care au participat la Marea Adunare Națională de la Chișinău, de pe 27 august, 1991, sunt și eu undeva acolo. Astăzi putem reface acest uriaș puzzle, asamblând sute de fotografii de epocă ale maeștrilor Mihai Potârniche, Nicolae Pojoga sau Ion Dogaru și ale mai tânărului maestru Mihai Vengher, plus imaginile de arhivă, și mă pot revedea, ca o dovadă că tinerețea, dragostea și prietenia pot aduce bucuria chiar și atunci când sunt alb-negru, nu neapărat full color.

Azi s-ar spune că a fost un eveniment de povestit copiilor și nepoților și chiar așa o fac uneori, povestesc despre asta, pentru că odată cu această țară s-a născut și familia noastră. Sunt 35 de ani de atunci, s-ar numi nunta de coral. Ani în care au fost de toate, că așa e în dragoste. Iar acum învățăm să ne iubim unul pe celălalt, după ce ani de-a rândul am iubit mai mult cea ce vedeam că suntem unul pentru celălalt în ochii omului de alături, omului din față.

Și cred că sunt încă multe de făcut și în țară și cu țara, și în familie și cu familia, și în casă și cu casa, și în grădină și cu grădina. Că suntem cu toții – plecații, rămașii – într-un fel de remote work, când în această muncă la distanță nu contează unde ești, ci, mai ales, ce faci și ce rezultate sunt.

Se poate spune că suntem generația care a făcut istorie. Și e adevărat. Și este la fel de adevărat că poate că nu trebuia să facem istorie, ci să facem drept, ca să fie mai multă dreptate. Am făcut cărți și poate că trebuia să facem mai mult. Să facem cititori, să facem librării – că librăria e de la libertate. Să facem dragoste. În sens, cu mai multă dragoste pe toate.



„Marea bucurie națională”

Scriitorul își amintește anii Renașterii Naționale ca pe o perioadă în care un cuvânt rostit cu voce tare putea deveni realitate. Libertatea, spune el, nu a venit de la sine, ci a fost cerută, strigată și construită de oamenii care au avut curajul să iasă în stradă.

Igor Guzun: Trăim vremuri în care trebuie să povestim caii generațiilor de copii care nu au văzut cai vii în viața lor, dar știu mai bine decât noi câți cai-putere se ascund sub capota unei mașini. Trebuie să povestim drumul laptelui adevărat până în frigiderele noastre. Trebuie să povestim câtă muncă și câtă pricepere sunt într-un covor vechi al bunicilor noastre de sub tălpile noastre. Iar atunci când pașii ne duc pe o stradă care se numește „31 august”, trebuie să le vorbim copiilor și nepoților că nu e vorba, în primul rând, de ziua dinaintea începutului de an școlar, ci mai ales despre limba română.

Și exact la fel trebuie să povestim ce înseamnă bucuria, că asta a fost în acei ani ai tinereții noastre – marea bucurie națională. Bucuria de a putea vedea un vis de libertate împlinit. Că mai întâi spui, strigi „Libertate!”, pe o stradă care se va numi mai târziu „31 august 1989”, faci ceva pentru asta, iar apoi libertatea se împlinește, se întâmplă cu tine și cu cei din patria ta, acolo unde poți să spui deschis: „Patria mea este limba română”.

Și deja generațiile noi, cele ale copiilor și nepoților noștri, ne vor explica – pentru că noi încă nu știm exact – cum și prin ce algoritmi un cuvânt rostit devine realitate, după niște acțiuni în acest sens.

Așa ni s-a întâmplat nouă cu cuvintele „bucurie” și „libertate”. Iar ei își vor adăuga la cuvintele împlinite în viață și expresia „viață cu demnitate”.



Tricolorul din trei fețe de pernă

Primele sale cărți, spune autorul, s-au născut simbolic inspirate din tricolorul pe care l-a confecționat împreună cu scriitorul Doru Ciocanu în anii 1989–1991.

Igor Guzun: Unora li s-a întâmplat ca o întreagă literatură să iasă din „Mantaua” unui scriitor. Nouă însă, împreună cu prietenul și colegul meu, scriitorul Doru Ciocanu, ni s-a întâmplat ca primele scrieri, primele cărți să ni se nască din tricolorul pe care l-am făcut atunci, în anii 1989-91, din trei fețe de pernă – albastră, galbenă și roșie – de la magazinul universal din orașul Râșcani, ca să-l purtăm, cu fețe senine, pe străzile Chișinăului. Ca pe un catarg într-o călătorie peste nouă mări și țări, când de fapt cea mai importantă călătorie era spre sine, spre împlinirea destinului, cum ni se întâmplă să aflăm acum.

Așa că, da, acele timpuri și acele locuri mi-au marcat cumva începuturile. Că ce-ți dă pământul și oamenii printre care te naști? Rădăcini. Acolo ai un prag. Un prag al casei. Un prag al durerii. Un prag al disperării. Și un prag de pe care să pășești în gol, când încă nu știi dacă poți să zbor sau nu. Că aripile ți le crești deja singur. Patria îți dă rădăcini. Aripile și coroana ți le dau munca, descoperirile, dragostea.

Acum îmi caut de treabă și de zbor mai departe, cu dragoste. Iar despre una dintre cărțile mele, „Vinil”, diplomatul Valeriu Turea a exclamat frumos așa, cumva ca răspuns la întrebarea dumneavoastră: „E ca o Moldovă în miniatură această carte: veselă și tristă, cu mult umor tandru și negru în egală măsură, aforistică prin excelență”.

Și apropo de excelență. Sunt unii dintre noi – scriitori – care mai întâi au făcut toate profesiile lumii, apoi au ajuns scriitori, mari. Panait Istrati, într-o vreme egalul lui Jack London sau al lui Maksim Gorki. Sau cum i s-a întâmplat lui Charles Bukowski: a avut zeci de slujbe, de la angajat al poștei până la muncitor la abator, apoi a devenit scriitor. Și a trebuit să urc pe o scară într-o librărie din Viena ca să ajuns la nivelul lui, la cărțile lui de poezie. Mie mi se întâmplă altfel. Cred că știu și pot să fac culegeri de poezie. Acum învăț cum se culeg strugurii, fructele. După culegere de aplauze, învăț să culeg roada, roadele. Că e mai bine să ai ce pune pe masă decât ce pune pe perete. Învăț și exersez în fiecare zi independența.



Igor Guzun este autorul cărților „Bine” și „Mai bine” și altor 11 volume, cu texte incluse în manualele școlare din Republica Moldova și cu poezii traduse în 14 limbi ale lumii. Cartea „Iubi”, a fost inclusă de Biblioteca Națională a Moldovei printre cele mai citite 10 cărți ale anului 2019, iar poemul „Mamele” a fost declarat, în 2023, în Italia, „Cea mai frumoasă poezie despre mama” în cadrul unui Concurs internațional de poezie, la care au participat 605 autori. Scriitorul Igor Guzun are 58 de ani și face parte din generația care a participat la Marea Adunare Națională din 27 august 1991.