ro

 

Societate
10 Noiembrie, 2026 / 08:34
/ 24 Martie, 2025

Cu suportul Cehiei, un liceu din capitală a fost eficientizat energetic

La Liceul Teoretic „Matei Basarab” din Chișinău, astăzi a avut loc evenimentul de celebrare a finalizării lucrărilor de eficientizare energetică, parte dintr-un proiect mai amplu ce vizează îmbunătățirea condițiilor de studiu în instituțiile educaționale din Republica Moldova în contextul crizei refugiaților ucraineni, transmite MOLDPRES.

Proiectul, realizat cu sprijinul Guvernului Republicii Cehe (Czech Aid), a prevăzut desfășurarea unui audit energetic și izolare termică; schimbarea electricității; schimbarea mai multor ferestre, fapt ce a redus considerabil consumuli de energie pe timp de iarnă și crearea unor medii de învățământ mai confortabile și sustenabile.

„Prin acest proiect, elevii vor beneficia de condiții mai bune pentru studiu, iar angajamentul nostru depășește doar infrastructura, punând accent pe sprijinirea incluziunii sociale, mai ales în perioadele de criză, mulțumită contribuției generoase a Guvernului Republicii Cehe”, a menționat în cuvântul său de salut, Guillermo Llinas, directorul de țară al People in Need Moldova.

Evenimentul a reunit de asemenea, reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, autorităților locale, ambasadei Cehiei, care au participat alături de conducerea liceului și elevi pentru a marca finalizarea lucrărilor de eficientizare energetică. În cadrul evenimentului, a avut loc și o ceremonie de descoperire a unei plăci comemorative, care marchează finalizarea lucrărilor și contribuția semnificativă a partenerilor internaționali și locali.

La rândul său, Valentina Olaru, secretară de stat la Ministerul Educației și Cercetării, a subliniat importanța acestui proiect pentru întregul sistem educațional. 

„Îmbunătățirea condițiilor din școli este esențială pentru performanțele elevilor, iar acest proiect reprezintă un exemplu de bune practici în domeniul educației durabile, contribuind la crearea unui mediu mai plăcut și mai eficient pentru elevi și profesori”, a menţionat Olaru.

Renovările de eficiență energetică, cu un buget total de peste 10 milioane de lei moldovenești, au cuprins lucrările din 5 școli din diferite regiuni ale Moldovei: LT „Matei Basarab” din Chișinău, LT ”Alecu Russo” Chișinău, LT „Ștefan cel Mare” din Bălți, gimnaziul ”Taras Sevcenco” și LT „Mihail Ciachir” din Ceadîr-Lunga, parte din Rețeaua Școlilor Model.

„Aceste renovări au fost realizate ca răspuns la provocările cu care s-a confruntat Republica Moldova, inclusiv găzduirea unui număr semnificativ de refugiați și criza energetică provocată de războiul din Ucraina. Mă bucur că sărbătorim astăzi succesul acestui proiect, iar elevii și profesorii vor avea ocazia să se bucure în continuare de un mediu de învățământ confortabil și propice dezvoltării lor”, a declarat  Jaromír Plíšek, amabasadorul Republicii Cehe la Chișinău.

Prezentă la eveniment,  Angela Cutasevici, viceprimară a municipiului Chișinău, a menționat aportul echipei People in Need și a mulțumit pentru munca realizată, pentru profesionalismul și receptivitatea manifestată la solicitările autorităților locale.

"Din numele Primăriei Chișinău, aducem sincere mulțumiri Guvernului Republicii Cehe și echipei People In Need pentru susținerea și eforturile depuse în realizarea acestui proiect major de infrastructură", a relevat Cutasevici.

Proiectul „Sprijin pentru educație și soluții sustenabile pentru refugiații și comunitățile afectate de războiul din Ucraina” s-a desfășurat în intervalul ianuarie – decembrie 2024 și a fost finanțat de Guvernul Republicii Cehe, prin intermediul agenției de dezvoltare Česká rozvojová agentura - CzechAid, și implementat de People in Need Moldova.

People in Need Moldova este o organizație non-guvernamentală care sprijină comunitățile vulnerabile din Republica Moldova, în special în domenii precum educația, protecția drepturilor omului și dezvoltarea durabilă. Organizația este activă în sprijinul refugiaților și al persoanelor afectate de crize, fiind un partener activ al autorităților și al organizațiilor internaționale.

CzechAid este agenția de dezvoltare oficială a Guvernului Republicii Cehe, care sprijină proiecte de dezvoltare în mai multe domenii, inclusiv educație, sănătate, infrastructură și protecția mediului, în diverse colțuri ale lumii.

Chișinău

 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Peste 170.000 de investigații imagistice sunt efectuate anual la Institutul de Medicină Urgentă

/ Acum 1 zi

Inspectorii de mediu au depistat tăieri ilegale de arbori în două localități din Drochia

/ Acum 1 zi

Peste 290 de blocuri din Chișinău rămân neconectate la încălzire. Apelul „Termoelectrica” către administratori

/ Acum 1 zi

Hram în 165 de localități din țară. Poliția vine cu recomandări pentru cetățeni

/ Acum 1 zi

Niciun moldovean printre victimele atacului armat din Cracovia. Precizările MAE

/ Acum 1 zi

Atenție, călători! Traficul prin postul vamal Otaci–Moghilev-Podolsk ar putea fi afectat luni dimineață

/ Acum 1 zi

Chișinăuienii sunt invitați la târgurile producătorilor autohtoni

/ Acum 1 zi

Duminică vine cu temperaturi de până la +10 grade și înghețuri nocturne

/ Acum 1 zi

Două persoane au murit într-un accident pe traseul R-16. Printre victime este șeful Poliției din Fălești

/ Acum 1 zi

Parlamentul a fost vizitat de elevi, studenți și delegații internaționale. Tinerii au discutat cu deputații și au asistat la ședințe plenare

/ Acum 1 zi

Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru

/ Acum 2 zile

Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj de susținere pentru Polonia după atacul din Cracovia: „Republica Moldova este alături de voi”

/ Acum 2 zile

Republica Moldova pregătește un nou plan pentru asigurarea serviciilor medicale refugiaților

/ Acum 2 zile

Serviciul 112 a recepționat peste 180.000 de apeluri în octombrie. Care au fost cele mai frecvente solicitări

 


 
/ Acum 14 ore

Protecție și siguranță pentru salariați, odată cu integrarea europeană. Natalia Plugaru: „UE înseamnă drepturi, siguranță și oportunități pentru fiecare cetățean"

/ Acum 14 ore

Progresele Republicii Moldova și prioritățile de pe agenda europeană, discutate de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos

/ Acum 14 ore

FOTO // Sărbătoarea tradițională „Kasîm”, celebrată la Ceadîr-Lunga prin expoziții, meșteșuguri și muzică

/ Acum 14 ore

MONITORUL OFICIAL // Sinteza actelor normative, legilor și decretelor din noua ediție - 10 noiembrie 2026

/ Acum 14 ore

VIDEO // Agricultura și industria alimentară, între armonizarea legislației europene și pregătirea producătorilor pentru piața UE. Ce priorități au autoritățile și sectorul privat

/ Acum 15 ore

CEC a acreditat 16 observatori internaționali pentru monitorizarea alegerilor regionale din UTA Găgăuzia

/ Acum 15 ore

Absolvenții de la pedagogie pot participa la concursul de repartizare în funcțiile vacante din școli

/ Acum 15 ore

Peste 3700 de edificii din municipiul Chișinău au fost conectate la încălzire

/ Acum 15 ore

Conferința privind Extinderea UE // Ministrul Dezvoltării Economice, Claudiu Năsui: „Trebuie să menținem ritmul reformelor”

/ Acum 15 ore

VIDEO // Ministrul Energiei, Dorin Junghietu: „Republica Moldova pregătește noi investiții în rețele, stocarea energiei și securitatea cibernetică”

Vezi mai multe