Deputata Marina Tauber a fost condamnată la 7 ani și 6 luni de închisoare într-un penitenciar semiînchis
Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, au pronunțat astăzi sentința în dosarul deputatei Marina Tauber. Aceasta a fost condamnată la 7 ani și 6 luni de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis și a fost anunțată în căutare, comunică MOLDPRES.
Aleasa poporului a fost privată de dreptul de a ocupa funcții publice și de a desfășura activități legate de organizarea contabilă și financiară în cadrul partidelor politice pentru o perioadă de cinci ani. Totodată, instanța a dispus confiscarea specială a peste 206 milioane de lei, utilizate și destinate săvârșirii infracțiunilor.
Potrivit deciziei instanței, termenul pedepsei va începe să curgă din momentul arestului.
Marina Tauber a calificat dosarul drept unul politic, „cusut cu ață albă”, fără dovezi.
Pentru două capete de acuzare – falsificarea rapoartelor financiare și acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat – a fost recunoscut vinovat și Partidul Politic „Șor”. Totuși, procesul penal împotriva formațiunii a fost încetat, ca urmare a dizolvării acesteia prin hotărârea Curții Constituționale.
Conform probatoriului administrat de Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate, Marina Tauber, candidând din partea Partidului Politic „Șor” la funcția de primar al municipiului Bălți la alegerile locale din 21 noiembrie 2021, ar fi recepționat, cu intenție și în coordonare cu grupul criminal condus de Ilan Șor, suma de 9 752 000 de lei de la acest grup. Din această sumă, 740 464,50 de lei ar fi fost introduși fictiv în formularele de donații din numele a 104 persoane fizice, care în realitate nu au contribuit financiar. Aceste date false au fost incluse în rapoartele privind gestiunea financiară a campaniei electorale, prin substituirea și ascunderea identității donatorilor, a volumului mijloacelor acumulate și utilizate. Rapoartele ar fi fost ulterior semnate personal de Marina Tauber și depuse la Comisia Electorală Centrală.
Totodată, în calitate de vicepreședinte al Partidului Politic „Șor”, Marina Tauber ar fi acceptat cu bună-știință finanțarea formațiunii de către grupul criminal condus de Ilan Șor, în valoare totală de 195 518 013 lei – fonduri ilicite utilizate pentru întreținerea și activitatea partidului, în scopul promovării intereselor grupului criminal organizat.
Din această sumă, aproximativ 8,5 milioane de lei au fost transmiși sub controlul organelor de urmărire penală, iar alți circa 9 milioane de lei au fost depistați și ridicați în urma perchezițiilor.
În plus, în aprilie 2023, Marina Tauber ar fi folosit calitatea sa de deputat pentru a interveni într-un proces aflat pe rol la Curtea de Apel Chișinău, legat de acuzațiile aduse lui Ilan Șor. Ea s-ar fi manifestat prin intimidarea și ofensarea judecătorilor și a procurorului cu ajutorul unui megafon și prin amenințări cu blocarea ședinței prin mobilizarea a 3 000 de susținători.
Pe acest capăt de acuzare – amestecul în înfăptuirea justiției – instanța a încetat procesul, calificându-l drept contravenție.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.
Trafic intens la PTF Palanca-Maiaki-Udobnoe, pe sensul de ieșire din Republica Moldova
Agenda evenimentelor, luni, 7 septembrie
Un bărbat a fost plasat în arest pentru 30 de zile, după ce și-ar fi amenințat soția cu moartea
FOTO // Peste 40 de crame din Moldova își prezintă vinurile la București. Eugeniu Osmochescu: „Vinul moldovenesc își câștigă un loc tot mai vizibil pe piețele externe"
Recomandările IGSU pentru cetățeni în contextul Codului Galben de vânt puternic
Cod Galben de vânt în nordul și centrul Republicii Moldova
Circulație sistată temporar pe Aleea Gării. Continuă filmările pentru „Blestemul Mariei Drăgan”
FOTO // Ziua Armatei Naționale, marcată la Chișinău, Bălți și Cahul
Cod Galben de ploi puternice cu descărcări electrice în Republica Moldova
Un bărbat a murit după ce a fost lovit de un automobil
Tot mai mulți copii din stânga Nistrului aleg școlile cu predare în limba română
VIDEO // Trei cetățeni indieni urmau să treacă ilegal Prutul. Un moldovean, reținut
Stocurile de manuale disponibile în școli vor fi colectate și redistribuite. Ministerul pregătește și noi achiziții
Vreme instabilă la sfârșit de săptămână. Meteorologii prognozează ploi de scurtă durată și descărcări electrice
Marfă de 150.000 de lei, fără acte, depistată într-un autocar la Tudora
Noi ambasadori, inclusiv din state membre ale UE, și-au prezentat scrisorile de acreditare Președintei Maia Sandu
BTA: Restauratorii critică poziția vicepremierului Pekanov și solicită reducerea TVA
Elevii din clasa a IV-a vor primi note la unele discipline: Metodologia aprobată de MEC
Foc de armă la Durlești. Un bărbat a fost rănit, iar un tânăr de 22 de ani a fost reținut
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu noul șef al Misiunii OSCE în Moldova, Christopher W. Smith
Peste 40 de școli vor implementa în noul an de studii Programul național privind Educația Multilingvă
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, întrevedere cu noul director al Biroului de Cooperare al Elveției: Sprijin pentru consolidarea democrației parlamentare
Peste 14.800 de persoane au solicitat ambulanța într-o săptămână
O femeie din Stăuceni a rămas fără 45 000 de euro după ce i-a transmis unor escroci care s-au dat drept reprezentanți ai statului
În timp ce Tiraspolul declară loialitate față de Rusia, economia regiunii depinde în mare măsură de accesul la piața europeană
FOTO // Peste 200 de milioane de lei au ajuns în luna august în proiecte de dezvoltare pentru localitățile din țară
Peste 3700 de antreprenori independenți sunt înregistrați în Republica Moldova: ce activități desfășoară
FOTO // Concert aniversar dedicat celor 45 de ani de creație ai compozitorului Constantin Rusnac
AIPA a autorizat săptămâna trecută plata a 3,9 milioane de lei pentru 16 cereri depuse de agricultori
Un nou program regional va orienta investițiile pentru dezvoltarea turismului în nordul ţării