Educație digitală, voluntariat și dialog între generații pentru seniorii din Hârjauca
Seniorii din comuna Hârjauca, raionul Călărași, vor beneficia de activități educaționale, culturale și intergeneraționale în cadrul proiectului „Solidaritatea între generații active, indiferent de vârstă”, finanțat cu un grant de 66.600 de lei prin Programul de Granturi mici în domeniul îmbătrânirii active. Inițiativa își propune să reducă izolarea socială a persoanelor în vârstă și să le încurajeze să participe activ la viața comunității, informează MOLDPRES.
Pe parcursul celor șase luni de implementare, aproximativ 50 de seniori vor participa la ateliere și sesiuni de instruire dedicate dezvoltării competențelor digitale, inclusiv utilizării instrumentelor de inteligență artificială. Programul va include, de asemenea, vizite de studiu, activități de voluntariat, întâlniri intergeneraționale, o expoziție intitulată „Fotografia prin ochii seniorilor” și o masă rotundă consacrată diversității culturale și îmbătrânirii active.
Coordonatoarea proiectului, Snejana Vdovicenco, a declarat pentru MOLDPRES că inițiativa urmărește schimbarea percepției asupra vârstei a treia și valorificarea experienței persoanelor în vârstă.
„Ne-am propus să construim o punte între generații și să le oferim seniorilor posibilitatea de a rămâne activi în comunitate. Mulți dintre cei care ies la pensie ajung să creadă că nu mai sunt utili societății, iar noi vrem să schimbăm această percepție. Pensionarea nu înseamnă sfârșitul vieții active, ci începutul unei noi etape, în care oamenii pot învăța, pot socializa și se pot implica în continuare în viața comunității”, a afirmat aceasta.
Potrivit coordonatoarei, unul dintre obiectivele proiectului este asigurarea continuității inițiativei și după încheierea perioadei de finanțare.
„În cadrul proiectului vom lucra cu 50 de seniori și vom organiza opt activități de bază, dar obiectivul nostru este ca inițiativa să continue și după încheierea finanțării. De aceea, vrem să creăm un Consiliu local al seniorilor, unde aceștia să vină cu idei, să își facă vocea auzită și să participe la deciziile care privesc comunitatea”, a precizat Snejana Vdovicenco.
Educația digitală reprezintă una dintre componentele principale ale proiectului. Organizatorii își propun să îi familiarizeze pe participanți cu tehnologiile moderne și să le ofere instrumente care să le faciliteze accesul la informații și servicii.
„Punem un accent deosebit pe educația digitală și pe învățarea continuă. Vrem ca seniorii să folosească tehnologia nu doar pentru a comunica cu familia, ci și pentru a accesa informații, servicii publice și oportunități noi. Totodată, vom organiza vizite de studiu și întâlniri cu oameni care demonstrează că și după pensionare poți dezvolta o afacere, poți face voluntariat sau te poți implica în proiecte de succes”, a subliniat coordonatoarea.
Totodată, proiectul își propune să creeze o comunitate activă a seniorilor, în care aceștia să socializeze, să învețe și să contribuie la viața localității.
„Proiectul înseamnă mult mai mult decât organizarea unor activități. Ne dorim să formăm o comunitate în care oamenii să se regăsească, să lege prietenii, să împărtășească experiențe și să învețe unii de la alții. Vom avea ateliere dedicate patrimoniului local, dialogului dintre generații, voluntariatului și tradițiilor, pentru că solidaritatea între generații se construiește prin implicare și prin lucrurile pe care le facem împreună”, a reiterat Snejana Vdovicenco.
Proiectul este unul dintre cele 11 desemnate câștigătoare în cadrul celei de-a X-a ediții a Programului de Granturi mici în domeniul îmbătrânirii active, lansat în acest an de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Programul susține inițiative care promovează îmbătrânirea activă și consolidarea coeziunii sociale în comunitățile din Republica Moldova.
Ploi slabe și temperaturi de până la +19 grade Celsius prognozate pentru miercuri
Director nou la Compania „Teleradio-Moldova”. Ecaterina Cheptanaru a câștigat concursul
Cooperarea sectorială moldo-americană discutată la Ministerul Apărării
Locuitorii din raionul Strășeni vor beneficia de screening pulmonar gratuit
Sentința în dosarul foștilor directori ai Aeroportului Internațional Chișinău va fi pronunțată pe 20 noiembrie
Situația de pe Nistru nu trebuie transformată într-un subiect de speculații politice, declară premierul Vasile Tofan
Peste 31.000 de euro au fost depistați nedeclarați în bagajul unui pasager la Aeroportul Chișinău
Controale pe râul Răut. Mai multe persoane au fost sancționate pentru pescuit fără permis
Vasile Tofan: „Peste 620 de mii de gospodării ar putea beneficia de compensații la energie în acest sezon”
Poliția: 56 de tentative de escrocherie telefonică au fost dejucate în ultimele 24 de ore
Atenționare pentru operatorii economici: accesul la portalul vamal din România ar putea fi întrerupt în această seară
Mai multe vehicule dezmembrate și cu termenul de aflare în țară depășit au fost descoperite în cadrul unui control vamal
Elevi din 12 școli studiază o nouă disciplină opțională, care permite aplicarea practică a cunoștințelor
Schimbări în prestarea serviciilor cadastrale: din 1 octombrie, în unele localități, acestea vor fi disponibile doar la sediile Cadastrului Bunurilor Imobile
Corneliu Dudnic și Alexandr Stoianoglo au depus actele pentru a candida la funcția de bașcan
Reforma justiției și statul de drept, în centrul discuției dintre Președinta Maia Sandu și noua șefă a Oficiului Consiliului Europei
Biroul permanent a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare din 24 septembrie
Energocom cere ajustarea prețurilor la gaze după creșterea cu 42% a cotațiilor europene
Documentar despre migrația evreiască și destinul unor familii din Moldova, prezentat la Chișinău
Negocierile pentru aderarea la UE și obiectivele pentru perioada următoare, discutate la Chișinău
ARMENPRESS // Negocierile cu cinci țări continuă pentru construcția unei noi centrale nucleare în Armenia, anunță premierul Pașinian
Subiecte examinate la ședințele comisiilor permanente din data de 23 septembrie 2026
Republica Moldova și Mongolia elimină regimul de vize pentru titularii pașapoartelor diplomatice și de serviciu
Rusia și-a revizuit în scădere prognozele privind producția și exporturile de gaze naturale
Ecaterina Cheptanaru și-a anunțat prioritățile după preluarea mandatului de director general al „Teleradio-Moldova”
Copiii din Găgăuzia, invitați la un concurs de spectacole în limba găgăuză
Raport al Ministerului Sănătății: Spitalul Clinic Bălți are deficiențe sistemice care necesită remediere
Noi oportunități de dezvoltare profesională și sporuri salariale pentru angajații din sistemul de asistență socială
Experți europeni sprijină producătorii moldoveni din acvacultură în pregătirea pentru integrarea în UE
Reprezentanți ai grupurilor de acțiune locală din șase țări participă la LEADER CONNECT MOLDOVA 2026