ro

 

Societate
22 Iulie, 2026 / 19:01
/ 11 Noiembrie, 2025

Femeile din Moldova, recunoscute internațional pentru rolul lor în securitate și egalitate. Marta Kos:„Sunteţi un exemplu, cu o performanță fără precedent”

Comisara Europeană pentru Extindere, Marta Kos, a felicitat femeile din Republica Moldova pentru performanța istorică a țării în Indicele Global al Egalității de Gen, în care, în premieră, Moldova s-a clasat pe locul 7 în 2025, transmite MOLDPRES.

Declarațiile au fost făcute astăzi, în cadrul Conferinței internaționale Women4Security 2025, desfășurată la Chișinău, eveniment dedicat promovării rolului femeilor în securitate, pace și guvernanță. Comisara Kos a subliniat că implicarea femeilor în consolidarea siguranței, libertății și bunăstării cetățenilor contribuie direct la sporirea rezilienței Republicii Moldova.

„Participarea activă a femeilor în toate domeniile societății este esențială pentru o comunitate puternică și o țară sigură”, a declarat Marta Kos.

Conferința Women4Security 2025 reunește lideri, experți și factori de decizie, cu scopul de a implementa angajamentele asumate prin Rezoluția 1325 a Consiliului de Securitate al ONU, care promovează implicarea femeilor în procesul decizional privind pacea și securitatea.

Evenimentul este organizat de Ministerul Afacerilor Interne, în parteneriat cu UN Women Moldova, Misiunea de Parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova (EUPM Moldova), Centrul de la Geneva pentru Guvernarea Sectorului de Securitate (DCAF) și GS Foundation, cu sprijin financiar din partea Suediei și Danemarcei.

Femeile din Republica Moldova joacă un rol esențial în societate, contribuind activ la dezvoltarea economică, socială și politică a țării. Ele participă la procesul decizional în administrație, conduc afaceri și ferme, promovează educația și cultura și susțin inițiative de securitate și protecția drepturilor omului.

Progresele recente ale țării în domeniul egalității de gen reflectă implicarea constantă a femeilor: în 2025, Republica Moldova s-a clasat pe locul 7 în Indicele Global al Egalității de Gen, marcând o recunoaștere internațională a eforturilor guvernului, societății civile și liderelor locale.

Guvernul și partenerii internaționali sprijină femeile prin programe de mentorat, finanțare și instruire profesională, pentru a asigura participarea egală și dezvoltarea durabilă a comunităților. Rolul lor activ rămâne un pilon al unei societăți reziliente, echitabile și prospere.


 
Ultimele Știri
/ Acum 8 ore

Dezvoltarea medicinei primare și digitalizarea serviciilor, printre prioritățile noului ministru al Sănătății, Alexandru Gasnaș: „Ne dorim ca serviciile să fie mai aproape de nevoile oamenilor”

/ Acum 8 ore

Percheziții într-un dosar privind fraudarea fondurilor externe. Prejudiciul depășește 14,5 milioane de lei

/ Acum 9 ore

Copil de 9 ani, căutat după ce a dispărut în râul Prut, la Ungheni

/ Acum 9 ore

Braconaj piscicol pe Nistru: peste 55 de kilograme de pește capturate ilegal, prejudiciu estimat la 372.500 de lei

/ Acum 19 ore

Agenda evenimentelor, miercuri, 22 iulie

/ Acum 1 zi

VIDEO // Un tânăr din capitală, reținut pentru distribuirea substanțelor stupefiante prin Telegram

/ Acum 1 zi

Procuratura oferă noi detalii despre cazul tânărului agresat la Râșcani

/ Acum 1 zi

În ultimele 24 de ore, nu au fost înregistrate fraude telefonice

/ Acum 1 zi

Reforma justiției trebuie să continue. Vasile Tofan: „Trebuie să tăiem cancerul corupției din justiție”

/ Acum 1 zi

Emil Ceban își încheie mandatul de ministru al Sănătății: „Atât cât a depins de mine, am încercat să nu uit niciodată că de fiecare hotărâre depinde sănătatea unui pacient”

/ Acum 1 zi

Circa 100 000 de persoane urmează a fi angajate în câmpul muncii până în anul 2029. Măsurile anunțate de Vasile Tofan în domeniul social

/ Acum 1 zi

Mai mult sprijin pentru comunitățile rome: autoritățile discută măsuri pentru incluziune educațională și socială

/ Acum 1 zi

SATUL EUROPEAN // Școală renovată și servicii publice mai bune pentru locuitori comunei Chișcăreni

/ Acum 1 zi

Salarii majorate pentru profesori și investiții de circa 6 miliarde de lei în modernizarea învățământului: reformele propuse în domeniul educației