ro

 

Societate
04 Aprilie, 2026 / 10:59
/ 04 Ianuarie, 2026

FOTO // Intervenții pe parcursul nopții. Drumarii au efectuat lucrări de combatere a lunecușului în toate regiunile țării

Drumarii au efectuat, pe parcursul nopții, lucrări de combatere a lunecușului în nordul, centrul și sudul țării. În procesul tehnologic au fost implicați 42 de muncitori și 46 de utilaje speciale, comunică MOLDPRES.

Potrivit Administrației Naționale a Drumurilor, intervențiile au avut loc pe sectoarele: Briceni, Dondușeni, Ocnița, Florești, Soroca, Rezina, Chișinău, Criuleni, Dubăsari, Ialoveni, Basarabeasca, Cimișlia, Leova, Căinari, Căușeni, Ștefan Vodă și Cantemir. În procesul tehnologic au fost utilizate 346,85 de tone de sare tehnică și 28,60 de tone de materiale antiderapante.

Meteorologii au emis Cod galben de condiții complicate ale vremii, valabil în perioada 4 ianuarie, ora 10.00 – 5 ianuarie, ora 14.00, pe întreg teritoriul țării. În această perioadă, pe arii extinse se prevede polei, depuneri de lapoviță, iar pe drumuri se va forma ghețuș.

Astfel, cetățenii sunt îndemnați să se informeze din timp despre starea vremii și să evite deplasările dacă autovehiculele nu sunt echipate corespunzător condițiilor de iarnă.

Drumarii sunt în teren 24/24, pentru a asigura condiții sigure de circulație pe rețeaua de drumuri naționale. Pentru a solicita intervenția drumarilor, participanții la trafic pot apela la numerele de telefon: (+373) 78 337 744 și (+373) 60 477 117.