ro

 

Societate
24 Septembrie, 2026 / 18:35
/ Acum 41 minute

Fragmente ale unei drone, depistate în extravilanul localității Briceni

Fragmente ale unei drone au fost depistate joi, 24 septembrie, în extravilanul localității Briceni, la aproximativ 1,7 kilometri de linia frontierei de stat. Descoperirea a fost făcută de o patrulă a Poliției de Frontieră, aflată în misiune de supraveghere a frontierei, transmite MOLDPRES.

Zona a fost imediat delimitată, iar la fața locului au fost solicitate serviciile specializate. Subdiviziunile competente se deplasează la locul incidentului pentru a examina fragmentele și a stabili toate circumstanțele.

Poliția de Frontieră monitorizează situația împreună cu celelalte autorități și menține legătura cu autoritățile competente din Ucraina.

Cetățenii care aud zgomote specifice dronelor sau explozii sunt îndemnați să-și păstreze calmul și să se adăpostească într-un loc sigur, în interiorul locuințelor. Autoritățile recomandă urmărirea exclusivă a informațiilor transmise prin canalele oficiale.

Oamenii sunt avertizați să nu se apropie de eventualele resturi ale unor aparate de zbor, muniții sau alte obiecte necunoscute și să anunțe imediat autoritățile la 112.

Potrivit datelor monitorizate de Serviciul de Operații Aeriene al Armatei Naționale, Republica Moldova a înregistrat 44 de incidente de încălcare a spațiului aerian de la începutul anului 2026. Numărul cazurilor este în creștere față de anii precedenți.

În perioada 2022–2026, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost încălcat în 81 de cazuri, fiind implicate rachete și drone de producție rusească și iraniană, inclusiv drone-momeală.

Conform datelor Armatei Naționale, în 2022 au fost înregistrate patru incidente, în 2023 – șase, în 2024 – 10, în 2025 – 17, iar în primele aproape nouă luni ale anului 2026 – 44 de cazuri.


 
Ultimele Știri
/ Acum 7 ore

Inspecție blocată la Vadul lui Vodă. Gheorghe Hajder îi cere primarului Capitalei să lase ambițiile politice: „Avem nevoie de o evaluare tehnică”

/ Acum 7 ore

FOTO // Drona depistată la Florești avea cameră de bord și prezintă elemente specifice modelului „Gerbera”

/ Acum 7 ore

Nașterile din raionul Ștefan Vodă vor fi asistate în continuare la Căușeni. Ce recomandă Ministerul Sănătății

/ Acum 7 ore

Moment emoționant în Parlament: șase copii au deschis ședința plenară printr-un moment special în limbajul semnelor

/ Acum 7 ore

Spectacolul „Noaptea scrisă cu roșu”, dedicat victimelor regimului sovietic, va fi jucat în scuarul Parlamentului

/ Acum 8 ore

Proiectele de decizii cu impact asupra mediului, centralizate într-o rubrică nouă pe EcoContact

/ Acum 8 ore

Trei tineri sunt cercetați într-un dosar de trafic de influență. Ar fi cerut 7000 de euro pentru o soluție favorabilă într-un caz de viol

/ Acum 8 ore

DOC // Legea privind speciile alogene invazive a fost publicată în Monitorul Oficial

/ Acum 9 ore

Explozie raportată pe un câmp din apropierea unei ferme din Cernița. Poliția investighează cazul

/ Acum 10 ore

Aparat de zbor neidentificat, observat în nordul țării. Spațiul aerian a fost închis temporar

/ Acum 11 ore

Serviciul Operații Aeriene: Un aparat de zbor fără pilot a pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova din direcția Ucrainei

/ Acum 20 ore

Agenda evenimentelor, joi, 24 septembrie

/ Acum 21 ore

Două persoane au fost găsite decedate într-un lan de porumb din Rezina. Poliția a reținut un suspect

/ Acum 21 ore

Ploi slabe și temperaturi de până la +20 de grade Celsius, prognozate pentru joi