ro

 

Societate
06 Noiembrie, 2026 / 15:17
/ 21 Martie, 2025

Încă un lider local al Partidului „Șor”, trimis în judecată pentru finanțare ilegală

Procuratura Anticorupție a anunțat că a trimis în instanță dosarul penal al fostului președinte al oficiului teritorial Drochia al Partidului Politic „Șor”, acuzat de complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din partea unui grup criminal organizat, comunică MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, în perioada iulie – octombrie 2022, inculpatul ar fi coordonat activitățile organizației teritoriale știind că partidul era finanțat ilegal. Acesta ar fi facilitat acceptarea fondurilor ilicite, estimate la peste 8,1 milioane de lei, bani destinați protestelor organizate de formațiune pentru promovarea intereselor politice.

Dosarul a fost disjuns în 2024 dintr-o cauză penală mai amplă, pornită în 2022, în care se investighează și alte persoane, inclusiv foști vicepreședinți ai partidului, trezorieri și curieri care transportau fondurile.

Inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția, iar dosarul a fost înaintat spre examinare la Judecătoria Chișinău.

Potrivit legislației, acesta riscă o amendă între 57.500 și 92.500 lei sau închisoare de până la șapte ani.


 
Ultimele Știri
/ Acum 21 ore

FOTO // Tăieri ilegale a 86 de stejari în fondul forestier din Baiuș, Leova. Prejudiciul depășește 203 mii de lei

/ Acum 22 ore

Încă șapte servicii publice digitale au fost restabilite. 68 din cele 82 suspendate sunt din nou disponibile

/ Acum 23 ore

Investiții de 13,5 miliarde de lei planificate în următorii cinci ani în sistemul de educație: beneficii pentru elevi și profesori

/ Acum 1 zi

Obiect asemănător unei drone, depistat într-o zonă împădurită din apropierea satului Gordinești, Rezina

/ Acum 1 zi

Premierul Vasile Tofan despre reforma APL: „Reforma administrației publice locale este necesară, chiar dacă este una nepopulară”

/ Acum 1 zi

Trei funcționari ai Poliției de Frontieră, cercetați pentru sustragerea unor țigări de 6,4 milioane de lei

/ Acum 1 zi

Judecătoarea Tatiana Bivol a promovat evaluarea externă

/ Acum 1 zi

Funcționarii MAI vor avea reguli noi privind activitățile în afara orelor de serviciu

/ Acum 1 zi

Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari: „Raportul de extindere al Comisiei Europene evidențiază noi progrese în apropierea legislației și practicilor naționale de standardele UE”

/ Acum 1 zi

Noi sancțiuni pentru fraudele cu carduri digitale, coduri QR și tokenuri. Parlamentul a votat proiectul în prima lectură

/ Acum 1 zi

Raportul Comisiei Europene privind extinderea // Republica Moldova a înregistrat progrese în domeniul educației și se situează la un nivel de pregătire între moderat și bun

/ Acum 1 zi

Accident grav la Cantemir. Un căruțaș și-a pierdut viața

/ Acum 1 zi

Judecători noi în instanțele din țară. CSM a selectat 39 de candidați

/ Acum 1 zi

Peste 2300 de edificii din municipiul Chișinău au fost conectate la încălzire