ro

 

Societate
09 Septembrie, 2026 / 16:18
/ 04 Iunie, 2026

Încep examenele de absolvire a gimnaziului: prima probă este cea la Istoria românilor și universală

Pentru elevii din clasa a IX-a începe astăzi sesiunea de examene de absolvire a gimnaziului. La aceasta vor participa în total peste 34 de mii de elevi. Prima probă este cea la Istoria românilor și universală, la care participă azi 32.628 de elevi din toate raioanele și municipiile din țară, informează MOLDPRES.

Următoarea probă va avea loc luni, 8 iunie 2026, atunci când 34.533 elevi vor susține examenul la Matematică, în cadrul a 385 centre de examene.

Joi, 11 iunie 2026, elevii vor susține examenul la limba de instruire. La examenul la Limba și literatura română vor participa 26.293 de elevi, iar examenul la Limba și literatura rusă va fi organizat pentru 6.294 de elevi.

Sesiunea de examene pentru absolvenții de gimnaziu se va încheia pe data de 15 iunie cu examenul la Limba și literatura română, alolingvi, la care vor participa 7.092 elevi, fiind desfășurat în 143 centre de examene.

La începutul sesiunii de examene, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a transmis un mesaj pentru absolvenții de gimnaziu.

„Știu că aveți emoții. Este firesc. Emoțiile apar atunci când ne pasă cu adevărat de ceea ce facem. Dar vreau să vă amintiți un lucru important: ați ajuns până aici prin muncă, perseverență și curaj. În spatele fiecărui caiet, fiecărei teme și fiecărei ore petrecute învățând se află efortul vostru. Iar acum este momentul să aveți încredere în ceea ce știți și în voi înșivă. Republica Moldova are nevoie de tineri curajoși, onești și bine pregătiți - iar voi sunteți generația care poate schimba lucrurile în bine. Aveți idei, aveți energie și aveți potențial”, a menționat ministrul Dan Perciun.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, în baza rezultatelor obținute la olimpiadele republicane desfășurate în acest an, absolvenții treptei gimnaziale obțin nota „10” din oficiu la disciplina de examen la care sunt premianți ai locurilor I, II sau III. Astfel, în cadrul disciplinei de examen Istoria românilor și universală, de nota „10” din oficiu vor beneficia 6 elevi; în cadrul disciplinei Matematică – 6 elevi; la disciplina Limba și literatura română (limba de instruire) – 6 elevi; la disciplina Limba și literatura rusă (limba de instruire) – 6 elevi; iar la disciplina de examen Limba și literatura română (alolingvi)– 6 elevi.

Testele de examen vor fi verificate în perioada 4-24 iunie, în patru Centre Republicane de Evaluare din mun. Chișinău, de către cinci Comisii Republicane de Evaluare. Rezultatele vor fi afișate la data de 25 iunie în centrele de examene. Elevii pot depune cerere de examinare a contestației la centrul de examene, la data de 25 iunie. Rezultatele finale, urmare examinării contestațiilor, vor fi afișate pe 03 iulie 2026.


 
Ultimele Știri
/ Acum 7 ore

Drona căzută la Mihăilenii Vechi are caracteristici similare cu aparatele „Gheran”. În crater au fost găsite bile metalice

/ Acum 8 ore

Atac cu drone în apropierea frontierei Republicii Moldova: doi morți și doi răniți. PTF Tudora–Starokazacie, sistat

/ Acum 18 ore

Agenda evenimentelor, miercuri, 9 septembrie

/ Acum 20 ore

Vreme caldă, fără precipitații, prognozată pentru miercuri

/ Acum 21 ore

FOTO // Serviciile specializate activează la locul prăbușirii dronei în apropierea satului Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani

/ Acum 21 ore

Drona care a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova și s-a deplasat spre România a revenit ulterior din direcția Iași

/ Acum 21 ore

Guvernul propune o taxă de viciu de 6 la sută pentru jocurile de noroc și majorarea accizelor la tutun din 2027

/ Acum 22 ore

O dronă a căzut în apropierea satului Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani

/ Acum 22 ore

Un aparat de zbor fără pilot a pătruns neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova

/ Acum 23 ore

Peste 68 de milioane de lei a investit statul în curățarea și amenajarea râurilor din Moldova

/ Acum 1 zi

Noi cazuri de escrocherie telefonică: un bărbat a pierdut 189.000 de lei

/ Acum 1 zi

ANSP: 550 de cazuri de boli diareice acute au fost înregistrate în ultima săptămână

/ Acum 1 zi

Guvernul propune spre consultări publice regulile prin care localitățile amalgamate vor putea valorifica stimulentul acordat pentru proiecte de infrastructură

/ Acum 1 zi

FOTO // Republica Moldova găzduiește primul atelier regional GEF-9 pentru perioada 2026–2030