Instituțiile de învățământ din întreaga țară vor desfășura Decada Valorilor Naționale
Instituțiile de învățământ general din întreaga țară vor desfășura, în prima lună a anului școlar, Decada Valorilor Naționale. Programul este dedicat consemnării celor 35 de ani de independență a Republicii Moldova și are scopul de a familiariza elevii cu contextul istoric care a determinat adoptarea Declarației de Independență, comunică MOLDPRES.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC), Decada Valorilor Naționale a fost lansată în cadrul ediției din acest an a Forumului Național al Cadrelor Didactice. Reperele istorice pentru activitățile educaționale sunt: mișcarea de eliberare națională, revenirea la limba română și grafia latină, adoptarea Declarației de Suveranitate, constituirea Primului Parlament independent, dar și la evenimentele din 1991, care au condus la semnarea Declarației de Independență.
Decada a început în școli cu prima lecție „Independența care ne unește”. Inițiativa include o serie de manifestări științifice, culturale și educaționale extinse în toate instituțiile de învățământ din țară. Astfel, în perioada 15-30 septembrie, în toate raioanele și municipiile Republicii Moldova vor fi organizate 35 de forumuri concepute ca platforme de dialog deschis între generații.
„La forumurile organizate de Direcțiile de Învățământ din teritoriu vor participa istorici, experți, deputați în Parlamentul Republicii Moldova din prima legislatură, semnatari ai Declarației de Independență, cadre didactice, elevi și martori ai evenimentelor istorice care au precedat și au confirmat independența Republicii Moldova. Decada include și două concursuri republicane pentru toți elevii, prevăzute pentru perioada 10 septembrie - 31 octombrie 2026”, a subliniat MEC.
Concursul republican de filmulețe video „Independența trăită – independența povestită”, adresat elevilor din clasele VIII–XII, îi încurajează să cerceteze istoria recentă și să valorifice mărturiile generațiilor care au trăit evenimentele ce au marcat drumul Republicii Moldova spre independență.
Elevii din clasele I–XII sunt invitați să participe și la concursul republican de cântece patriotice „Odă Independenței”, individual sau în grup. Prin intermediul muzicii, aceștia își vor putea exprima atașamentul față de țară, identitatea și sentimentul de apartenență.
Pe parcursul decadei, instituțiile de învățământ vor primi o listă de filme istorice și documentare recomandate elevilor. Vizionările vor fi organizate potrivit programului stabilit de fiecare școală. Totodată, MEC va pune la dispoziția instituțiilor planșe murale cu textul Declarației de Independență și câte un set de cinci titluri de carte, unele disponibile și în limba rusă.
Decada Valorilor Naționale este organizată de MEC, în parteneriat cu Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova, Consiliul Memoriei și Asociația Obștească „Parlamentul Independenței”. Inițiativa continuă seria activităților dedicate valorilor și memoriei colective: în luna martie, MEC a organizat Decada Memoriei și Recunoștinței, iar în luna mai, în școli s-a desfășurat Decada Valorilor General-Umane.
VIDEO // Șeful SIS la Moldova Security Forum 2026: „Banii au înlocuit ideologia în tentativele de destabilizare a Republicii Moldova"
Peste 19 000 de persoane și-au găsit un loc de muncă de la începutul anului, prin intermediul ANOFM
Copiii sunt invitați să deseneze pe asfalt
VIDEO // Doi tineri, reținuți în flagrant într-o schemă de escrocherie. O femeie de 66 de ani era convinsă să-și vândă apartamentul
Peste 80 de operații de transplant au fost realizate în Moldova în primele nouă luni ale anului
FOTO // Campanie de donare de sânge și plasmă în unitățile Armatei Naționale
Preşedinta Maia Sandu despre reforma APL: „Puterea locală trebuie să fie în primărie”
DOC // Regulamentul de funcționare a taberelor pentru copii a fost publicat în Monitorul Oficial și va intra în vigoare din 2027
VIDEO // Un cetățean turc, căutat internațional, a fost extrădat din Moldova
VIDEO // Patru tineri din Criuleni și Dubăsari, suspectați de furtul unor mașini de lux din Belgia. Prejudiciul este estimat la 16 milioane de lei
DOC // Noua structură generală și efectivul Armatei Naționale au intrat în vigoare
O nouă stație de captare a apei pentru Chișinău ar putea fi construită în următorii ani
Rezerve suficiente de lemne pentru iarnă. Prețurile rămân la nivelul anilor precedenți, dă asigurări ministrul Mediului
Agenda evenimentelor, vineri, 9 octombrie
Nicu Popescu: „O Uniune Europeană mai funcțională și extinsă, din care să facă parte și Republica Moldova, este în beneficiul tuturor”
Tații trebuie să depună e-cererea pentru a primi indemnizația paternală. CNAS explică procedura de solicitare a plății
Meteorologii prognozează vreme caldă în zilele de odihnă. Maximele termice vor ajunge la +27°C
Speakerul Igor Grosu: „Modernizarea Armatei Naționale și adaptarea capacităților de apărare la noile realități de securitate impun actualizarea documentelor strategice”
IGP a înregistrat două cazuri noi de escrocherii. O femeie din Chișinău a transmis unui curier 25 000 de euro
Un băiat de 13 ani a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Poliția cere ajutorul cetățenilor
Președinta Maia Sandu a discutat cu senatorul american Gary Peters despre cooperarea moldo-americană și rolul Republicii Moldova în securitatea regională
Un bărbat a murit într-un accident rutier produs în raionul Orhei. Poliția caută unul dintre șoferii implicați
Directoarea Biroului Fundației Konrad Adenauer din R. Moldova, Brigitta Triebel: „Dialogul din cadrul Forumului de Securitate trebuie să se transforme în acțiuni concrete”
Șefa Oficiului de Legătură NATO la Chișinău, Agne Gleveckaite: „Forumul de securitate a generat idei valoroase, care vor ajuta R. Moldova să devină mai rezilientă și mai sigură”
Premierul Vasile Tofan, către oamenii de afaceri: „Vrem să construim cea mai prietenoasă țară din Europa pentru antreprenori ”
Freelancerii au înregistrat venituri de peste 53 de milioane de lei în august
Secretarul de stat al MAE, Valeriu Mija: „R. Moldova este ferm angajată pe calea spre UE și are determinarea de a face parte dintr-o Europă mai sigură”
FOTO // Erzincan, o destinație mai puțin cunoscută, cu peisaje impresionante în estul Turciei
Situația hidrologică critică din bazinul râului Nistru, discutată de experții pentru ocrotirea mediului
Calea Ferată din Moldova va majora cu 15% tarifele pentru transportul de mărfuri de la 1 noiembrie