Cronica INDEPENDENȚEI // „Ne-am pus în fața tancurilor sovietice” - amintiri despre ziua care a demonstrat curajul unei generații

Independența Republicii Moldova nu s-a făcut într-o singură zi. A fost rezultatul unui proces început cu ani înainte de o generație care a avut curajul să ceară libertate, să-și apere identitatea și să revendice dreptul de a-și decide propriul destin. „Cronica Independenței” reconstituie această perioadă prin mărturiile oamenilor care au trăit acele timpuri și explicațiile istoricilor. Sunt povești despre oameni, curaj, speranță și despre o societate care a avut puterea să ceară schimbarea.

7 noiembrie 1989 a fost ziua în care mii de oameni au ieșit pe artera principală a Chișinăului pentru a împiedica înaintarea tancurilor sovietice. Oamenii au format un lanț viu în fața blindatelor, într-un gest de curaj și determinare, care avea să devină una dintre imaginile simbol ale luptei pentru libertate și renaștere națională. Printre tinerii aflați în mulțime se număra și Octavian Țîcu, pe atunci student la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moldova.

La o distanță de peste trei decenii, Octavian Țîcu rememorează acele evenimente, vorbește despre oamenii care au stat în prima linie a renașterii naționale și despre drumul parcurs de Republica Moldova de la primele revendicări de libertate.



Drumul spre independență: 1989–1991

Octavian Țîcu: Îmi amintesc în mod special de evenimentele din 7 noiembrie 1989. Cred că a fost una dintre zilele de mare curaj ale poporului nostru. Eram în primul an de facultate și am ieșit masiv în stradă. În acea zi urma să aibă loc parada sovietică dedicată Revoluției din Octombrie. Frontul Popular a cerut ca parada să nu se desfășoare, însă autoritățile sovietice au ignorat solicitarea. Atunci Frontul Popular a mobilizat masiv populația. Au venit oameni din toate colțurile țării, iar oamenii s-au pus în fața tancurilor. A fost blocată intrarea tancurilor în zona Universității de Medicină, spre bulevardul Ștefan cel Mare. Au avut loc altercații, după care a urmat reprimarea demonstrațiilor și asaltul asupra Ministerului de Interne. Mulți oameni au fost bătuți și arestați. Miliția a mers inclusiv prin căminele studențești în căutarea participanților. Pentru mine, curajul cetățenilor noștri, în special al tinerilor care s-au pus efectiv în fața tancurilor, rămâne un moment memorabil. 

Din 1989 până în 1991 am participat la multe manifestări de acest gen, pentru că eram student la Facultatea de Istorie. Asociația Istoricilor era extrem de activă. Chiar decanul facultății, Alexandru Moșanu, avea să devină primul președinte al Parlamentului Republicii Moldova. A fost o perioadă spectaculoasă, romantică și deosebit de interesantă. Sunt momente de neuitat ale istoriei noastre. Se vedea foarte clar dorința poporului de a se manifesta și de a-și apăra revendicările.



Atunci când analizăm proclamarea suveranității și a independenței, trebuie să avem în vedere toți pașii parcurși de liderii mișcării de emancipare. În primul rând, a fost creat Frontul Popular în 1989. A urmat organizarea Marii Adunări Naționale din 27 august 1989, revenirea la alfabetul latin și recunoașterea limbii române ca limbă de stat în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Au urmat adoptarea tricolorului și alegerile pentru primul Parlament, desfășurate în 1990, pentru Sovietul Suprem al RSS Moldovenești. Acest parlament a coagulat politic elementele naționale. Toate aceste acțiuni au avut un larg suport popular.



Dacă luăm doar cele trei Mari Adunări Naționale din 1989, 1990 și 1991, la ele au participat, în total, peste jumătate de milion de oameni. Presiunea străzii a fost cea care a determinat schimbările majore care au precedat proclamarea independenței. Proclamarea independenței și adoptarea Declarației de Independență la 27 august 1991 au fost, prin urmare, încununarea unui efort de câțiva ani. Un pas important a fost adoptarea Declarației de Suveranitate, la 23 iunie 1990. Au urmat negocieri cu centrul imperial și consolidarea politică a mișcării de renaștere națională.



În fruntea acestei mișcări s-au aflat personalități precum Alexandru Moșanu, Mircea Snegur, Ion Hadârcă, Ion Ungureanu, Nicolae Dabija, Valeriu Matei, Ion Vatamanu și Grigore Vieru. A fost o generație care a știut să organizeze mișcarea de renaștere națională astfel încât, în confruntarea cu centrul imperial, să obțină mai multe libertăți și drepturi. Aceste eforturi s-au materializat, în cele din urmă, prin adoptarea Declarației de Independență la 27 august 1991.

De ce a izbucnit războiul de pe Nistru?

De ce a izbucnit războiul de pe Nistru, în condițiile în care Federația Rusă recunoscuse independența Republicii Moldova? Istoricul Octavian Țîcu explică originile conflictului prin prisma continuității politicii de influență a Moscovei asupra țării și a susținerii structurilor separatiste din Găgăuzia și regiunea transnistreană.



Octavian Țîcu: Trebuie să privim istoria prin prisma continuității. Imperiul Rus, apoi Uniunea Sovietică și, ulterior, Federația Rusă au demonstrat o continuitate a ambițiilor imperiale și a dorinței de a menține Republica Moldova în propria sferă de influență. Războiul de pe Nistru a fost un episod al unui conflict mai îndelungat dintre România, Rusia și Uniunea Sovietică. Conflictul a început, de fapt, prin crearea separatismului găgăuz și transnistrean, încă în anii 1989–1990, când Republica Moldova încerca să se desprindă de centrul imperial.



Centrul imperial a susținut ideea unor entități separatiste, astfel încât, în locul unei singure independențe, să apară mai multe centre de putere. Au fost create structurile separatiste din Găgăuzia și regiunea transnistreană. Întărirea acestora prin susținere militară, politică și economică a avut ca scop menținerea Republicii Moldova în cadrul Uniunii Sovietice. După proclamarea independenței, Federația Rusă a folosit separatismul pentru a-și recăpăta controlul și influența asupra Republicii Moldova. A fost formalizată prezența trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova sub forma forțelor de menținere a păcii. În 1994 a fost adoptată o Constituție care a consacrat atunci „limba moldovenească” ca limbă de stat și neutralitatea Republicii Moldova. 



35 de ani de independență asemenea unui „topogan american”

Referindu-se la parcursul european al Republicii Moldova, istoricul Octavian Țîcu explică de ce apropierea de Uniunea Europeană a fost un proces îndelungat și anevoios, marcat de moștenirea istorică, divizarea societății și schimbările repetate ale vectorului politic și geopolitic.

Octavian Țîcu: În primul rând, trebuie să ținem cont de moștenirea istorică. În urma schimbărilor succesive din România și Rusia și, ulterior, din România și Uniunea Sovietică, s-au format două blocuri politice, identitare și istorice: unii cetățeni care privesc spre Est și alții care privesc spre Vest. 

Evoluția Republicii Moldova în cei 35 de ani de independență a fost asemenea unui „topogan american”.

Din cele 12 Parlamente pe care le-am avut, patru au fost controlate sau parțial controlate de Rusia. Schimbările frecvente de vector politic și geopolitic nu au încurajat continuitatea reformelor. 

Cetățenii trebuie să înțeleagă că sunt europeni și că Republica Moldova face parte din spațiul european. Limba română este una dintre limbile europene vechi. Suntem un popor european și trebuie să revenim acolo fără să mai balansăm între Est și Vest.

Dar trebuie să înțelegem și faptul că actuala guvernare a primit încrederea cetățenilor în două cicluri electorale și, în condițiile spectrului politic actual, este cea mai bună alternativă disponibilă. Atunci când criticăm actuala guvernare, trebuie să ne întrebăm ce punem în loc și ce alternativă avem.

Avem nevoie de unitatea societății noastre. Republica Moldova se află sub amenințarea Rusiei. Avem un război la frontieră, iar Rusia acționează prin diferite modalități pentru destabilizarea, antagonizarea și divizarea societății. Prin urmare, atunci când ne gândim la proiectul european, trebuie să conștientizăm că acesta este, la ora actuală, unica alternativă civilizațională, istorică, economică, politică, de securitate și de bunăstare pe care o avem.

Paradoxal, războiul din Ucraina a întărit statul Republica Moldova și cetățenii săi. Războiul ne-a arătat pericolul unui eșec al democrației și, din acest motiv, ne-am consolidat ca societate. Republica Moldova arată astăzi mult mai viguroasă decât era în 1991, în 2009 sau chiar în 2020. Instituțiile statului funcționează și există o anumită unitate la nivelul acțiunilor.

Prin urmare, sunt mai optimist în ajunul împlinirii a 35 de ani de independență decât eram, spre exemplu, în 1991, 1992, 2009 sau 2020.

Octavian Țîcu este istoric și fost boxer profesionist, absolvent al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, România. În 2010, a făcut parte din Comisia pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova. Ulterior, în 2013, a fost ministru al Tineretului și Sportului. Un moment important al carierei sale sportive l-a constituit participarea la Jocurile Olimpice de vară din 1996, desfășurate la Atlanta, SUA.