ro

 

Societate
04 Noiembrie, 2026 / 01:11
/ 08 Iunie, 2026

MEC s-a autosesizat după publicarea unor imagini ce ar conține subiecte din examenul la matematică, susținut de absolvenții de gimnaziu

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) s-a autosesizat după ce în mediul online au fost publicate imagini care ar conține subiecte din testul de examen la matematică, susținut astăzi de elevii clasei a IX-a, informează MOLDPRES.

Potrivit MEC, un cadru didactic a publicat pe rețelele sociale subiectele și soluțiile examenelor, fapt ce contravine obligațiilor profesionale și normelor de integritate. „Mai mult, constatăm că și unele instituții media au difuzat materiale rezultate din reconstituirea subiectelor de către elevi, ceea ce amplifică efectul contraproductiv, diminuând concentrarea și focalizarea elevilor asupra pregătirii pentru probele următoare”, a comunicat MEC.

Instituția a subliniat că „astfel de practici subminează corectitudinea procesului de evaluare, afectează încrederea publică în examenele naționale și contravin obligațiilor profesionale și deontologice ale cadrelor didactice”.

MEC a menționat că orice încălcare va fi sancționată conform legislației. „Indiferent cât de fidelă ar fi reconstituirea subiectelor sau a soluțiilor, publicarea lor înainte de termen rămâne o încălcare gravă a Codului educației și o abatere de integritate. Accentuăm că asemenea practici sunt contraproductive în timpul sesiunii, pot debusola elevii și pot devia discuțiile într-o direcție greșită, diminuând concentrarea asupra pregătirii reale”, a anunțat MEC.

Conform prevederilor legale, este interzisă publicarea subiectelor examenelor de absolvire a gimnaziului şi de bacalaureat, precum şi a soluțiilor la acestea, până la începerea examenului respectiv sau pe durata desfăşurării acestuia, inclusiv până la publicarea lor pe site-ul web oficial al Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare.

Absolvenții de gimnaziu au susținut astăzi examenul la matematică, aceasta fiind a doua probă din actuala sesiune.


 
Ultimele Știri
/ Acum 14 ore

O femeie originară din Republica Moldova a fost condamnată în Rusia la 14 ani de închisoare pentru trădare de patrie. MAE anunță că a solicitat informații despre caz

/ Acum 14 ore

O femeie din Ungheni și fiica sa au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la o sobă defectă

/ Acum 14 ore

Un avocat din Bălți va ajunge pe banca acuzaților pentru escrocherie și trafic de influență

/ Acum 16 ore

Ploaia și vizibilitatea redusă, pericole pentru șoferi. Recomandările Poliției

/ Acum 16 ore

Încă un procuror delegat la Procuratura Anticorupție a picat evaluarea externă

/ Acum 1 zi

Gazele rusești și promisiunile privind prețul mic. Ce spune ministrul Energiei, Dorin Junghietu

/ Acum 1 zi

METEO // Ploi în mai multe regiuni ale țării pe 3 noiembrie

/ Acum 1 zi

Republica Moldova ar putea acoperi un sfert din consumul de gaze din Neptun Deep. Ministrul Dorin Junghietu: „Costurile mai mici se vor reflecta în tarife"

/ Acum 1 zi

FOTO // Investiții în drumuri, școli și energie verde în trei localități din raionul Strășeni

/ Acum 1 zi

Două cazuri de transportare a valutei nedeclarate, depistate la Aeroportul Chișinău

/ Acum 1 zi

Republica Moldova și România își consolidează experiența de elaborare și evaluare a examenelor naționale

/ Acum 1 zi

FOTO // Cooperarea moldo-română în domeniul apărării va fi extinsă

/ Acum 1 zi

FOTO // Memoria istorică și patrimoniul cultural, punți de colaborare între AȘM și Mitropolia Basarabiei

/ Acum 1 zi

VIDEO // O femeie, reținută în flagrant într-un dosar de escrocherie de peste un milion de lei