ro

 

Societate
03 Noiembrie, 2026 / 10:13
/ 01 Octombrie, 2025

Ministerul Muncii și Protecției Sociale lucrează la compensațiile pentru sezonul rece

Autoritățile elaborează mecanisme pentru acordarea compensațiilor la sezonul rece. Declarația a fost făcută de ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, înaintea ședinței Guvernului, comunică MOLDPRES.

„Lucrăm la acest subiect și, cu siguranță, vom fi aproape de cetățeni, ca de obicei”, a menționat Buzu.

Acesta a precizat că este prematur să spună dacă se va regăsi sau nu în noua garnitură guvernamentală. El a menționat că actualul Guvern și-a dus mandatul până la final, implementând reforme importante și fiind alături de oameni, dar a subliniat că decizia privind componența noului Cabinet de Miniștri aparține exclusiv premierului desemnat.

„Un ministru trebuie să fie parte a echipei, iar prerogativa de a desemna membrii Guvernului aparține prim-ministrului. Este încă prematur să discutăm despre viitorul Executiv. În scurt timp, factorii politici vor comunica aceste lucruri”, a adăugat oficialul.

Duminică, în Republica Moldova au avut loc alegeri parlamentare. Conform rezultatelor preliminare, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a câștigat scrutinul cu 50,20%. Astfel formațiunea va avea o majoritate în viitorul Parlament și va putea numi o nouă garnitură guvernamentală.


 
Ultimele Știri
/ Acum 21 ore

Screening oncologic, vaccinuri și prevenirea tuberculozei, printre prioritățile CNAM pentru 2027

/ Acum 21 ore

FOTO // Agenda de acțiune pentru Europa și Asia Centrală privind îngrijirea pentru perioada 2026–2030, lansată la Chișinău. Ministra Natalia Plugaru: „Investițiile în îngrijire sunt investiții în viitor”

/ Acum 22 ore

Peste 260 de obiecte explozive au fost nimicite de geniștii Armatei Naționale de la începutul anului

/ Acum 22 ore

Doina Gherman: „Nicio femeie nu ar trebui să aleagă între îngrijirea familiei și construirea unei cariere”

/ Acum 22 ore

Un nou contract de 63,4 milioane de lei pentru finalizarea apeductului Prut-Fălești va asigura cu apă 14 localități din raioanele Fălești și Ungheni

/ Acum 22 ore

România și Republica Moldova lansează un program comun de achiziții. Armata Națională va primi 62 de autocamioane

/ Acum 23 ore

VIDEO // Casa Bodescu din Bălți își recapătă valoarea arhitecturală după o investiție de 15,8 milioane de lei din partea statului

/ Acum 23 ore

Fosta secretară de stat de la Ministerul Agriculturii va ajunge pe banca acuzaților pentru trafic de influență

/ Acum 23 ore

O mamă a cinci copii a învins o afecțiune gravă după 20 de zile de tratament la Terapie Intensivă. Cazul complex a fost tratat la Institutul de Medicină Urgentă

/ Acum 1 zi

VIDEO // A început înregistrarea pentru compensațiile la energie, sezonul rece 2026-2027. Natalia Plugaru: „Guvernul continuă să fie alături de cetățeni”

/ Acum 1 zi

Cetățeni ai Republicii Moldova, implicați într-un accident rutier în județul Iași: nouă persoane au fost rănite

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor, luni, 2 noiembrie

/ Acum 1 zi

VIDEO // Concursul „EU&bunicii mei”: câștigătorii locului III au ajuns la Berlin

/ Acum 1 zi

Un pădurar a fost prins în timp ce transporta ilegal aproximativ trei metri cubi de lemn