Modificările la procedura de moștenire, avizate de Guvern
Soțul supraviețuitor va fi restabilit în prima clasă de moștenitori. Prevederea se conține într-un proiect de lege avizat astăzi de Guvern, care vine cu modificări la procedura de moștenire, comunică MOLDPRES.
Potrivit noilor prevederi, soțul supraviețuitor ar urma să fie restabilit în prima clasă de moștenitori ai bunurilor rămase după decesul partenerului, iar ceilalți membri ai familiei nu vor mai trebui să depună cerere pentru a refuza moștenirea. De asemenea, va fi eliminată prezumția de acceptare a moștenirii și revenirea la sistemul tradițional – moștenirea va fi acceptată doar prin cerere depusă la dosar. În acest sens, va fi extins și termenul de acceptare până la un an.
Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a declarat că modificările au scopul de a evita o serie de situații semnalate de cetățeni care se întâlnesc la transmisiunea succesorală, decăderea din drepturile de moștenire, statutul soțului supraviețuitor, termenul de acceptare sau renunțare la moștenire.
„Proiectul vizează modificări privind drepturile la moștenire ale soțului supraviețuitor, care să fie consolidată, acesta fiind inclus în clasa I de moștenitori legali, care vin cu prioritate la moștenire, reviziunea modelului actual de devoluțiune, trecerea unei averi sau a unui drept de la o persoană la alta a moștenirii, adică moștenirea nu se va mai transmite automat sub rezerva dreptului persoanei de a o refuza într-un termen de trei luni, ci doar dacă moștenitorii o acceptă expres în termen de un an”, a spus Veronica Mihailov-Moraru.
Inițiativa a fost înaintată de un grup de deputați PAS, după ce recent, șefa statului, Maia Sandu, a anunțat că procedura de moștenire trebuie simplificată.
FOTO // Angajații IGSU, menționați cu distincții în ajunul „Zilei Salvatorului”
Centrul de Sănătate Sângerei a fost dotat cu dispozitive medicale performante
Târguri educaționale la Bălți și Căușeni: absolvenții de liceu pot descoperi oportunitățile universităților din țară
Un camion cu cereale s-a răsturnat în zona localității Giurgiulești. Circulația rutieră, blocată temporar
VIDEO // O singură instituție va gestiona pădurile Moldovei. Gheorghe Hajder: „Trebuie să trecem la un management bazat pe performanță”
CNMC: „Sectorul energetic rămâne fragil, iar încetarea stării de urgență necesită prudență”
Aeroportul Internațional „Eugen Doga” prezintă topul destinațiilor de primăvară pentru călătorii moldoveni
Aproape 200 de mii de apeluri au parvenit la 112 în luna martie, multe fără urgență reală
Procuror retrogradat: CSP a respins contestația lui Igor Demciucin
O dronă de tip Shahed a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova
Meteorologii din Moldova prognozează pentru aprilie 2026 temperaturi normale și precipitații puține
Agenda evenimentelor, vineri, 3 aprilie
METEO // Ploile revin la final de săptămână
CSP a menținut decizia de eliberare din funcție în cazul unui procuror
Procurorii Alexandru Cernei și Alexandru Morcov au promovat evaluarea externă
Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă ploi slabe și cer noros
Atenție, călători! Activitatea postului vamal Leova–Bumbăta va fi sistată temporar
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Creșterea nivelului apei în râul Nistru poate aduce reziduuri petroliere. Intervenim rapid pentru a menține calitatea apei”
Accident grav la Telenești. Un bărbat de 65 de ani a decedat la fața locului
Noi pete petroliere pe râul Nistru. Autoritățile au dispus consolidarea și extinderea barajelor antipoluare
Autoritățile intensifică măsurile de prevenire și intervenție pe Nistru, în contextul unui nou val de poluare anticipat
VIDEO // Droguri de peste 100 000 de lei. Un bărbat din Comrat, reținut pentru distribuirea substanțelor narcotice
Un nou val de pete de produse petroliere, depistat pe râul Nistru. Autoritățile se convoacă într-o ședință de urgență
Adjuncta șefului PA și un procuror anticorupție au fost audiați de Comisia de evaluare
O serie de evenimente dedicate promovării dialogului intercultural vor fi organizate în contextul Zilei Internaționale a Romilor
Premierul Alexandru Munteanu, în ajunul Zilei Salvatorului: „Dincolo de cifre și intervenții, există ceva ce nu poate fi măsurat: încrederea oamenilor că, în cel mai greu moment, cineva va veni”
În Republica Moldova vor fi construite centrale eoliene mari, cu sisteme de stocare a energiei: 16 oferte depuse la licitație
Peste 5 000 de cereri de înscriere a copiilor în clasa I au fost depuse în capitală
În sectoarele capitalei vor fi organizate târguri pascale
Experții pentru ocrotirea mediului s-au întrunit într-o nouă ședință de lucru