ro

 

Societate
09 Octombrie, 2026 / 00:57
/ 06 Iulie, 2026

Sudul Republicii Moldova va beneficia de un proiect de reabilitare a terenurilor degradate

Un nou proiect dedicat refacerii pădurilor și protecției împotriva efectelor schimbărilor climatice va fi dezvoltat în Republica Moldova, prin inițiativa „Moldova Green Shield” („Scutul Verde al Moldovei”), aflată în etapa de pregătire. Detaliile privind implementarea acestuia au fost discutate de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, cu reprezentanții Băncii Mondiale, notează MOLDPRES.

Proiectul are drept obiectiv consolidarea rezilienței climatice a țării, prin intervenții orientate pe două direcții principale: refacerea pădurilor și reabilitarea terenurilor degradate din sudul Republicii Moldova. Acțiunile prevăzute vor contribui la protejarea biodiversității și la reducerea vulnerabilității comunităților afectate de secetă, degradarea solurilor și alte riscuri de mediu.

În perioada următoare, experți ai Ministerului Mediului și ai Băncii Mondiale vor lucra la elaborarea documentației necesare pentru aprobarea și implementarea proiectului, care vizează intervenții de durată în ecosistemele afectate.

Inițiativa „Moldova Green Shield” este parte a eforturilor mai largi de adaptare la schimbările climatice și de refacere a echilibrului ecologic, fiind complementată de alte programe sprijinite de partenerii internaționali, inclusiv proiectul RE-MAP, care prevede restaurarea ecosistemelor forestiere, a pășunilor și a zonelor umede în 15 localități din țară.

Autoritățile susțin că proiectul va contribui nu doar la protecția mediului, ci și la îmbunătățirea condițiilor de viață în comunitățile vulnerabile, prin reducerea impactului fenomenelor climatice extreme.


 
Ultimele Știri
/ Acum 13 ore

VIDEO // Guvernul propune reorganizarea administrației locale în 273 de primării și trei regiuni. Alexei Buzu: „Ceea ce reunim este puterea și capacitățile administrative”

/ Acum 14 ore

VIDEO // Tânăr de 20 de ani, suspectat că era curier într-un grup de escroci, reținut la Chișinău

/ Acum 14 ore

FOTO // Lucrările la conducta avariată din scuarul Catedralei au fost finalizate. Echipele „Termoelectrica” au lucrat pe parcursul nopții pentru a remedia defecțiunea

/ Acum 14 ore

Trei vagonete au ars la Ciorescu. Incendiul ar fi pornit de la imprudența în timpul preparării bucatelor

/ Acum 15 ore

VIDEO // Co-administratorul canalului „Car Vertical Moldova” și patru complici, trimiși în judecată

/ Acum 15 ore

VIDEO // Moldova Security Forum 2026 se desfășoară la Chișinău. Peste 90 de experți din 20 de țări discută despre securitatea regională

/ Acum 15 ore

Societatea civilă este invitată la discuții despre integrarea europeană a Republicii Moldova

/ Acum 15 ore

Volumul „Lebede negre în Marea Neagră”, lansat la Chișinău: Cât de vulnerabilă este Republica Moldova și ce poate face România

/ Acum 16 ore

Percepția privind respectarea drepturilor omului în Moldova s-a îmbunătățit, arată un studiu

/ Acum 17 ore

Agenda evenimentelor joi, 8 octombrie

/ Acum 1 zi

Cinci vagoane pentru muncitori au fost cuprinse de flăcări la Ciorescu

/ Acum 1 zi

Parlamentul va examina în ședință închisă structura și efectivul Armatei Naționale

/ Acum 1 zi

Un nou zbor neautorizat în spațiul aerian al Moldovei, pe fondul atacurilor rusești asupra Ucrainei

/ Acum 1 zi

Meteorologii anunță pentru ziua de joi vreme caldă și fără precipitații. Temperaturile vor ajunge la 27 de grade