ro

 

Societate
25 Septembrie, 2026 / 16:10
/ Acum 47 minute

Noi învinuiri aduse fostului președinte Igor Dodon în dosarul „Kuliok”. Procurorii cer o pedeapsă mai aspră

Noi învinuiri sunt aduse fostului președinte Igor Dodon în dosarul „Kuliok”. Acesta este vizat de noi episoade de corupere pasivă. Procurorii au solicitat Curții Supreme de Justiție (CSJ) modificarea, în sensul agravării, a învinuirii aduse fostului președinte Igor Dodon în dosarul „Kuliok”. Dodon, în prezent deputat al Partidului Socialiștilor, s-a prezentat astăzi la ședința de judecată, la care procurorii au prezentat o ordonanță de modificare a învinuirii, comunică MOLDPRES.

Procurorul pe caz, Petru Iarmaliuc, a anunțat în ședință că acuzarea a emis o ordonanță privind modificarea învinuirii.

„Este vorba despre două episoade privind comiterea infracțiunii de corupere pasivă de către o persoană cu funcție de demnitate publică, în proporții deosebit de mari, în interesul unei organizații criminale, reieșind din probele cercetate în ședința de judecată, din audierile martorilor și din probele cercetate suplimentar”, a spus Petru Iarmaliuc.

Conform acestuia, noua formulare se bazează pe probele cercetate, inclusiv pe declarațiile martorilor și probele suplimentare.

Procurorul de caz susține că noua învinuire vizează două episoade de corupere pasivă, în proporții deosebit de mari, comise în perioada martie–iunie 2019, în interesul unei organizații criminale.

Potrivit lui Iarmaliuc, într-unul dintre episoade, la 4 iunie 2019, Igor Dodon ar fi acceptat și primit, prin intermediari, mijloace financiare necuvenite, iar la 7 iunie ar fi pretins alte sume de bani în beneficiul aceleiași structuri, susține acuzarea.

Procurorii au menținut și învinuirea referitoare la organizarea acceptării cu bună știință a finanțării unui partid politic din partea unei organizații criminale.

Apărătorii lui Igor Dodon au solicitat instanței acordarea unui termen de o lună pentru a studia documentul privind modificarea învinuirii.

În cadrul aceleiași ședințe, procurorul Vitalie Codreanu a informat instanța că martorul acuzării Adrian Radu, fost consilier al lui Vladimir Plahotniuc, nu s-a prezentat. Instanței i-au fost prezentate procesul-verbal și ordonanța privind aducerea silită a martorului.

Într-o postare publicată după ședință, Igor Dodon a calificat dosarul drept unul politic.

„În tot acest timp, acuzarea nu a prezentat probe convingătoare: materialul video prezentat drept probă-cheie nu este original, este fragmentat selectiv de către autori și, după cum s-a adeverit ulterior, este manipulat grosolan, coloana audio fiind suprapusă cu imaginile video. Acum, când dosarul a ajuns la etapa finală, iar eu urma să dau declarații, procuratura schimbă brusc formularea acuzării - o încercare nereușită de a cârpi o acuzare fără probe și bazată pe fantezii politice - și solicită din nou timp. Următoarea ședință va avea loc abia pe 3 noiembrie”, a scris Dodon.

Dosarul „kuliok” a fost reluat la sfârșitul lunii noiembrie 2025, după ce completul de judecată a fost schimbat, iar procesul a început, practic, de la zero. În cadrul procedurilor anterioare, instanța a audiat 15 martori ai acuzării și a examinat numeroase documente și procese-verbale.

Urmărirea penală în dosarul denumit generic „kuliok” a fost reluată pe 18 mai 2022, după ce Curtea de Apel Chișinău a casat hotărârea Judecătoriei Chișinău privind neînceperea urmăririi penale împotriva fostului președinte Igor Dodon.

Dosarul se bazează pe o înregistrare video din iunie 2019, în care Igor Dodon apare alături de Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov. Anterior, Igor Dodon s-a declarat nevinovat și a reiterat că imaginile ar fi fost trucate.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

O femeie din Vulcănești a pierdut peste 768 de mii de lei într-o escrocherie telefonică

/ Acum 1 zi

GALERIE FOTO // Echipamente și tehnologii medicale inovatoare, prezentate la Expoziția „MoldMedizin & MoldDent 2026”

/ Acum 1 zi

Ministerul Muncii: Nu oferiți acte de identitate persoanelor care pretind că înregistrează beneficiari pentru compensații

/ Acum 1 zi

VIDEO // Percheziții la centre medicale și saloane de înfrumusețare: au fost ridicate produse estetice ilegale de peste 3 milioane de lei

/ Acum 1 zi

FOTO // Expoziția internațională specializată „MoldMedizin & MoldDent 2026”, inaugurată la Moldexpo: inovații prezentate de companii din șase țări și consultații medicale gratuite

/ Acum 1 zi

Republica Moldova a înregistrat 44 de incidente de încălcare a spațiului aerian în 2026

/ Acum 1 zi

Republica Moldova își aliniază legislația privind controlul tutunului la normele UE

/ Acum 1 zi

Peste 3 800 de persoane au fost instruite de IGSU cum să evite intoxicațiile în timpul fermentării vinului

/ Acum 1 zi

GALERIE FOTO // 80 de ani de la fondarea USM și un secol de învățământ românesc în Basarabia

/ Acum 1 zi

VIDEO // Un șofer cu 22 de sancțiuni rutiere a ignorat Poliția și a provocat un accident în capitală

/ Acum 1 zi

USM marchează 80 de ani de la fondare și un secol de învățământ românesc în Basarabia. Președinta Maia Sandu: „Moldova are nevoie de universități care formează oameni liberi și bine pregătiți”

/ Acum 1 zi

VIDEO // Un bărbat din capitală, reținut pentru 72 de ore după ce ar fi deposedat un minor de bicicletă

/ Acum 1 zi

FOTO // Viața moldovenilor din Spania, surprinsă în documentarul „Dincolo de hotare, aproape de casă”

/ Acum 1 zi

Tăieri ilicite de arbori, depistate în urma unui control inopinat la Ocolul silvic Ghidighici