Noi măsuri pentru o justiție prietenoasă copiilor. Ministerul Justiției și UNICEF au semnat un nou plan pentru protejarea drepturilor copiilor în sistemul de justiție
Ministerul Justiției și UNICEF au semnat Planul de cooperare pentru anii 2026–2027, care prevede noi acțiuni pentru consolidarea unui sistem de justiție adaptat nevoilor copiilor și protejarea drepturilor acestora. Documentul a fost semnat în cadrul primei întrevederi a ministrului Justiției, Vladislav Cojuhari, cu noua Reprezentantă de Țară a UNICEF în Republica Moldova, Deyana Kostadinova, comunică MOLDPRES.
Planul stabilește prioritățile pentru următorii doi ani și include măsuri privind specializarea profesioniștilor din sistemul de justiție, consolidarea cooperării dintre instituțiile din domeniul justiției, protecției sociale și sănătății, precum și organele de drept.
O atenție aparte va fi acordată copiilor victime sau martori ai infracțiunilor. Autoritățile și UNICEF își propun să dezvolte serviciile destinate acestora și să extindă alternativele la detenție pentru copiii aflați în conflict cu legea.
Totodată, cooperarea va viza dezvoltarea serviciilor de tip Barnahus, consolidarea probațiunii și a justiției restaurative, precum și a programelor de reintegrare a copiilor.
Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, a subliniat că, în etapa următoare, accentul trebuie pus mai mult pe prevenirea situațiilor în care copiii ajung victime ale violenței sau intră în conflict cu legea.
„Apreciem sprijinul constant al UNICEF și ceea ce am reușit să construim împreună până în acest moment. În continuare, ne-am propus să concentrăm eforturile mai mult pe prevenție, astfel încât să intervenim înainte ca un copil să ajungă victimă a violenței sau în conflict cu legea. Asta presupune educație, servicii accesibile și alternative reale pentru copii. Este important ca resursele disponibile să fie folosite acolo unde pot produce un efect concret”, a declarat ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari.
La rândul său, Reprezentanta de Țară a UNICEF în Moldova, Deyana Kostadinova, a accentuat necesitatea ca serviciile și soluțiile dezvoltate în ultimii ani să fie accesibile copiilor care au cea mai mare nevoie de sprijin.
„Republica Moldova are deja practici bune în domeniul justiției pentru copii, iar următorul pas este să ne asigurăm că serviciile și soluțiile dezvoltate ajung la copiii care au cea mai mare nevoie de ele. Prin eforturile din ultimii ani, dar și prin acest Plan pe care l-am semnat astăzi, ne propunem să transformăm prioritățile comune în rezultate concrete pentru copii, punând accent pe prevenire, servicii adaptate nevoilor lor și alternative care să le protejeze drepturile și perspectivele de viitor. UNICEF va continua să sprijine Ministerul Justiției cu expertiză și experiență internațională, astfel încât interesul superior al copilului să rămână în centrul sistemului de justiție”, a susținut Deyana Kostadinova.
Planul de cooperare va fi implementat până la sfârșitul anului 2027 și face parte din colaborarea dintre Ministerul Justiției și UNICEF pentru consolidarea justiției prietenoase copiilor, protejarea drepturilor acestora și dezvoltarea unor servicii adaptate nevoilor lor.
VIDEO // Patru tineri din Criuleni și Dubăsari, suspectați de furtul unor mașini de lux din Belgia. Prejudiciul este estimat la 16 milioane de lei
DOC // Noua structură generală și efectivul Armatei Naționale au intrat în vigoare
O nouă stație de captare a apei pentru Chișinău ar putea fi construită în următorii ani
Rezerve suficiente de lemne pentru iarnă. Prețurile rămân la nivelul anilor precedenți, dă asigurări ministrul Mediului
Agenda evenimentelor, vineri, 9 octombrie
Un proiect de 5 milioane de euro, finanțat de UE, va sprijini reforma administrației publice din Moldova
Accident la Sîngereii Noi: Un biciclist de 71 de ani lovit mortal de un automobil
Vreme caldă se anunță pe 9 octombrie. Temperaturile vor ajunge până la 28 de grade
GALERIE FOTO // Moldova Security Forum 2026 se desfășoară la Chișinău. Peste 90 de experți din 20 de țări discută despre securitatea regională
Verificări în centrele de refugiu. Peste 134 000 de pastile de proveniență necunoscută, depistate de polițiști
O aeronavă de mici dimensiuni s-a răsturnat la aterizare pe aerodromul din Vadul lui Vodă
O femeie de 61 de ani a fost înșelată cu peste 1,7 milioane de lei după ce a vândut casa
Primele 120.000 de doze de vaccin antigripal au fost recepționate de Republica Moldova
Problemele organizatorilor de evenimente culturale, discutate la Ministerul Culturii
Calea Ferată din Moldova va majora cu 15% tarifele pentru transportul de mărfuri de la 1 noiembrie
Premierul Vasile Tofan, către reprezentanți CALM: „Trebuie să construim administrații locale puternice, capabile să atragă și să gestioneze fondurile europene”
Situația hidrologică a Nistrului și reabilitarea stației de epurare din Bender, discutate de experți de pe ambele maluri
Copiii din diaspora se pot înscrie la cursuri gratuite de limba română
Opt încălcări ale spațiului aerian al Republicii Moldova, înregistrate în ultimele zile. Cinci au provocat explozii la sol
Moldova Security Forum 2026 // Stanislav Secrieru: „Strategia Rusiei nu vizează doar câștigarea alegerilor, ci subminarea încrederii în democrație”
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu oficiali lituanieni
VIDEO // Investiții de peste 4,5 milioane de lei pentru energie verde și drumuri în satul Susleni, Orhei
Republica Moldova este pregătită să deschidă următoarele patru clustere de negociere cu UE, afirmă Mihai Popșoi
FOTO // La Cimişlia au demarat lucrările de amenajare a obiectivului turistic „Crucea Păzitoare a Creștinilor”
FOTO // Studenții anului I ai Academiei „Ștefan cel Mare” au depus jurământul. Ministra Daniella Misail-Nichitin: „Adevărata valoare a unui specialist se vede în felul în care își face datoria”
VIDEO // Pădurile, zonele umede și terenurile degradate din bazinul Nistrului, incluse într-un proiect de restaurare
VIDEO // Oraşul Nisporeni modernizează infrastructura pietonală și extinde rețelele de canalizare
Aproape 30 de ari de vegetație uscată au ars la Mereșeuca
VIDEO // Șeful SIS la Moldova Security Forum 2026: „Banii au înlocuit ideologia în tentativele de destabilizare a Republicii Moldova"
Jurista sud-africană Navanethem "Navi" Pillay a câştigat Premiul Nobel pentru Pace