Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani vor beneficia de pensii majorate
Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani vor beneficia de pensii majorate. Un proiect de modificare a Legii privind sistemul public de pensii a fost examinat la ședința Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, transmite MOLDPRES.
Documentul prevede majorarea pensiei pentru limita de vârstă de la 2777,86 de lei la 3300 de lei lunar pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani. Proiectul de lege vine să sprijine pensionarii care, deși au avut o activitate îndelungată, primesc pensii mici din cauza salariilor plătite insuficient. Printre aceștia se numără persoanele care au activat în educație, agricultură, asistență socială și alte sectoare esențiale ale economiei.
Beneficiarii de pensii din această categorie vor putea fi identificați în Sistemul Informațional „Protecția Socială”, gestionat de Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS). Respectiv, pensiile acestora vor fi majorate din oficiu, fără ca persoanele să depună cerere la casele teritoriale de asigurări sociale.
Proiectul a fost avizat astăzi și de către Guvern.
„Această inițiativă a președintei Maia Sandu vine să rezolve o problemă gravă pentru acei vârstnici care au lucrat o perioada foarte lungă, dar pensia era încă foarte mică. Mă bucur că am ajuns să realizăm acest deziderat al cetățenilor”, a declarat premierul Dorin Recean la ședința Guvernului.
Potrivit datelor furnizate de CNAS, în luna noiembrie 2024 au fost identificate 30 505 persoane cu stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani, care primesc o pensie de până la 3300 de lei.
Inițiativa legislativă urmează a fi propusă plenului Parlamentului spre aprobare.
Elevii se vor putea înscrie individual la selecția pentru loturile naționale participante la competițiile internaționale de matematică și informatică
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
VIDEO // Rețea de trafic de droguri, destructurată în sudul țării. Doi bărbați din Comrat, reținuți de organele de forță
Centrele ASP din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești vor elibera acte de identitate în ziua alegerilor din UTA Găgăuzia
Schimb de experiență cu Irlanda pentru modernizarea serviciilor de ocupare. Ministra Natalia Plugaru: „Vom dezvolta acest parteneriat pentru a aduce beneficii cetățenilor”
Cinci incidente aeriene au fost înregistrate în Republica Moldova în ultima săptămână
VIDEO // Zece cuiburi artificiale pentru șoimul dunărean și o mie de dispozitive pentru protejarea păsărilor, instalate pe linia Vulcănești–Chișinău
FOTO // IGSU a fost dotat cu 43 de automobile de teren, cu sprijinul Băncii Mondiale
GALERIE FOTO // „Poduri olimpice: Nadia Comăneci la Chișinău” – expoziție dedicată marii campioane, la Palatul Republicii
Un bărbat din Nisporeni, condamnat la șapte ani de închisoare după ce și-a bătut soția
Cristian Jardan, noul secretar de stat responsabil de sport, prezentat echipei Ministerului Educației și Cercetării
CRONICA ARHIVELOR // Gheorghe Ghimpu, disidentul care a luptat pentru libertate și a arborat tricolorul pe Parlament
FOTO // Conducerea Ministerului Mediului a distribuit invitații pentru campania națională de împădurire din această toamnă
DOC // Lista candidaților la Bursa Președinției pentru anul de studii 2026–2027, publicată în Monitorul Oficial
GALERIE FOTO // Campania „Generația Pădurii” la Pogănești. Peste 3 000 de hectare vor fi împădurite în această toamnă
FOTO // „Drumul Recifelor”, „Descoperă Edineț” și „Tărâmul Peisajelor Ascunse”. Trei trasee turistice noi, lansate în raionul Edineț
R. Moldova și Cehia își consolidează cooperarea în domeniul asistenței sociale. Reforma RESTART, susținută printr-un nou parteneriat
Ziua Mondială a Diabetului. Peste 136 000 de persoane au beneficiat de medicamente compensate pentru tratarea bolii
Polițiștii vor asigura ordinea publică în perioada organizării alegerilor din UTA Găgăuzia
FOTO // Marea Plantare Națională a început la Pogănești. Circa 1 200 de persoane vor planta 40 de hectare de pădure în lunca Prutului
CEC avertizează asupra unor informații false privind linia telefonică pentru alegătorii din Găgăuzia. Cetățenii, îndemnați să consulte doar sursele oficiale
VIDEO // Contrabandă cu mijloace financiare la Otaci. Două femei au transportat ilegal circa 644 000 de lei și 50 500 de dolari SUA
România își reafirmă sprijinul pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova în fața dezinformării
CEC anunță ziua tăcerii înainte de alegerile din UTA Găgăuzia. Agitația electorală este interzisă
Buneii pot beneficia de concediu pentru îngrijirea nepoților și de indemnizație până la vârsta de 3 ani. CNAS anunță condițiile de acordare a prestației sociale
CNAM a transferat în avans peste un miliard de lei pentru serviciile medicale oferite cetățenilor în luna noiembrie
Reguli noi pentru amplasarea centralelor fotovoltaice și instalațiilor eoliene: modificările efectuate de Ministerul Energiei
UE a stabilit componența echipei care va reprezenta Europa la negocierile privind Ucraina
Poliția din Criuleni investighează un caz de tentativă de omor
Victorie mare pentru „tricolori” în Liga Națiunilor: Moldova a învins Kazahstanul la Chișinău și își consolidază prima șansă la locul secund în grupă