ro

 

Societate
25 Septembrie, 2026 / 03:17
/ 18 Septembrie, 2025

Peste 10 mii de locuitori din raionul Leova vor beneficia de apă potabilă la standarde europene

Proiectul de construcție a apeductului magistral Sărata Nouă – Sărăteni, care conectează 14 localități din raionul Leova, se apropie de finalizare, aducând un beneficiu direct locuitorilor, transmite MOLDPRES cu referire la Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Sud.

Potrivit sursei citate, peste 53 km din rețeaua planificată de 54,6 km au fost deja construiți, iar trei castele de apă au fost montate în Seliște, Troian și Beștemac. În perioada următoare, acestea vor fi conectate la rețeaua electrică, dotate cu sisteme de automatizare și puse în funcțiune.

Proiectul, finanțat de Guvernul Republicii Moldova prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), are o valoare totală de 57,72 milioane de lei, din care aproape 90% provin din sursele FNDRL, restul fiind contribuția autorităților locale.

„Odată finalizat, apeductul va asigura apă potabilă la standarde europene pentru peste zece mii de locuitori din localitățile Seliște, Cazangic, Beștemac, Troian, Troița, Vozniseni, Sărăteni, Orac, Ceadâr, Colibabovca și Cneazevca, îmbunătățind calitatea vieții și condițiile de sănătate publică”, explică ADR Sud.

Prin implementarea acestui proiect, raionul Leova face un pas major spre modernizarea infrastructurii și dezvoltarea durabilă a comunităților locale.

Leova

 
Ultimele Știri
/ Acum 14 ore

Tăieri ilicite de arbori, depistate în urma unui control inopinat la Ocolul silvic Ghidighici

/ Acum 15 ore

Moldova discută cu România și Ucraina despre consolidarea capacităților de protejare a spațiului aerian, anunță speakerul Igor Grosu

/ Acum 15 ore

Reprezentanții industriei turismului s-au reunit la Chișinău la Moldova Tourism Forum 2026

/ Acum 15 ore

DOC // Angajații din sectorul bugetar vor primi indemnizații unice de până la patru mii de lei: legea a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare

/ Acum 15 ore

Inspecție blocată la Vadul lui Vodă. Gheorghe Hajder îi cere primarului Capitalei să lase ambițiile politice: „Avem nevoie de o evaluare tehnică”

/ Acum 16 ore

FOTO // Drona depistată la Florești avea cameră de bord și prezintă elemente specifice modelului „Gerbera”

/ Acum 16 ore

Nașterile din raionul Ștefan Vodă vor fi asistate în continuare la Căușeni. Ce recomandă Ministerul Sănătății

/ Acum 16 ore

Moment emoționant în Parlament: șase copii au deschis ședința plenară printr-un moment special în limbajul semnelor

/ Acum 16 ore

Spectacolul „Noaptea scrisă cu roșu”, dedicat victimelor regimului sovietic, va fi jucat în scuarul Parlamentului

/ Acum 17 ore

Proiectele de decizii cu impact asupra mediului, centralizate într-o rubrică nouă pe EcoContact

/ Acum 17 ore

Trei tineri sunt cercetați într-un dosar de trafic de influență. Ar fi cerut 7000 de euro pentru o soluție favorabilă într-un caz de viol

/ Acum 17 ore

DOC // Legea privind speciile alogene invazive a fost publicată în Monitorul Oficial

/ Acum 18 ore

Explozie raportată pe un câmp din apropierea unei ferme din Cernița. Poliția investighează cazul

/ Acum 19 ore

Aparat de zbor neidentificat, observat în nordul țării. Spațiul aerian a fost închis temporar