Peste 100 de producători, așteptați la cea de-a 25-a ediție a Zilei Naționale a Vinului. Speakerul Igor Grosu: „Sunteți așteptați în Piața Marii Adunări Naționale, dar și la vinăriile din țară”
Peste 100 de producători de vinuri vor participa la cea de-a 25-a ediție a Zilei Naționale a Vinului, care se va desfășura în perioada 3–4 octombrie, sub genericul „Vinul care ne unește”. Evenimentul va avea loc în acest weekend în Piața Marii Adunări Naționale și la vinăriile din țară, comunică MOLDPRES.
Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul ședinței Legislativului. El a invitat cetățenii să participe la eveniment.
„Industria vinului este o ramură care ne reprezintă cu succes țara, iar în acest an genericul este „Vinul care ne unește". Timp de două zile, aveți ocazia să descoperiți vinuri selecte de la peste 100 de producători, să alegeți din gama variată de gusturi și să discutați cu vinificatorii”, a declarat Igor Grosu.
Totodată, în cadrul ediției din acest an, Republica Moldova va încerca să stabilească un record mondial Guinness pentru cea mai mare viță-de-vie umană.
„Sunteți așteptați în Piața Marii Adunări Naționale, dar și la vinăriile din țară”, a menționat Igor Grosu.
Ziua Națională a Vinului este organizată anual pentru promovarea sectorului vitivinicol și a producției vinicole din Republica Moldova.
Ediția aniversară a Zilei Naționale a Vinului se va desfășura pe 3 și 4 octombrie în Piața Marii Adunări Naționale și pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Sărbătoarea este organizată anual în primul weekend al lunii octombrie și marchează promovarea vinului moldovenesc, a culturii vitivinicole și a Republicii Moldova ca destinație vitivinicolă.
„Porțile Moldovei” – o carte despre locuri, oameni și povești de acasă
Un bărbat din Chișinău, prejudiciat cu 283 000 de lei în urma unei escrocherii telefonice
IGP a recepționat un nou lot de echipamente din partea Misiunii de Parteneriat a UE
FOTO // Experiența Letoniei în dezvoltarea școlilor de artă, prezentată managerilor din Moldova
Activitatea punctului de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe a fost reluată
Mediatorii din Moldova își vor alege organele de autoadministrare la Adunarea Generală din 13 octombrie
FOTO // Grădinița din Dănceni, modernizată cu sprijinul „Satului European”
Începând cu luna octombrie, facturile la energia electrică vor include date comparative privind consumul
MEC introduce un număr unic pentru comunicarea cu publicul
CNAS a finanțat pensiile și alocațiile sociale a beneficiarilor care dețin carduri bancare
Circa 15 mii de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută
Reorganizarea APL, susținută de autoritățile locale. Președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia: „Este o schimbare profundă și curajoasă pentru Republica Moldova”
Rezerviștii Forțelor Armate participă la exerciții de instruire la Bălți
Republica Moldova trebuie să-și sporească capacitatea antiaeriană în contextul incidentelor cu drone, susține premierul Vasile Tofan
Președinta Maia Sandu a discutat cu conducerea Adunării Parlamentare a NATO despre securitatea Republicii Moldova
CEC a luat act de datele din rapoartele privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile locale noi din 1 noiembrie
Ziua Națională a Vinului 2026, ediție record: 114 vinării și peste 116 mii de degustări
Expoziţiile MOLDAGROTECH & FARMER 2026 vor reuni peste 400 de participanți la Moldexpo
Autoritățile ruse exclud existența unor cazuri de ciumă în Irkutsk
Oficiali și parlamentari din 22 de țări discută la Chișinău despre securitatea regională
FOTO // Poliția de Frontieră a lansat o campanie pentru promovarea integrității și prevenirea corupției
CSM a desemnat doi candidați pentru funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție
Teatru și povești pentru copii, timp de 13 zile, la Cahul
Primarii din Cahul au solicitat Ministerului Finanţelor clarificări privind noul sistem de salarizare
Cel de-al 109-lea Seminar Rose-Roth al AP NATO a debutat la Chișinău. Reziliența R. Moldova, model pentru partenerii internaționali
FOTO // Calitatea educației și valorile civice, discutate la Forumul pedagogic din Taraclia
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadoarea Republicii Franceze în Republica Moldova
Finanțare internațională pentru modernizarea învățământului profesional tehnic și a sectorului agricol
Președintele Parlamentului Igor Grosu, la deschiderea celui de-al 109-lea Seminar Rose-Roth: „Cea mai importantă investiție în securitatea Republicii Moldova este securitatea Ucrainei"
Candidaturile a patru noi ambasadori, avizate de Comisia pentru politică externă