Proceduri mai clare de soluționare a litigiilor civile și comerciale, care implică Republica Moldova și Statul Israel
Procedura de soluționare a litigiilor civile și comerciale, care implică Republica Moldova și Statul Israel, va deveni mai clară și mai eficientă, datorită unui nou mecanism de cooperare juridică între cele două țări. Proiectul de hotărâre pentru ratificarea Acordului privind cooperarea juridică în materie civilă și comercială dintre cele două state a fost aprobat astăzi de Guvern, informează MOLDPRES.
Acordul stabilește un mecanism direct de colaborare între autorități pentru obținerea probelor, transmiterea actelor judiciare și extrajudiciare, dar și pentru recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești civile și comerciale emise în Moldova sau Israel.
„Ministerul Justiției continuă să extinde colaborarea cu alte state, astfel încât instanțele de judecată să poată lucra mai simplu și mai eficient atunci când este nevoie de informații sau documente din străinătate. Acordul are scopul de a clarifica și a simplifica schimbul direct de solicitări juridice între cele două țări, cum ar fi obținerea probelor, transmiterea actelor judiciare și extrajudiciare, precum și recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești civile și comerciale emise în Moldova sau Israel”, a declarat ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, la ședința Guvernului.
Acest instrument juridic vine în sprijinul oamenilor și companiilor care au litigii sau proceduri civile și comerciale ce implică Republica Moldova și statul Israel. Astfel, dacă până acum un cetățean din Republica Moldova, implicat într-un proces în Israel, trebuia să angajeze un avocat local, să traducă documentele în ebraică și să le apostileze, atunci după intrarea în vigoare a acordului, actele vor putea fi transmise prin autoritățile centrale (în Republica Moldova – Ministerul Justiției), traduse în ebraică sau engleză, fără apostilare. Astfel, procedura va fi mai rapidă și cu mai puține costuri.
„Prin intrare în vigoare a acordului, procedurile vor avea o formă clară și un traseu direct. Acesta este un pas în consolidarea relațiilor bilaterale și oferă siguranță în procesele juridice transfrontaliere”, a adăugat Vladislav Cojuhari.
Acordul nu se aplică în domenii precum fiscalitatea, amenzile, asistența socială sau actele de stare civilă, de exemplu căsătorie, divorț, paternitate ori tutelă.
Târguri educaționale la Bălți și Căușeni: absolvenții de liceu pot descoperi oportunitățile universităților din țară
Un camion cu cereale s-a răsturnat în zona localității Giurgiulești. Circulația rutieră, blocată temporar
VIDEO // O singură instituție va gestiona pădurile Moldovei. Gheorghe Hajder: „Trebuie să trecem la un management bazat pe performanță”
CNMC: „Sectorul energetic rămâne fragil, iar încetarea stării de urgență necesită prudență”
Aeroportul Internațional „Eugen Doga” prezintă topul destinațiilor de primăvară pentru călătorii moldoveni
Aproape 200 de mii de apeluri au parvenit la 112 în luna martie, multe fără urgență reală
Procuror retrogradat: CSP a respins contestația lui Igor Demciucin
O dronă de tip Shahed a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova
Meteorologii din Moldova prognozează pentru aprilie 2026 temperaturi normale și precipitații puține
Agenda evenimentelor, vineri, 3 aprilie
METEO // Ploile revin la final de săptămână
CSP a menținut decizia de eliberare din funcție în cazul unui procuror
Moțiunea simplă asupra politicilor publice implementate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale a eșuat
CSM a lansat concurs pentru funcția de inspector-judecător
Atenție, călători! Activitatea postului vamal Leova–Bumbăta va fi sistată temporar
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Creșterea nivelului apei în râul Nistru poate aduce reziduuri petroliere. Intervenim rapid pentru a menține calitatea apei”
Accident grav la Telenești. Un bărbat de 65 de ani a decedat la fața locului
Noi pete petroliere pe râul Nistru. Autoritățile au dispus consolidarea și extinderea barajelor antipoluare
Autoritățile intensifică măsurile de prevenire și intervenție pe Nistru, în contextul unui nou val de poluare anticipat
VIDEO // Droguri de peste 100 000 de lei. Un bărbat din Comrat, reținut pentru distribuirea substanțelor narcotice
Un nou val de pete de produse petroliere, depistat pe râul Nistru. Autoritățile se convoacă într-o ședință de urgență
Adjuncta șefului PA și un procuror anticorupție au fost audiați de Comisia de evaluare
O serie de evenimente dedicate promovării dialogului intercultural vor fi organizate în contextul Zilei Internaționale a Romilor
Premierul Alexandru Munteanu, în ajunul Zilei Salvatorului: „Dincolo de cifre și intervenții, există ceva ce nu poate fi măsurat: încrederea oamenilor că, în cel mai greu moment, cineva va veni”
În Republica Moldova vor fi construite centrale eoliene mari, cu sisteme de stocare a energiei: 16 oferte depuse la licitație
Peste 5 000 de cereri de înscriere a copiilor în clasa I au fost depuse în capitală
În sectoarele capitalei vor fi organizate târguri pascale
Experții pentru ocrotirea mediului s-au întrunit într-o nouă ședință de lucru
Casa Albă ar urma să concedieze mai mulți înalți oficiali ai administrației Trump
FOTO // Militarii moldoveni, clasați pe locul II la Competiția Internațională „Cupa Mareșal Jozef Piłsudski”