Proceduri simplificate de admitere în universitățile din Republica Moldova pentru tineri refugiați din Ucraina
Tinerii refugiați din Ucraina vor beneficia de proceduri simplificate de admitere în instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova. În acest sens, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a solicitat comisiilor de admitere să elimine obligativitatea prezentării documentelor de studii traduse și legalizate notarial pentru candidații refugiați din Ucraina, în vederea reducerii costurilor și eliminării obstacolelor birocratice, informează MOLDPRES.
O altă măsură stabilită de minister pentru sprijinirea refugiaților din Ucraina prevede că persoanele refugiate vor putea participa la concursul de admitere pe locurile cu taxă în aceleași condiții financiare ca și cetățenii Republicii Moldova. Regulile de admitere au fost explicate în cadrul unei sesiuni de informare organizată de MEC.
La eveniment, Rodica Isac, consultant principal în Direcția Cadrul Național al Calificărilor din cadrul MEC, a prezentat Sistemul Național al Calificărilor și Pașaportul European al Calificărilor pentru Refugiați (EQPR), un instrument elaborat de Consiliul Europei care permite evaluarea și recunoașterea calificărilor persoanelor refugiate, inclusiv în lipsa unor documente justificative complete privind studiile sau experiența profesională.
„Pașaportul European al Calificărilor pentru Refugiați reprezintă un instrument important care sprijină refugiații în valorificarea competențelor și calificărilor dobândite anterior, facilitând accesul acestora la studii și pe piața muncii. MEC încurajează utilizarea acestui mecanism, deoarece el contribuie la eliminarea barierelor administrative și la integrarea educațională și profesională a persoanelor refugiate”, a declarat Rodica Isac.
Reprezentanții universităților au prezentat, de asemenea, oferta educațională pentru anul de studii 2026-2027 și au răspuns întrebărilor adresate de potențialii candidați privind programele de studii, condițiile de admitere și serviciile de sprijin disponibile.
Potrivit datelor MEC, în anul de studii 2025-2026, în instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova studiau 268 de cetățeni ai Ucrainei, inclusiv beneficiari ai protecției temporare. Dintre aceștia, 86 erau înmatriculați pe locuri finanțate de la bugetul de stat, iar 182 își efectuau studiile pe locuri cu taxă.
FOTO // Academia „Ștefan cel Mare” a inaugurat un laborator pentru instruirea operatorilor de drone
Cinci centre de tineret vor beneficia de 500 mii de euro pentru dotări și suport tehnic
FOTO // Exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2026” s-a încheiat
CNED a lansat înscrierile la concursul Moldova Eco Energetică, ediția 2026
DOC // Noi reguli pentru recunoașterea calificărilor profesionale obținute peste hotare. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial
VIDEO // Bubuitură puternică auzită în zona Colonița. Poliția verifică mai multe localități
Agenda evenimentelor, vineri, 18 septembrie
Vreme fără precipitații, vineri, 18 septembrie. Temperaturile vor ajunge până la 26 de grade Celsius
Doi judecători din completele anticorupție, audiați în cadrul evaluării externe
Tinerii absolvenți de la pedagogie pot depune dosarele pentru ocuparea funcțiilor didactice vacante din școli și grădinițe
UPDATE // Activitatea punctului de trecere a frontierei Palanca a fost reluată și se desfășoară în regim normal
VIDEO // Un motociclist fără permis a ajuns la spital după ce a ignorat somația polițiștilor și a provocat un accident la Chișinău
Centrul pentru adolescenți cu autism și boli rare din municipiul Chișinău va fi renovat
Bugetul asigurărilor sociale de stat depășește 52,8 miliarde de lei după rectificare. Pentru cine vor fi alocați banii
VIDEO // De la actele din telefon la semnătura electronică. Peste 200 de studenți din Moldova au aflat ce pot face online cu serviciile statului
FOTO // Antrenorii școlilor sportive au fost instruiți să acorde primul ajutor premedical
Republica Moldova, lider european la creșterea sosirilor turistice în prima jumătate a anului 2026
FOTO // Ministrul Agriculturii Eugeniu Osmochescu vine cu soluții pentru fluidizarea exporturilor prin Giurgiulești: „Vom evita blocarea mărfurilor, pentru a asigura condiții mai bune pentru producători”
Republica Moldova va găzdui în premieră o competiție internațională pentru câini de căutare și salvare
VIDEO // Moldova își menține poziția pe piața vinului din Uniunea Europeană
Polonia se alătură Ucrainei și aliaților săi într-un proiect comun de apărare antiaeriană
Creștinii ortodocși de stil vechi prăznuiesc astăzi Minunea Sfântului Arhanghel Mihail. Hram în 31 de localităţi din Moldova
Profesorii din Republica Moldova își consolidează competențele de limba română prin participarea la programe de formare desfășurate în universități din România
Lemn extras ilegal și amenzi de 161 950 de lei în luna septembrie. Rezultatele controalelor din fondul forestier
CEC a inclus Partidul Popular Găgăuz în lista formațiunilor care pot participa la alegerile din noiembrie
Dorin Junghietu explică de ce stocurile de securitate nu pot fi folosite pentru reducerea prețului la gaze: „Nu sunt pentru a avea gaze un pic mai ieftine, ci ca să le avem în cazuri excepționale”
Ucraina va primi încă 3,3 miliarde de euro din împrumutul european de 90 de miliarde
Soluţiile pentru sectorul bovinelor, ovinelor și caprinelor, discutate la Consiliul consultativ sectorial de la Ministerul Agriculturii
Reabilitarea unui sector al drumului M1 la Leușeni, scoasă din nou la licitație
FOTO // Casa de Cultură din Cimișlia este modernizată printr-un proiect de 27,7 milioane de lei, finanţat de Guvern