Procuratura vine cu detalii despre dosarul bașcanei Evghenia Guțul, condamnată la șapte ani de închisoare și anunță că aceasta va trebui să restituie 40 milioane de lei
Procuratura Anticorupție a oferit detalii suplimentare despre dosarul penal în care bașcana autonomiei găgăuze, Evghenia Guțul, a fost condamnată la șapte ani de închisoare pentru implicare în finanțarea ilegală a fostului Partid Politic „Șor”, declarat neconstituțional în 2023. Sentința, pronunțată astăzi de magistrații de la Judecătoria Chișinău, nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, în termen de 15 zile, la Curtea de Apel Chișinău, comunică MOLDPRES.
Potrivit Procuraturii, între anii 2019 și 2022, în calitate de secretar în cadrul Departamentului de Monitorizare, Planificare și Control al partidului, Evghenia Guțul ar fi contribuit activ la introducerea în Republica Moldova a unor sume mari de bani provenite dintr-un grup criminal organizat, în special din Federația Rusă. Fondurile erau transportate prin curse aeriene și rutiere și, ulterior, utilizate pentru finanțarea ilegală a formațiunii și pentru organizarea de acțiuni politice, inclusiv proteste.
Instanța a stabilit că Guțul a acționat cu bună știință și în calitate de complice. În consecință, a fost condamnată la o pedeapsă de șapte ani de detenție într-un penitenciar de tip semiînchis. De asemenea, i-a fost aplicată măsura confiscării sumei de 40.905.637 de lei, bani care, potrivit procurorilor, au fost folosiți pentru activități ilegale.
Totodată, magistrații au decis și interzicerea dreptului Evgheniei Guțul de a deține funcții legate de gestiune financiar-contabilă sau de a face parte din partide politice, timp de cinci ani. Sechestrul aplicat asupra bunurilor acesteia a fost menținut.
O a doua inculpată din dosar, fostă secretară în cadrul Oficiului Central al partidului, a fost condamnată la șase ani de închisoare și trebuie să restituie statului aproape 9,7 milioane de lei.
În total, prejudiciul estimat în acest dosar depășește 56,4 milioane de lei, iar printre corpurile delicte confiscate se numără și 5,8 milioane de lei găsiți în timpul perchezițiilor, precum și două telefoane mobile.
Deși inculpatele au negat acuzațiile pe parcursul procesului, instanța a considerat că probatoriul prezentat de Procuratura Anticorupție, în colaborare cu CNA și SIS, este suficient pentru a le stabili vinovăția.
Evghenia Guțul a calificat sentința drept o „răfuială politică” și a anunțat că o va contesta.
În apărarea acesteia au intervenit mai mulți politicieni, inclusiv purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a declarat: „Este un exemplu de decizie motivată politic, de presiune ilegală asupra oponenților politici în cadrul campaniei electorale”.
Evghenia Guțul a fost reținută în martie 2025, pe Aeroportul Internațional Chișinău, și plasată ulterior în arest la domiciliu. Ea este vizată în două cauze penale ce privesc finanțarea ilegală și utilizarea fondurilor nedeclarate în scopuri electorale și de partid.
FOTO // Cel de-al treilea contingent al Armatei Naționale a fost detașat în operațiunea de menținere a păcii din Bosnia și Herțegovina
Guvernul infirmă „manipulările” privind amenajarea unei uzine de drone la Chișinău: „În prezent nu sunt analizate opțiuni de amplasare a unor fabrici cu scop militar”
R. Moldova s-a asociat Centrului European pentru Reziliență Democratică. Statele europene își coordonează eforturile în contracararea amenințărilor
O femeie din capitală, prejudiciată cu 2,4 milioane de lei după ce ar fi beneficiat de servicii de vrăjitorie
Agenţia „Moldsilva” dezminte informațiile că 200 de milioane de euro pentru împădurire ar fi fost cheltuiți pe plantații nereușite
Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale: Numărul încălcărilor spațiului aerian al Republicii Moldova a ajuns la 100
VIDEO // Un tânăr, cercetat pentru sustragerea plăcuțelor de înmatriculare de la automobile. Ar fi intenționat să ceară bani pentru restituirea lor
Trei cazuri de escrocherie telefonică. O femeie din capitală, prejudiciată cu peste 2 milioane de lei
VIDEO // Republica Moldova a asigurat 240.000 de doze de vaccin antigripal pentru sezonul rece
Trei judecători din completele specializate anticorupție vor fi audiați săptămâna viitoare
CNAS a acumulat venituri de 38,7 miliarde de lei în nouă luni, dar cheltuielile au fost mai mari
DOC // Monitorul Oficial a publicat hotărârea privind modernizarea a 25 de instituții de învățământ profesional tehnic
DOC // Un nou magistrat la Judecătoria Strășeni. Decretul de numire a lui Vadim Gribincea a fost publicat în Monitorul Oficial
Monede și lingouri din aur, depistate în bagajul unui pasager la Aeroportul Chișinău
Incident grav la o bază militară din Canada: mai mulți morți și răniți, după izbucnirea unui incendiu
O dronă a căzut în grădina unui locuitor din Otaci. Aparatul nu avea încărcătură explozivă
Doi grăniceri ucraineni au traversat ilegal frontiera Republicii Moldova în timpul unei operațiuni de reținere
Premierul Vasile Tofan, în vizită la fabrici din Fălești și Ungheni: „Industria din Moldova poate concura în Europa prin calitate”
UPDATE // Trafic fluidizat la PTF Sculeni, traversarea frontierei se desfășoară în regim normal
Președinta Maia Sandu, la Forumul Național al Minorităților Etnice: „Putem fi mândri de identitatea și tradițiile noastre și, în același timp, să iubim Republica Moldova”
Trei destinații turistice din Republica Moldova, descoperite de agenții de turism și jurnaliști din România
Câștigătorii concursului „Noutatea Anului – 2026”, premiați în cadrul expozițiilor MOLDAGROTECH și FARMER
Noi detalii despre drona care a căzut și a explodat pe un câmp din raionul Dondușeni
Ziua Națională a Spaniei, sărbătorită la Chișinău: „Moldova este un viitor partener cu care dorim să împărtășim proiectul european”
FOTO // Electrocasnice nedeclarate, în valoare de 270.000 de lei, depistate la vama Sculeni
Rusia a atacat cu rachete Zaporojie și Krivoi Rog: cinci persoane au fost rănite, inclusiv un copil
FOTO // Mitropolitul Basarabiei a reafirmat sprijinul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, la o întrevedere cu ambasadoarea UE
România: Dronă din spațiul aerian al Ucrainei, detectată spre frontiera cu România
VIDEO // Speakerul Igor Grosu, la finalul conferinței de la Roma: „M-am convins din nou că R. Moldova are sprijinul necesar în drumul său spre marea familie europeană”
Sportivii moldoveni Andrei Puțuntică și Vladislav Ursu au cucerit medaliile de bronz la Campionatele Europene de tenis de masă