Purtătorul de cuvânt al Guvernului denunță un nou fals: „Legea țării noastre interzice vânzarea terenurilor agricole către străini”
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a denunțat un nou fals care circulă în spațiul public privind vânzarea terenurilor către cetățeni străini. El a explicat că legislația țării noastre interzice acest lucru și că Guvernul nu a semnat și nu a promovat niciun acord care să permită astfel de tranzacții, informează MOLDPRES.
„Un nou val de dezinformare privind vânzarea terenurilor din Republica Moldova către străini. L-am auzit în precedenta campanie electorală și mai nou, în aceste săptămâni. Verificatorii de fapte au semnalat că iarăși se revine la această temă veche. Guvernul nu vinde terenuri agricole companiilor americane în cazul de față, vizate în dezinformare”, a afirmat Daniel Vodă.
El a subliniat că legea țării noastre interzice vânzarea terenurilor agricole către străini.
„Acest principiu este neschimbat și Guvernul nu a semnat sau nu a promovat niciun acord care să permită aceste tranzacții. La difuzarea acestor falsuri, cei care distribuie minciuni nici nu s-au obosit să verifice câte suprafețe de terenuri agricole avem și au vehiculat cifre imaginare. Respectiv, datele privind suprafețele de teren sunt și ele fabricate”, a menționat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
În acest context, Daniel Vodă a îndemnat cetățenii să fie vigilenți și să se informeze doar din surse veridice. „Atenție la falsuri, la dezinformare. Atunci când auziți astfel de lucruri, îndemnați persoanele care pot fi manipulate de acest fals să consulte sursele oficiale”, a conchis Daniel Vodă.
Salariile judecătorilor, în atenția CSM. Consiliul solicită revizuirea formulei de calcul
VIDEO // Opt persoane, reținute într-un dosar de escrocherie și spălare de bani. Cinci call-centre, destructurate de organele de forță
FOTO // Peste 1.000 de oameni au participat la Marșul Familiei din Chișinău
FOTO // Prejudiciu de peste 375 mii de lei în urma tăierii ilegale a 357 de arbori la Leova
Locuitorii din cinci localități ale raionului Telenești vor beneficia de screening pulmonar gratuit
O femeie din Chișinău, victima unei escrocherii telefonice. A transferat aproape 300 000 de lei unor persoane necunoscute
Chimioterapia este disponibilă și la Spitalul Clinic Bălți. Pacienții vor avea acces la tratament mai aproape de casă
Polițiștii intensifică activitățile de combatere a utilizării telefonului la volan. Șoferii riscă amenzi de până la 600 de lei
VIDEO // Investiții de 80 de milioane de euro în școlile profesionale. 47 de clădiri vor fi renovate
Un fost judecător, pe banca acuzaților pentru trafic de influență. Acesta și-ar fi recunoscut vinovăția
Caz tragic la Vulcănești. Un bărbat a fost găsit mort în curtea gospodăriei, după ce ar fi fost atacat de propriul câine
O adolescentă de 15 ani a fost găsită decedată în capitală
Un bărbat din Cantemir a murit, iar o femeie s-a intoxicat în timp ce scurgeau vinul într-un beci
Caz tragic la Florești. O femeie a decedat, după ce ar fi fost agresată de un vecin
Igor Grosu: „Tinerii trebuie să învețe în condiții moderne și să-și poată construi viitorul acasă"
Judecătorul Valeriu Curicheru a promovat evaluarea externă
VIDEO // Marta Kos, înaintea reuniunii de la Luxemburg: „Țările candidate își îndeplinesc angajamentele. Să ne pregătim pentru primirea noilor membri”
VIDEO // Viceprim-ministra Cristina Gherasimov: „Deschidem într-o singură zi 17 capitole de negociere”
FOTO // Campanie de prevenire a traficului de persoane. Poliția de Frontieră a informat cetățenii despre riscurile asociate fenomenului
FOTO // Federico García Lorca, evocat la Chișinău
Un bărbat din Bălți a fost reținut după ce ar fi cerut bani pentru obținerea unor permise de conducere
FOTO // Cahul: Vicepremierul Vladimir Bolea a vizitat stația de epurare și noul sediu al Teatrului Muzical-Dramatic, construite cu sprijinul Fondului de Dezvoltare Regională
Două noi clustere de negociere cu UE se deschid astăzi la Luxemburg. Ce câștigă cetățenii și ce pericole amenință parcursul european al Republicii Moldova
Incendiu în curtea unui bloc din Cahul. Două automobile au fost distruse de flăcări
Pe drumurile din țară se circulă în condiții de ploaie. IGP recomandă șoferilor să conducă cu atenție sporită
O nouă sesiune a programului EcoVoucher. Peste 8 100 de familii vor primi câte 7 000 de lei pentru a procura electrocasnice noi
FOTO // Peste 4.000 de spectatori au participat la Zilele Filmului Românesc în Republica Moldova
Două nave comerciale au fost lovite în apele teritoriale bulgare
Cărți, fotografii și istorii din Chișinăul interbelic, reunite într-o expoziție la Parlament
World Winners Cup 2026 va reuni 44 de cluburi de fotbal pe plajă la Alanya