
Republica Moldova și Israel au semnat un Acord privind cooperarea juridică în materie civilă și comercială
Republica Moldova și Israel au semnat un Acord privind cooperarea juridică în materie civilă și comercială. Scopul documentului este instituirea unui cadru juridic bilateral care să permită cooperarea eficientă și directă între autoritățile judiciare din cele două țări în domeniul asistenței juridice internaționale, în materia specificată, informează MOLDPRES.
Ministerul Justiției a negociat semnarea Acordului și va acționa în calitate de autoritate centrală pentru implementarea acestuia.
„Documentul stabilește un cadru menit să contribuie la soluționarea mai rapidă și eficientă a cauzelor civile și comerciale dintre state. Mai exact, Acordul va facilita cooperarea dintre instanțele de judecată, prin stabilirea unor mecanisme clare de transmitere a cererilor de asistență juridică”, a comunicat Ministerul Justiției.
De asemenea, documentul detaliază procedura de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele celeilalte părți.
„Acordul internațional oferă autorităților competente posibilitatea de a transmite comisii rogatorii, în special pentru notificarea și comunicarea actelor judiciare și extrajudiciare, precum și pentru obținerea probelor”, a remarcat instituția.
Autoritățile susțin că Acordul va contribui la dezvoltarea unui climat de încredere și securitate juridică între Republica Moldova și Statul Israel.
„Încheierea acestuia reprezintă un pas important în consolidarea relațiilor bilaterale moldo-israeliene. Prin pârghiile create, instrumentul juridic este adaptat nevoilor cetățenilor și actorilor economici. Acesta instituie premise necesare pentru stimularea și protejarea investițiilor reciproce”, a explicat Ministerul Justiției.
Acordul a fost semnat de vicepremierul Mihai Popșoi, în timpul vizitei la Ierusalim, în cadrul întrevederii cu viceprim-ministrul și ministrul Justiției al Israelului, Yariv Levin.
Documentul va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data recepționării notei diplomatice de răspuns, care va indica că au fost îndeplinite toate procedurile interne necesare în acest sens.
Pe timp de vară crește consumul de băuturi răcoritoare carbogazoase. Recomandările ANSA
Absolvenții de gimnaziu susțin examenul la matematică
Peste șapte mii de locuitori ai raionului Sângerei vor beneficia de condiții de sanitație îmbunătățite #MoldovaPoate
Joi, vremea va fi frumoasă pe întreg teritoriul țării
Celebrarea Zilei Mediului la Edineţ se amână pentru 12 iunie
Ziua internațională a copiilor nevinovați victime ale agresiunii. Maia Sandu: „Deplângem cei 631 de copii ucraineni uciși în războiul brutal al Rusiei”
Municipiul Cahul va avea iluminat public stradal, în urma unui proiect susținut de stat
Premierul Dorin Recean: „Guvernul va continua să facă investiții în învățământ. Moldova merită o educație de calitate”
Facilități pentru construcția locurilor de parcare subterane suplimentare. Parlamentul urmează să adopte noi măsuri legislative
Volodimir Zelenski denunță distrugerea de către Rusia a clădirii administrației din Herson
Vremea se menține caldă și stabilă, pe întreg teritoriul țării
Igor Grosu, întrevedere cu secretarul general al Curții de Arbitraj de la Haga. Evoluțiile din justiție și lupta împotriva corupției, pe agenda discuțiilor
Republica Moldova va putea accesa Rezerva de securitate cibernetică a Uniunii Europene
Noi reguli pentru desfășurarea achizițiilor publice, aprobate de Guvern
GALERIE FOTO // Compozitorul Eugen Doga a fost condus astăzi pe ultimul drum
Daniel Vodă: „Garanția de stat acordată pentru Energocom este o decizie strategică și responsabilă, pentru a ne asigura că întreprinderea cumpără gaz suficient și la preț avantajos”
90 de farmacii, deschise în cadrul proiectului „Farmacie în satul tău”. Daniel Vodă: „Moldova poate aduce servicii farmaceutice de calitate mai aproape de cetățeni”
Guvernul inițiază negocierile pentru deschiderea punctului de trecere rutier „Cosăuți–Yampil” la frontiera dintre R. Moldova și Ucraina
VIDEO // Moldova și-a luat rămas-bun de la un geniu. Compozitorul Eugen Doga a fost condus astăzi pe ultimul drum
Guvernul exclude obligativitatea plăcilor cu numere de înmatriculare galbene pentru transportul rutier de persoane
Un incendiu a izbucnit într-un local din capitală. Patru echipaje de pompieri au intervenit la fața locului
Xi Jinping și Donald Trump au avut o discuție telefonică, prima de la preluarea mandatului președintelui american
Ministerul Apărării: Pe drumurile din țară vor avea loc deplasări ale tehnicii militare
Aeroportul Internațional Mărculești va fi modernizat și va putea opera zboruri sezoniere de pasageri și de transport marfă
Echipa formată din Nichita Naumciuc și Dmitrii Zincenco a cucerit medalia de bronz la Campionatul European de canotaj