ro

 

Societate
22 Septembrie, 2026 / 09:06
/ Acum 9 minute

DOC // Republica Moldova va avea o nouă Lege cu privire la arbitraj. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial

Republica Moldova va avea o nouă Lege cu privire la arbitraj, care va moderniza cadrul normativ național și îl va alinia la standardele internaționale prevăzute de legea-model UNCITRAL privind arbitrajul comercial internațional. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial și va intra în vigoare la 1 martie 2027, comunică MOLDPRES.

Noua lege va reuni într-un singur act normativ reglementările privind arbitrajul intern și arbitrajul comercial internațional, înlocuind cadrul legal existent. Reforma urmărește uniformizarea legislației, eficientizarea procedurilor arbitrale și consolidarea rolului arbitrajului ca metodă alternativă de soluționare a litigiilor.

Actul normativ a fost elaborat de Ministerul Justiției, cu sprijinul Grupului de lucru pentru îmbunătățirea cadrului normativ în materia arbitrajului, din care fac parte arbitri, avocați și reprezentanți ai mediului de afaceri.

Printre principalele noutăți ale legii se numără transpunerea integrală a prevederilor Legii-model UNCITRAL, consolidarea autonomiei procedurilor arbitrale, instituirea unui cadru modern pentru aplicarea măsurilor provizorii și simplificarea executării hotărârilor arbitrale.

Adoptarea legii reprezintă un angajament asumat de Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Măsura este prevăzută în Programul Național de aderare pentru anii 2025–2029 și în alte documente strategice.

Noua Lege cu privire la arbitraj va intra în vigoare la 1 martie 2027.


 
Ultimele Știri
/ Acum 22 ore

Agențiile Teritoriale pentru Educație vor prelua atribuțiile direcțiilor de învățământ. MEC pregătește tranziția

/ Acum 23 ore

VIDEO // Migranți din Tadjikistan, aduși ilegal în Moldova și asigurați cu acte ucrainene false. Trei persoane au fost reținute

/ Acum 23 ore

Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului

/ Acum 1 zi

Spațiul aerian al Republicii Moldova, din nou încălcat. Un obiect aerian neidentificat a fost detectat în nordul țării

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor, luni, 21 septembrie

/ Acum 1 zi

Peste 100.000 de persoane ar urma să primească sprijin pentru angajare în următorii patru ani

/ Acum 1 zi

FOTO // Un proiect de 15,8 milioane de lei modernizează infrastructura publică din Căușenii Vechi

/ Acum 1 zi

Reforma „Restart” extinde sprijinul pentru femeile aflate în situații de vulnerabilitate

/ Acum 1 zi

VIDEO // Ministra Natalia Plugaru a prezentat transformările din sistemul de protecție socială: „Sistemul s-a extins prin servicii mai apropiate de comunități”

/ Acum 1 zi

Preşedinta Maia Sandu, la Forumul Național al Profesioniștilor din Protecția Socială: „Nicio reformă nu poate fi mai bună decât oamenii care o pun în practică”

/ Acum 1 zi

VIDEO, FOTO // Profesioniștii din protecția socială s-au reunit la Chişinău, la primul Forum Național dedicat domeniului

/ Acum 2 zile

Poliția verifică sesizările privind un obiect zburător și o posibilă explozie în raioanele Orhei și Călărași

/ Acum 2 zile

FOTO // Vasile Tofan, întrevedere cu primarii din UTA Găgăuzia: Criza apei, blocajul politic de la Comrat și atragerea investițiilor turcești, pe agenda discuțiilor

/ Acum 2 zile

Gheorghe Hajder de Ziua Silvicultorului: „Să avem cât mai multe păduri de crescut, de protejat și de lăsat generațiilor următoare”