Salariile cadrelor didactice din instituțiile de învățământ profesional tehnic vor crește
Salariile cadrelor didactice din instituțiile de învățământ profesional tehnic vor crește. Aceștia vor primi un spor lunar în funcție de gradul didactic deținut, transmite MOLDPRES.
Prevederea se conține într-un proiect de hotărâre de Guvern. Prin această inițiativă, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) își dorește îmbunătățirea condițiilor de salarizare pentru cadrele didactice din instituțiile de învățământ cu autogestiune financiar-economică.
Noile prevederi stabilesc următoarele cuantumuri ale plății salariale lunare: 1 500 lei pentru cadrele didactice cu grad didactic II; 2 800 lei pentru cadrele didactice cu grad didactic I și 4 000 lei pentru cadrele didactice cu grad didactic superior.
De asemenea, noile reglementări se vor aplica și pentru maiștrii instructori care, în urma atestării, obțin un grad didactic (superior, I sau II).
MEC a anunțat că aceste măsuri vor fi aplicate de la 1 ianuarie 2025, iar personalul vizat va primi un supliment egal cu diferența dintre salariul stabilit conform noii hotărâri și cel calculat anterior implementării acesteia.
De majorări salariale vor beneficia în acest an și profesorii din instituțiile de învățământ general. Salariile acestora vor crește cu o valoare încadrată între 7,6% și 15,2%, în funcție de gradul didactic deținut. Astfel, majorarea va constitui cel mult 758 de lei în cazul profesorilor care nu au grad didactic, 1568 de lei în cazul pedagogilor cu grad didactic II, 1975 de lei pentru cei care dețin grad didactic I și 2016 lei pentru gradul didactic superior.
Salariile angajaților din sistemul bugetar vor fi majorate din 1 ianuarie 2027. Victoria Belous: „Este cea mai mare creștere din ultimii ani”
Serviciile digitale cadastrale au fost restabilite
Meteorologii au emis Cod galben de ceață. Vizibilitatea va scădea sub 200 de metri
Incendiu la o fabrică de mezeluri din Brăviceni: acoperișul și panourile solare au fost distruse
VIDEO // Doi polițiști au ajuns la spital după ce autospeciala în care se aflau a fost implicată într-un accident
Agenda evenimentelor, joi, 12 noiembrie
FOTO // Profesori de pe ambele maluri ale Nistrului au învățat tehnici de restaurare a clădirilor istorice
FOTO // Un nou chioșc de apă potabilă a fost construit în satul Gribova, raionul Drochia
VIDEO // Preşedinta Maia Sandu, la Dublin: „Anii lucrați legal în Irlanda vor fi luați în calcul la stabilirea pensiei”
FOTO // Cooperarea cu România contribuie la formarea specialiștilor în dezvoltare regională din Republica Moldova
Premierul Vasile Tofan, discurs la COP31: „Moldova își propune să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 75% până în 2035”
Spitalele raionale Căușeni, Orhei și Soroca au primit sisteme moderne de diagnostic ecografic
IGP oferă detalii despre tânărul care a lovit doi pietoni pe o trecere din capitală: „A figurat în mai multe cauze penale”
Valută nedeclarată descoperită la aeroport. Peste 17 200 de euro, ridicați de vameși
Echipamente moderne pentru instituțiile de învățământ profesional tehnic: peste 50 de mii de elevi le vor utiliza pentru dezvoltarea deprinderilor de viață
Comisia paritară pentru descentralizare și-a reluat activitatea: Reforma administrației publice locale și finanțarea investițiilor, pe agenda discuțiilor
Economii de circa 16,4 milioane de euro în primul an de la operaționalizarea SEPA și 1,1 milioane de utilizatori ai MIA: rezultatele prezentate de guvernatoarea BNM la București
Propunerile pentru Programul de implementare a reformei administrației publice pentru anii 2027–2030, discutate în cadrul unui atelier de lucru
Patru persoane au fost împușcate într-un atac armat în apropiere de Casa Albă, la Washington
Cinci judecătoare, notificate privind evaluarea externă pentru funcții la curțile de apel
Oportunitățile de aprofundare a relațiilor economice dintre Statele Unite și Republica Moldova, discutate de ministrul Claudiu Năsui cu Ambasadorul Joseph Mark Burkhalter
BNM: rata medie anuală a inflației a avut un trend ascendent în trimestrul III, sub influența factorilor externi
Un bărbat de 64 de ani, înșelat cu 160 000 de lei. Escrocii s-au prezentat drept angajați ai poliției și SIS
Biblioteca „Lesia Ukrainka”, un spațiu de sprijin pentru copiii refugiați din Ucraina la Chișinău
VIDEO // Un bărbat este cercetat pentru colectarea ilegală a informațiilor în interesul serviciilor speciale ruse
ARMENPRESS: Armenia se alătură programelor vamale și fiscale ale Uniunii Europene
Cod galben de vânt puternic în Republica Moldova. Rafalele vor ajunge la 20 m/s
Automatizarea sistemelor antigrindină ar putea reduce numărul angajaților la circa 70 de persoane, afirmă ministrul Agriculturii, Eugeniu Osmochescu
Secția Ortopedie din cadrul Institutului de Medicină Urgentă a fost dotată cu un sistem artroscopic de ultimă generație
Aprobat de Guvern: sancțiuni mai severe pentru atacurile cibernetice asupra sistemelor informatice care fac parte din infrastructura critică