Salariile unor angajați ai MAI ar putea crește cu 20-30% de la 1 ianuarie. Ministra de interne, Daniella Misail-Nichitin, a oferit detalii
Salariile unor categorii de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) ar putea crește cu 20-30% începând cu 1 ianuarie 2027, în funcție de responsabilitățile de serviciu și de specializarea acestora. Majorările sunt prevăzute în proiectul noii legi a salarizării, care se află în proces de avizare. Declarațiile au fost făcute de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, la emisiunea „Pe Față” de la postul public de televiziune Moldova 1, transmite MOLDPRES.
Potrivit ministrei, proiectul prevede majorări de 10-15% pentru subofițeri și personalul aflat la început de carieră, în timp ce pentru anumite categorii de angajați, ale căror sarcini și responsabilități sunt mai mari, creșterile ar putea ajunge la 20-30%.
„Eu mi-aș dori foarte mult ca salariile angajaților sistemului afacerilor interne să fie proporționale cu responsabilitățile, sarcinile și atribuțiile de serviciu”, a declarat Daniella Misail-Nichitin.
Ministra a precizat că majorările vor fi diferențiate în funcție de domeniul de activitate. Printre categoriile pentru care sunt prevăzute creșteri mai mari se numără specialiștii în tehnologia informației și experții criminaliști.
În cazul specialiștilor IT, majorarea salariilor este avută în vedere inclusiv pentru a atrage și a păstra profesioniștii în sistemul public, în condițiile în care aceștia pot găsi oferte de remunerare mai mari în sectorul privat.
„Astăzi este o provocare să menținem în domeniul sistemelor informaționale buni profesioniști, având în vedere care sunt salariile oferite în domeniul privat”, a afirmat șefa MAI.
O altă categorie vizată de o posibilă remunerare diferențiată este cea a angajaților Poliției de Frontieră din punctele de trecere cu un flux mare de persoane și mijloace de transport. Potrivit ministrei, volumul de muncă diferă de la un punct de trecere la altul, iar acest aspect ar urma să fie luat în considerare la stabilirea salariilor.
Referindu-se la calendarul aplicării noii legi, Daniella Misail-Nichitin a menționat că intrarea în vigoare de la 1 ianuarie reprezintă un angajament asumat la nivelul Guvernului. Totuși, aceasta a subliniat că proiectul nu a fost încă aprobat și că nivelul exact al salariilor nu poate fi anunțat în această etapă.
„Legea salarizării încă este un proces de avizare, cu promisiunea că intră în vigoare, pentru că acesta este angajamentul asumat la nivel de Guvern”, a declarat ministra.
Ea a adăugat că va continua demersurile pentru îmbunătățirea prevederilor proiectului, însă deciziile privind majorarea salariilor depind și de spațiul fiscal disponibil, precum și de aprobarea legii de către Guvern și Parlament.
În cadrul emisiunii a fost abordată și problema deficitului de personal din structurile MAI. Ministra a explicat că îmbunătățirea remunerării este importantă pentru atragerea și menținerea angajaților, în special în domeniile în care sunt necesare competențe specializate.
Deocamdată, proiectul nu stabilește salarii finale care să poată fi prezentate drept garantate pentru fiecare categorie de angajați. Procentele menționate de ministra Afacerilor Interne reprezintă majorările prevăzute în forma actuală a proiectului, care urmează să parcurgă procedurile de avizare și aprobare.
VIDEO // Două ATV-uri și un generator electric, furate dintr-un depozit. Un tânăr este cercetat penal
Un aragaz lăsat deschis a provocat o deflagrație într-o casă din Căinari
VIDEO // Ecstasy și hașiș de circa un milion de lei, depistate într-un colet provenit de peste hotarele țării. Un bărbat a fost reținut
VIDEO // Patru cetățeni străini riscă până la 15 ani de închisoare pentru contrabandă cu droguri
Accident tragic la Soroca. Un bărbat a murit după ce s-a izbit cu mașina într-un copac
Elevii din Moldova vor putea participa la 24 de olimpiade și concursuri republicane în 2027
Cronica ARHIVELOR // Natalia Dadiani, principesa care a contribuit la dezvoltarea învățământului feminin din Basarabia
Compensațiile la energie ar putea ajunge la 670.000 de familii în această iarnă. Cererile urmează să fie depuse de pe 2 noiembrie
StratCom: Falsul despre fabrica de drone a fost amplificat coordonat pe Telegram și alimentează narațiunea rusă privind „militarizarea țării”
Rezerviștii Armatei Naționale își consolidează deprinderile militare în cadrul unui exercițiu de instruire
Screening pulmonar gratuit pentru vârstnici și persoane cu dizabilități din Chișinău
Agenda evenimentelor, marți, 20 octombrie
Doi grăniceri ucraineni, reținuți după ce au trecut ilegal frontiera Republicii Moldova, în apropiere de Vasilcău
METEO // Ploi în toată țara și temperaturi de până la 18 grade pe 20 octombrie
FOTO // Programul „Satul European” a finanțat extinderea apeductului din Pivniceni, Donduşeni
VIDEO // Nivelul apei pe Nistru a crescut în nord, iar în zilele următoare este așteptată o creștere și în centru
FOTO // Inspectoratul General de Carabinieri a fost dotat cu noi mijloace de transport, achiziționate prin proiecte cofinanțate de UE
Preşedinta Maia Sandu către noul Guvern de la București: „România poate conta oricând pe noi”
Serviciul Fiscal de Stat extinde accesul online la serviciile pentru contribuabili
Reabilitarea drumului M5 va fi examinată prin prisma impactului asupra mediului
Platforma „Vocea pacientului” a fost extinsă la 120 de instituții medicale
FOTO // Carabinierii moldoveni, decorați cu Medalia NATO pentru participarea la misiunea KFOR din Kosovo
FOTO // Organizații neguvernamentale din Moldova au implementat 28 de proiecte pentru protecția mediului
Judecătoria Strășeni are un nou magistrat
CEC a acreditat 16 observatori internaționali pentru alegerile bașcanului Găgăuziei
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit de Parlamentul de la București
FOTO // Mitropolia Basarabiei a desemnat doi candidații pentru Episcopia de Bălți
ARMENPRESS: Academia Benfica din Armenia va include un stadion, șase terenuri de fotbal și facilități moderne
Granturi de până la 10.000 de euro pentru cercetătorii din universitățile publice din Moldova
Implementarea Planului de Creștere pentru Moldova, discutată cu societatea civilă și mediul de afaceri