Salariul minim pentru 2026: Sindicatele propun 8050 lei, iar Guvernul și patronatele analizează opțiunile
Sindicatele cer majorarea salariului minim la 8050 de lei de la 1 ianuarie 2026, argumentând că nivelul actual nu acoperă necesitățile minime de trai, în timp ce Guvernul analizează o variantă medie de 6300 de lei, ce ar necesita peste jumătate de miliard de lei din buget. Patronatele avertizează însă că o creștere până la 8050 de lei ar pune o presiune prea mare pe întreprinderile mici și mijlocii și insistă ca orice majorare să fie corelată cu productivitatea și capacitatea reală a economiei. Subiectul a fost examinat în cadrul ședinței Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective (CNCNC), transmite MOLDPRES.
În cadrul ședinței, vicepreședintele CNSM, Sergiu Sainciuc, a subliniat că majorarea salariului minim până la 8050 lei este necesară pentru asigurarea unui trai decent, protejarea puterii de cumpărare și reducerea sărăciei în rândul lucrătorilor. Potrivit CNSM, salariul minim actual de 5500 lei acoperă doar 70% din minimul de existență și nu corespunde costurilor reale ale vieții. În același timp, Sainciuc a atras atenția că, în calitate de țară candidată la UE, Republica Moldova trebuie să respecte Directiva UE, care recomandă ca salariul minim să reprezinte 50% din salariul mediu brut sau 60% din salariul median brut.
Sindicatelor li s-au alăturat lideri din educație și știință, administrație publică, agricultură și industria prelucrătoare, care au susținut necesitatea unei majorări substanțiale pentru a menține stabilitatea socială și a reduce exodul forței de muncă. CNSM a precizat că propunerea de 8050 lei reprezintă un punct de pornire, iar obiectivul pe termen lung al Guvernului este atingerea unui salariu minim de 10.000 lei.
Reprezentanții Ministerului Finanțelor au menționat că analizează mai multe opțiuni, iar majorarea la 6300 lei – scenariul mediu luat în calcul – ar necesita aproximativ 430 milioane lei, plus alte 100 milioane lei pentru sectorul în autogestiune.
„Ne propunem un salariu minim care să asigure un trai decent și este esențial să identificăm resursele și spațiul fiscal necesar pentru acest lucru”, a declarat ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, care a condus ședința CNCNC.
Patronatele, reprezentate de Leonid Cerescu, președintele Confederației Naționale a Patronatului din Moldova, au atenționat că un salariu minim de 8050 lei ar putea pune presiune pe întreprinderile mici și mijlocii, care reprezintă 90% din companiile din țară. Totodată, Cerescu a subliniat că majorarea trebuie să fie corelată cu productivitatea și potențialul economic, iar nivelul final pe care îl vor susține va fi inferior propunerii CNSM.
Pe lângă salariul minim, participanții la ședința CNCNC au abordat și alte subiecte, precum delimitarea terenurilor în proprietate municipală și de stat și situația actuală în domeniul construcțiilor, analizate în contextul eficientizării politicilor publice și a îmbunătățirii cadrului de remunerare.
La solicitarea CNSM, subiectul cu privire la stabilirea cuantumului salariului minim pentru anul 2026 urmează a fi discutat în timpul apropiat în cadrul Grupului tehnic de lucru la ministerul de resort, ulterior proiectul de Guvern cu privire la stabilirea cuantumului salariului minim pentru anul 2026 să fie examinat la următoarea ședință a comisiei tripartite, anterior aprobării proiectului respectiv în ședința Guvernului.
Potrivit Programului de activitate al Cabinetului de miniștri condus de Alexandru Munteanu, acțiunile Executivului vor fi îndreptate spre creșterea, treptată, a salariului minim până la cel puțin 10 mii lei și a salariului mediu până la cel puțin 25 mii lei, precum și creșterea continuă a pensiilor.
FOTO // Campanie de prevenire a traficului de persoane. Poliția de Frontieră a informat cetățenii despre riscurile asociate fenomenului
Un bărbat din Bălți a fost reținut după ce ar fi cerut bani pentru obținerea unor permise de conducere
FOTO // Cahul: Vicepremierul Vladimir Bolea a vizitat stația de epurare și noul sediu al Teatrului Muzical-Dramatic, construite cu sprijinul Fondului de Dezvoltare Regională
Incendiu în curtea unui bloc din Cahul. Două automobile au fost distruse de flăcări
Pe drumurile din țară se circulă în condiții de ploaie. IGP recomandă șoferilor să conducă cu atenție sporită
Republica Moldova vrea să preia din experiența României în procesul de urmărire penală
Mai multe oportunități pentru femei, ANPCV propune o strategie națională pentru 2027–2031
METEO // Ploi slabe și temperaturi de până la 16 grade Celsius, prognozate pe 13 octombrie
FOTO // Reforma sectorului silvic, discutată de ministrul Mediului cu reprezentanții întreprinderilor din nordul țării
Procedurile de control și cooperarea la frontieră, evaluate la postul vamal Leușeni
Opt candidați vor concura pentru funcția de bașcan al Găgăuziei
ANI și Agenția pentru Securitate Cibernetică își consolidează cooperarea pentru protejarea datelor
CNAM a transferat în avans peste 1 miliard de lei pentru serviciile medicale oferite populației în luna octombrie
Investiții pentru pregătirea specialiștilor. Vasile Tofan: „Meseriile bine învățate aduc salarii mai bune acasă"
Președintele României, Nicușor Dan, salută modificările legislative din Ucraina privind educația în limba maternă a minorităților naționale
Un bărbat din Hîncești, reținut într-un caz de presupuse acțiuni cu caracter sexual asupra unei minore
Un proiect european de monitorizare seismică reunește cercetători din Croația, România și Elveția
Republica Moldova, aleasă pentru a doua oară în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului
Asociația moldovenilor din Portugalia „Miorița” a marcat 20 de ani de activitate printr-un concert aniversar
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu Prim-ministrul Maltei, Robert Abela, despre avansarea integrării europene a Republicii Moldova
Fermierii pot solicita sprijin financiar pentru investiții în irigații și adaptarea la schimbările climatice
Vreme rece şi ploioasă de Hramul capitalei. Meteorologii anunță temperaturi de până la 16 grade Celsius
ANTA a depistat zeci de abateri în transportul de mărfuri și persoane
Moldova deschide negocierile pe încă două grupuri de capitole de aderare la UE. Preşedinta Maia Sandu: „În spatele acestui progres stă munca a sute de oameni”
Cancelaria de Stat și partenerii europeni au discutat despre sprijinul pentru reforma administrației publice
FOTO // Inspectoratul General de Carabinieri a fost dotat cu 16 autovehicule și echipamente moderne, cu sprijinul UE
FOTO // Agricultura, o afacere de familie cu planuri de dezvoltare şi investiţii, dusă mai departe din tată în fiu, la Colicăuţi, Briceni
AND a lansat licitația pentru selectarea companiei care va supraveghea reabilitarea drumurilor G33 și G35, finanţată de Banca Mondială
Ministrul Culturii, Dan Suruceanu, în vizită la Taraclia: Finanțarea proiectelor culturale și atragerea tinerilor în domeniu, printre subiectele discutate
FOTO // Patru proiecte de dezvoltare locală au modernizat infrastructura comunei Zagarancea, Ungheni