Sancţiuni pentru vânzare ilegală de sol fertil în capitală
Inspectorii de mediu din cadrul Inspecției pentru Protecția Mediului Chișinău au desfășurat razii pe strada Calea Basarabiei și șoseau Hâncești din capitală pentru a combate transportul și comercializarea ilegală a resurselor naturale, inclusiv sol fertil, produse lemnoase și alte materiale minerale, transmite MOLDPRES.
În urma controalelor, au fost depistate mai multe cazuri de vânzare a solului fertil fără acte legale de proveniență.
„Persoanele implicate au fost sancționate contravențional, valoarea totală a amenzilor aplicate ridicându-se la zece mii de lei. De asemenea, inspectorii au descoperit autocamioane încărcate cu sol fertil, abandonate de proprietari pe strada Calea Basarabiei”, explică Inspectoratul pentru Protecţia Mediului.
Conform Codului funciar al Republicii Moldova, comercializarea stratului de sol fertil este interzisă, iar aceste fapte constituie contravenții ce intră în competența organelor de poliție.
Inspecția pentru Protecția Mediului va solicita intervenția autorităților competente pentru identificarea celor responsabili și aplicarea măsurilor legale necesare.
Sursă foto: IPM
Asistentă socială din Chișinău, vizată într-un dosar de trafic de influență. Ar fi perceput lunar bani din indemnizația unei familii vulnerabile
Reguli noi pe Aeroportul Chișinău, în perioada tranzitului pelerinilor hasidici: acces permis doar pasagerilor, personalului aeroportuar și membrilor echipajelor aeronavelor
VIDEO // Un bărbat a fost arestat după ce ar fi vândut un permis de conducere ucrainean fals într-un parc din capitală
Un bărbat a fost condamnat la 8 luni de închisoare după ce a încălcat din nou ordonanța de protecție. Procurorii contestă suspendarea pedepsei
Noi măsuri pentru o justiție prietenoasă copiilor. Ministerul Justiției și UNICEF au semnat un nou plan pentru protejarea drepturilor copiilor în sistemul de justiție
Poliția a primit acces la sistemul de monitorizare electronică a agresorilor. Autoritățile pregătesc noi măsuri
Ambasadorul României, vizită la Portul Internațional Liber Giurgiulești: „O componentă importantă a integrării europene a Republicii Moldova”
Creștinii ortodocși de stil vechi marchează Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul
Un microbuz cu 20 de pasageri a derapat la Glodeni. Cinci persoane au fost rănite
Ambasada SUA la Chișinău evocă memoria victimelor atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001
Agenda evenimentelor, vineri, 11 septembrie
Ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu: „Copiii din Găgăuzia cântă „Limba Noastră” și învață în limba română”
Amalgamarea primăriilor: Guvernul promite servicii aproape de cetățeni
„Identitatea fiecărei localități va fi protejată prin lege”. Alexei Buzu oferă detalii despre cea de-a doua etapă a reformei administrative
Rusia a lovit un bloc de apartamente cu mai multe etaje din Odesa
Asociaţia Moldova Fruct propune un Registru al Livezii pentru evidență, trasabilitate și siguranța fructelor
Camera Reprezentanților din SUA începe examinarea proiectului de lege privind sancțiunile împotriva Rusiei
O metodă de editare genetică ar putea oferi un tratament mai durabil pentru copiii cu boli hepatice rare
FOTO // Trei clustere noi din Moldova vor conecta producătorii și antreprenorii din domeniile turismului, apiculturii și producerii strugurilor de masă
VIDEO // UE și PNUD sprijină gestionarea și reciclarea anvelopelor uzate în Moldova
Antreprenori de pe ambele maluri ale Nistrului se întâlnesc la Chișinău pentru noi parteneriate
ANSA a elaborat ghiduri noi pentru prevenirea și gestionarea riscurilor pe lanțul alimentar
FOTO // Premierul Vasile Tofan a comemorat la Chișinău victimele atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001
UE și Ucraina își unesc eforturile pentru dezvoltarea unei noi generații de drone
Controlul la trei puncte de frontieră moldo-ucrainene va fi organizat temporar doar pe teritoriul Republicii Moldova
Republica Moldova și Austria își extind cooperarea în agricultură
Fermierii pot depune cereri pentru două noi măsuri de sprijin financiar
Construcțiile neautorizate nu vor mai putea fi înregistrate în cadastru. MIDR propune reguli mai stricte
FOTO // Preşedinta Maia Sandu s-a întâlnit cu rugbiștii moldoveni care au obținut performanțe europene
Alegerile locale noi în șapte localități. CEC a constituit consiliile electorale de circumscripție