SATUL EUROPEAN: Locuitorii din Redi-Cereșnovăț, Soroca, vor beneficia de apă potabilă la robinet
Locuitorii satului Redi-Cereșnovăț, raionul Soroca, vor beneficia în curând de apă potabilă la robinet, grație celei de-a doua ediţie a Programului Naţional „Satul European”, transmite MOLDPRES cu referire la Oficiul Naţional de Dezvoltare Regională şi Locală (ONDRL).
„În prezent, în localitate se desfășoară lucrări ample de construcție a unui apeduct, un proiect de mare importanță pentru comunitate. Lucrările au demarat la sfârșitul lunii martie, în cadrul proiectului „Construcția apeductului magistral Parcani–Redi-Cereșnovăț”, și, potrivit contractului semnat cu antreprenorul, urmează să fie finalizate până la sfârșitul lunii august”, explică ONDRL.
Conform sursei citate, proiectul prevede construirea a aproximativ 13 km de rețele exterioare de distribuție; construirea a 2,3 km de rețele de aducțiune; instalarea a două turnuri de apă, cu un volum de 50 m³ fiecare; montarea unei stații de dezinfectare a apei.
După finalizarea lucrărilor, 400 de gospodării vor avea acces la apă potabilă direct la robinet. De asemenea, vor beneficia de acest serviciu cinci instituţii publice - grădinița cu aproximativ, școala primară, Oficiul medicilor de familie, căminul cultural și primăria, precum și șase agenți economici locali.
Pentru realizarea proiectului, Guvernul Republicii Moldova, prin intermediul Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), a alocat aproximativ 9 milioane de lei.
„Aprovizionarea cu apă de calitate este un proiect esențial și vital pentru satul Redi-Cereșnovăț. În ultimii trei ani, din cauza secetei, nivelul apei din fântâni a scăzut drastic, iar multe dintre ele au secat complet. Mai grav, apa din fântânile rămase nu corespunde normelor sanitar-epidemiologice, potrivit analizelor efectuate de Centrul de Sănătate Publică Soroca. Astfel, o parte din populație este nevoită să achite transport pentru aduce apă în butelii de la izvoare sau fântâni din alte zone, ori să o cumpere din magazine. Chiar și grădinița și școala sunt nevoite să procure apă potabilă pentru consum. Așteptăm cu nerăbdare finalizarea apeductului, care va aduce nu doar apă curată, ci și condiții mai bune de trai și sănătate pentru toți locuitorii”, estimează primarul localității, Larisa Gîncu.
Redi-Cereșnovăț, cu o populație de peste şase sute de locuitori demonstrează că #MoldovaPoate. Chiar și în satele mici, cu implicare, viziune și sprijin guvernamental, pot fi realizate schimbări reale și durabile, care îmbunătățesc considerabil viața oamenilor, rezumă ONDRL.
Primăriile care au ales amalgamarea voluntară vor primi peste 6,5 miliarde de lei. Alexei Buzu: „Guvernul pune la dispoziția primăriilor care se amalgamează voluntar un pachet de investiții fără precedent”
Apa și canalizarea se scumpesc în Chișinău. ANRE a aprobat noile tarife
DOC // Publicat în Monitorul Oficial. R. Moldova va crea un Sistem informațional de monitorizare a stocurilor de medicamente
VIDEO // O femeie și doi foști polițiști de frontieră, reținuți în dosarul migrației ilegale a 400 de ucraineni apți de luptă
Creștinii ortodocși îi sărbătoresc pe Sfântul Mucenic Foca și pe Sfânta Maria Magdalena
DOC // Aneta Gonța preia oficial conducerea Consiliului Audiovizualului. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial
Peste 14.700 de solicitări la ambulanță într-o săptămână. Urgențele cardiovasculare, cele mai frecvente
Două persoane au murit într-un accident produs pe traseul Chișinău - Bălți
Agenda evenimentelor, marți, 4 august
Vreme caniculară se anunță pentru marți, 4 august
Vizita reprezentanților talibani în Republica Moldova este „absolut inacceptabilă”. A fost dispusă o anchetă
Primăriile cu o populație mai mică de 3.000 de locuitori vor fi supuse amalgamării normative. Igor Grosu: „Reforma trebuie finalizată în această toamnă”
FOTO // Peste o mie de elevi din Bălți vor beneficia de condiții moderne de studiu
FOTO // Autoritățile vamale și de frontieră din Moldova și România au stabilit noi măsuri pentru fluidizarea traficului în postul Leușeni–Albița
Peste 60 de persoane au fost afectate într-un focar de salmoneloză la Chișinău. ANSP anunță rezultatele anchetei
Curtea de Apel Centru a dispus limitarea activității Partidului Republican „Inima Moldovei” pentru un an
ARMENPRESS // SUA majorează finanțarea Fondului TRIPP+ Enterprise pentru Armenia la 402 milioane de dolari
Republica Moldova s-ar putea confrunta în această seară cu deficit de energie din cauza situației din regiune. Autoritățile îndeamnă cetățenii să economisească electricitatea
Siguranța podurilor, activitatea punctelor de înmatriculare a mijloacelor de transport și acreditarea școlilor auto, discutate în cadrul reuniunii experților de profil de pe ambele maluri ale Nistrului
Investițiile false continuă să facă victime. IGP anunță șase cazuri de escrocherie soldate cu un prejudiciu de peste 1,2 milioane de lei
CEC va propune Curții Constituționale validarea unui mandat de deputat de pe lista PAS
SUA şi Iranul ar putea încheia un acord în vederea redeschiderii Strâmtorii Ormuz până miercuri, anunţă secretarul american al Trezoreriei
VIDEO // Doi tineri, documentați după ce ar fi spart mai multe mașini în sectorul Râșcani al capitalei
VIDEO // Noi focare de pestă porcină africană și rabie, confirmate în mai multe raioane ale țării
Peste 11 mii de elevi au fost admiși la studii liceale în urma primei etape a concursului
Circa 20 de monede presupuse a fi din aur, depistate într-un bagaj la vama Aeroport
Localitățile amalgamate voluntar vor beneficia de sprijin pentru crearea Centrelor unificate de prestare a serviciilor
Sancțiuni de peste 2,3 milioane de lei aplicate de Fisc în urma controalelor desfășurate în luna iulie
Parlamentul a examinat 60 de proiecte legislative și a adoptat 52 de acte în luna iulie
Republica Moldova va dezvolta un nou instrument de garantare a creditelor pentru investițiile în sisteme de stocare a energiei