Serviciile de sănătate mintală din Moldova, transformate prin proiectul MENSANA. Rezultatele a 12 ani de reformă
Proiectul moldo-elvețian MENSANA – „Suport pentru reforma serviciilor de sănătate mintală în Moldova” și-a încheiat activitatea după 12 ani de implementare, perioadă în care a contribuit la modernizarea și extinderea serviciilor de sănătate mintală la nivel comunitar în Republica Moldova, comunică MOLDPRES.
Bilanțul reformei a fost prezentat în cadrul conferinței cu genericul „12 ani de reformă și dezvoltare a serviciilor de sănătate mintală în Moldova”, desfășurată la Chișinău, care a reunit reprezentanți ai autorităților publice, parteneri internaționali, specialiști din sănătate, educație și protecție socială, dar și beneficiari ai serviciilor.
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a subliniat că proiectul a avut un impact major asupra modului în care este organizat și perceput sistemul de sănătate mintală din Republica Moldova.
„Această zi este foarte importantă pentru noi toți, inclusiv pentru cei care au contribuit la acest proiect, pentru cei care l-au condus și pentru toți cei care au participat la diferitele etape ale implementării lui. Eu însumi am participat la diferite etape ale acestui proiect, în diferite funcții, iar astăzi îl reprezint în calitate de ministru. Este un proiect foarte important, iar ceea ce discutăm astăzi și ceea ce s-a realizat are o valoare majoră pentru sistemul de sănătate din Republica Moldova și, în primul rând, pentru pacienți. Acest proiect a schimbat fundamental concepția și viziunea asupra sănătății mintale din Republica Moldova, transformând un sistem predominant spitalicesc, moștenit din perioada sovietică, într-un sistem orientat spre servicii comunitare și îngrijire centrată pe pacient. Cel mai important este că s-a schimbat modul de abordare a pacientului. Dacă înainte pacientul era doar un beneficiar pasiv al serviciilor, astăzi el devine parte a procesului decizional, iar împreună cu echipa medicală se iau decizii privind tratamentul și sprijinul necesar. Acest proiect ne-a oferit posibilitatea să privim altfel oamenii și nevoile lor. Am reușit să dezvoltăm o structură mai bine organizată, în care fiecare centru raional dispune de servicii funcționale de sănătate mintală. În ultimii ani, am văzut direct în teritoriu cum aceste centre funcționează și cum reforma a schimbat calitatea serviciilor medicale. Este un sistem care a fost consolidat atât din punct de vedere tehnic, cât și legislativ, fiind integrat în asistența medicală primară. În viitor, este esențial să dezvoltăm și mai mult caracterul interdisciplinar al acestor servicii, prin implicarea psihologilor, asistenților sociali și a altor specialiști, dar și prin accent pe sănătatea mintală a copiilor și adolescenților. De asemenea, lucrăm la integrarea sănătății mintale și a serviciilor de adicții în medicina de familie, pentru ca pacienții să beneficieze de îngrijire cât mai aproape de comunitate. Medicii de familie sunt primii care intră în contact cu pacientul și au un rol esențial în identificarea și direcționarea cazurilor către serviciile specializate”, a opinat ministrul.
Reprezentanta Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Miljana Grbić, a subliniat că Moldova a înregistrat progrese importante, dar că următoarea etapă trebuie să vizeze sustenabilitatea și consolidarea serviciilor.
„Organizația Mondială a Sănătății a susținut constant dezvoltarea serviciilor de sănătate mintală centrate pe comunitate în Republica Moldova, iar ceea ce vedem astăzi este rezultatul unui efort comun al autorităților și partenerilor internaționali. Republica Moldova a făcut un pas important prin tranziția de la modelul spitalicesc la servicii apropiate de comunitate, ceea ce este în deplină concordanță cu recomandările OMS privind respectarea demnității, promovarea recuperării și protejarea drepturilor omului. Următorul pas esențial este asigurarea sustenabilității acestor servicii. Este important să avem o finanțare stabilă, integrată în sistemul național de sănătate, astfel încât serviciile de sănătate mintală să nu depindă exclusiv de proiecte, ci să devină parte structurală a sistemului. De asemenea, consolidarea asistenței medicale primare este crucială, pentru că aceasta reprezintă primul punct de contact pentru majoritatea persoanelor. Medicii de familie trebuie sprijiniți prin instruire continuă, astfel încât să poată identifica și gestiona cazuri de depresie, anxietate, consum de substanțe sau alte tulburări asociate. În final, trebuie să ne asigurăm că întregul sistem este construit pe respectarea drepturilor omului, pe calitatea serviciilor și pe reducerea stigmatizării.”
Pe parcursul implementării, proiectul a sprijinit dezvoltarea cadrului normativ pentru serviciile comunitare de sănătate mintală, a contribuit la pilotarea reformei în mai multe raioane și la extinderea rețelei naționale de centre comunitare de sănătate mintală, care numără în prezent aproximativ 40 de unități la nivel național.
De asemenea, MENSANA a susținut formarea profesională a specialiștilor din domeniu – medici psihiatri, medici de familie, psihologi, asistenți sociali și cadre medicale – și a promovat integrarea standardelor Organizației Mondiale a Sănătății și a principiilor privind drepturile omului în sistemul de sănătate mintală din Republica Moldova.
Un alt rezultat important al proiectului îl reprezintă introducerea serviciilor de suport de la egal la egal (peer support), precum și dezvoltarea programelor de incluziune socială și profesională pentru persoanele cu probleme de sănătate mintală.
Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, la sfârșitul anului 2024, în Republica Moldova erau înregistrate circa 80.000 de persoane cu probleme de sănătate mintală. În același timp, centrele comunitare au înregistrat peste 200.000 de adresări, dintre care mai mult de jumătate proveneau din mediul rural.
În cadrul evenimentului au fost premiați ambasadorii reformei sănătății mintale, în semn de recunoaștere pentru contribuția la promovarea schimbărilor și consolidarea serviciilor comunitare.
Proiectul MENSANA a fost susținut de Guvernul Elveției și implementat în perioada 2014–2026 de Instituția Privată „Trimbos Moldova”, în parteneriat cu organizații internaționale din Olanda, Elveția și România, având un rol esențial în tranziția de la modelul instituționalizat la servicii comunitare moderne, orientate spre recuperare și incluziune socială.
O dronă neidentificată a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova
Agenda evenimentelor, luni, 24 august
Din 23 august, în Republica Moldova intră în vigoare noi reguli pentru protecția datelor personale
Vasile Tofan, după ce a înotat peste Bosfor alături de fiul său: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
FOTO // Patru comunități din R. Moldova și România atrag 1,4 milioane de euro pentru proiecte culturale și dezvoltare locală
Copil de 5 ani, în stare gravă după ce a fost lovit de o mașină la Orhei
Premierul Vasile Tofan traversează înot Bosforul, într-o cursă de 6,5 km la Istanbul: „Este simbolic pentru Moldova”
Moldova sunt EU // Ana Stîncă, de la Căușeni la Dublin: „Oriunde am merge în lume, purtăm cu noi valorile de acasă”
FOTO // Banii Fondului Național pentru Mediu ajung în proiecte concrete în localități din raioanele Cimişlia şi Anenii Noi
Debitul Nistrului atinge noi minime istorice, iar autoritățile pregătesc măsuri urgente
FOTO // Un bloc din Edineț intră într-un proiect pentru eficiență energetică cu sprijinul Norvegiei și Germaniei
Republica Moldova va marca 35 de ani de Independență cu paradă militară și concert în centrul Chișinăului
FOTO // Ministrul Mediului Gheorghe Hajder despre centrul de gestionare a deșeurilor de la Bulboaca: „Nu va fi adus gunoiul din toată țara în raionul Anenii Noi”
Dronă de tip Shahed, detectată în această dimineaţă în spațiul aerian al Republicii Moldova
Președintele Parlamentului Igor Grosu: „Munițiile de la Cobasna au fost folosite de Rusia drept argument pentru menținerea trupelor în regiune”
Peste 240 de copii și tineri din 23 de țări au participat la Programul DOR 2026
Dan Suruceanu, de Ziua Independenței Ucrainei: „Libertatea și cultura să rămână reperele care ne unesc, să ne dea puterea de a construi un viitor european”
Tronsonul de cale ferată Chișinău – Căinari va fi reabilitat cu suportul BERD
Dronă prăbușită într-o gospodărie din Vrancea. Oamenii din zonă au fost evacuați
Votat de Parlament. Codul electoral, completat cu prevederi referitoare la votul prin corespondență și organizarea alegerilor în UTA Găgăuzia
Activitatea Bursei Internaționale a Moldovei a fost autorizată de CNPF
FOTO // Glasuri bărbătești și cântece de haiducie au răsunat la Rezina
Parlamentul schimbă regulile de funcționare: noi prevederi pentru deputați și fracțiuni
FOTO // Stații moderne de transfer al deșeurilor vor fi construite la Nișcani și Nisporeni
Inga Ionesii a preluat mandatul de ambasador al Republicii Moldova în India
Încă un acord CSI este denunțat de Moldova: Parlamentul a votat retragerea din tratatul privind cartea și poligrafia
Republica Moldova va recunoaște și executa hotărâri judecătorești străine în materie civilă și comercială
Producătorii moldoveni vor avea acces la coproducții europene și noi mecanisme de finanțare
Republica Moldova va beneficia de acces mai rapid la probe electronice în anchete internaționale
Recolta de struguri pentru vin ar putea crește cu până la 15% în 2026. Prețul orientativ, între 6,8 și 8,2 lei kilogramul