ro
Societate
10 Decembrie, 2025 / 01:45
/ 07 Noiembrie, 2025

Sistemul de apă și canalizare din Vulcănești necesită investiții urgente pentru modernizare și servicii durabile, conform studiului Europolis

Infrastructura de alimentare cu apă și canalizare din orașul Vulcănești se află într-o stare avansată de uzură și necesită intervenții imediate pentru a asigura servicii sigure, continue și durabile pentru populație. Acestea sunt concluziile din evaluarea realizată de Grupul de consultanță și dezvoltare „Europolis – International” în cadrul Proiectului „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova” (SAASM), transmite MOLDPRES.

Potrivit raportului, întreprinderea municipală „Apă-Canal Vulcănești” se confruntă cu dificultăți majore de ordin tehnic, operațional și financiar. Deși aproximativ 85% din locuitorii orașului sunt conectați la rețeaua de apă, furnizarea este limitată la 16–18 ore pe zi din cauza deficitului de apă la sursă. În același timp, doar 27% din populație beneficiază de servicii de canalizare, iar rețelele existente sunt uzate în proporție de 98%, depășind durata normată de exploatare.

Pierderile de apă rămân ridicate, în jur de 30%, din cauza lipsei de sectorizare a rețelei și a absenței sistemelor moderne de monitorizare. Stația de epurare funcționează la doar 13% din capacitate, iar dotarea tehnică a operatorului este insuficientă. Parcul de utilaje este învechit, iar lucrările de mentenanță sunt efectuate doar reactiv, nu preventiv.

„Din punct de vedere financiar, „Apă-Canal Vulcănești” înregistrează pierderi anuale, în pofida creșterii veniturilor cu 44% între anii 2020–2024. Costurile operaționale au crescut cu 51% în aceeași perioadă, ceea ce a dus la un rezultat negativ de –120 mii lei în 2024. Raportul indică o vulnerabilitate ridicată și o capacitate redusă de investiții, compania depinzând în mare măsură de surse externe de finanțare”, indică studiul.

Situația resurselor umane este, de asemenea, dificilă: întreprinderea are circa 65 de angajați, majoritatea trecuți de 50 de ani, iar salariile sunt scăzute – uneori sub nivelul minim garantat. Lipsesc procedurile interne standardizate, sistemele de evaluare a performanței și planurile de instruire, iar documentația internă este în mare parte depășită. Activitățile de protecție a muncii și siguranță la incendiu nu sunt desfășurate regulat.

Pentru redresarea situației, experții recomandă un set amplu de măsuri strategice: modernizarea infrastructurii prin reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare, implementarea sistemelor SCADA și GIS pentru controlul pierderilor, precum și dotarea întreprinderii cu utilaje și echipamente moderne.

În plan financiar, se propune ajustarea tarifelor pentru acoperirea costurilor reale, planificarea bugetară riguroasă și introducerea unui control strict al lichidităților. Totodată, consolidarea capacităților instituționale, instruirea periodică a personalului și aplicarea unor proceduri de management bazate pe performanță ar contribui la eficientizarea activității.

Experții recomandă, de asemenea, instituirea unui sistem de audit intern și creșterea transparenței în activitatea operatorului, inclusiv prin publicarea periodică a informațiilor relevante și clarificarea contractului de delegare a serviciilor.

Implementarea acestor măsuri ar permite operatorului din Vulcănești să-și îmbunătățească performanța operațională și financiară, să reducă pierderile și să asigure servicii de apă și canalizare moderne, sigure și durabile pentru comunitate.

Evaluarea „Apă-Canal Vulcănești” a fost efectuată în cadrul subcomponentei 2.2 a Proiectului SAASM, care urmărește îmbunătățirea performanței operatorilor de apă și canalizare din Râșcani, Soroca, Comrat, Cahul și Vulcănești.

Vulcăneşti
Ultimele Știri
/ Acum 14 ore

Doi copii au ajuns la spital cu intoxicație cu monoxid de carbon

/ Acum 15 ore

CNA și procurorii desfășoară peste 30 de percheziții într-un dosar de corupție la examenele auto: 23 de persoane vizate

/ Acum 15 ore

Republica Moldova prelungește mecanismul de protecție temporară pentru ucraineni

/ Acum 15 ore

Nou model de adeverință pentru preschimbarea permiselor moldovenești în Marea Britanie. ASP va elibera documentul în limba engleză

/ Acum 16 ore

FOTO // IGSU a recepționat primele donații pentru consolidarea răspunsului la inundații în cadrul proiectului WASSER

/ Acum 16 ore

Spitalul raional Cimișlia a fost reabilitat termic

/ Acum 17 ore

Droguri de peste 1,2 milioane de lei scoase din circuit de poliție în doar o săptămână

/ Acum 17 ore

Vehicule speciale pe strada Mateevici: Ambasada SUA și MAI organizează un exercițiu de simulare a unei urgențe la Chișinău

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor, marți, 9 decembrie

/ Acum 1 zi

METEO // Cer noros și temperaturi ușor pozitive în timpul zilei de marţi, 9 decembrie

/ Acum 1 zi

Doi judecători, foști conducători de instanță, clarifică în audieri publice aspecte financiare și de integritate etică

/ Acum 1 zi

Robotica deschide drumul viselor la Orhei: copiii învață să construiască roboți cu sprijinul UE și PNUD

/ Acum 1 zi

Notele ar putea reveni în clasa a IV-a de la 1 septembrie 2026. Ministerul Educației testează deja sistemul în mai multe școli

/ Acum 1 zi

SATUL EUROPEAN // Condiții moderne pentru locuitorii din Glodeni, cu investiții în educație, infrastructură și servicii publice