Transport modern pentru elevi: 23 de microbuze au fost transmise școlilor din țară
Un număr de 21 de microbuze școlare au fost transmise astăzi către instituțiile de învățământ general din țară. Acestea vor fi utilizate pentru a transporta circa 700 de elevi din diferite localități ale țării spre școlile în care își fac studiile. În același timp, alte două unități de transport au fost transmise, în premieră, către școli sportive. Pentru achiziționarea noilor unități de transport, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a alocat 24 de milioane de lei, informează MOLDPRES.
Microbuzele au 17 locuri, sunt dotate cu sisteme moderne de siguranță, aer condiționat și echipamente multimedia, oferind elevilor condiții optime de transport zilnic către școală.
Unitățile de transport au fost transmise către școli din raioanele Briceni, Cahul, Călărași, Căușeni, Cimișlia, Dondușeni, Drochia, Fălești, Florești, Hâncești, Ialoveni, Soroca și Strășeni.
Prezent la eveniment, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că prioritatea MEC este de a asigura acces la educație de calitate pentru toți copii.
„Un mijloc de transport modern, bine dotat cu toate cele necesare, pentru un copil, deseori poate să însemne șansa de a-și descoperi potențialul, de a dezvolta acele competențe care sunt atât de necesare. Și atunci, ne dorim să putem să asigurăm asemenea condiții pentru toți copiii care au nevoie”, a afirmat Dan Perciun.
Potrivit ministrului, circa 20 de mii de copii, sau 8% din toți elevii din țară circulă zilnic la școală cu autobuzul și a dat asigurări că investițiile în asigurarea școlilor cu unități de transport moderne vor continua.
În acest context, Dan Perciun a subliniat că următorul lot de microbuze școlare, alcătuit din 50 de unități, va fi transmis spre școlile din țară cel târziu în luna august 2026.
Un microbuz școlar din cele 23 donate astăzi va merge la Soroca, acolo unde circa 1200 de elevi sunt transportați zilnic la școală. „Avem foarte multe demersuri din partea părinților de a fi transportați copiii la o școală mai bună, dar nu le-am putut satisface deoarece nu avem transport necesar”, a spus Daniela Corcimari de la Direcția de Învățământ Soroca.
Instituțiile beneficiare au fost selectate în baza mai mulți indicatori obiectivi. Au fost luate în considerare distanța parcursă de elevi până la cea mai apropiată instituție de învățământ, dar și modalitatea de deplasare a copiilor către școală (transport arendat, transport public etc.). De asemenea, s-a ținut cont de datele privind reorganizarea rețelei școlare în perioada 2024–2025, inclusiv numărul de instituții reorganizate sau lichidate per raion/municipiu, numărul de copii proveniți din instituțiile închise, numărul elevilor de gimnaziu care necesită transportare zilnică, precum și numărul de unități de transport distribuite în anii 2024–2025.
În vara acestui an, alte zece microbuze școlare, moderne și sigure, au fost achiziționate cu sprijinul Uniunii Europene, în cadrul proiectului „Promovarea educației de calitate și a oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții pentru toți”, implementat de PNUD și UNICEF. Valoarea investiției depășește 632.000 de euro. Iar în anul 2024 alte 72 de microbuze școlare au fost achiziționate cu sprijinul Guvernului României și Guvernul Bulgariei și repartizate în toate raioanele țării.
O femeie din Dondușeni a rămas fără 30.000 de lei după un apel al unor falși electricieni
Grup criminal specializat în atacuri asupra comercianților agricoli, destructurat. Șase persoane vor ajunge pe banca acuzaților
Incendiu la o pensiune turistică din Buțeni. O cabană aflată în construcție a fost distrusă
Un fost inginer cadastral a fost condamnat la nouă ani de închisoare în dosarul terenurilor din Trușeni
Unul din patru elevi, implicat în situații de bullying sau agresiune fizică. Autoritățile elaborează un plan de acțiuni pentru prevenirea și gestionarea cazurilor de violență în școli
Igor Grosu: „Tinerii trebuie să învețe în condiții moderne și să-și poată construi viitorul acasă"
Judecătorul Valeriu Curicheru a promovat evaluarea externă
FOTO // Campanie de prevenire a traficului de persoane. Poliția de Frontieră a informat cetățenii despre riscurile asociate fenomenului
Un bărbat din Bălți a fost reținut după ce ar fi cerut bani pentru obținerea unor permise de conducere
FOTO // Cahul: Vicepremierul Vladimir Bolea a vizitat stația de epurare și noul sediu al Teatrului Muzical-Dramatic, construite cu sprijinul Fondului de Dezvoltare Regională
Incendiu în curtea unui bloc din Cahul. Două automobile au fost distruse de flăcări
Pe drumurile din țară se circulă în condiții de ploaie. IGP recomandă șoferilor să conducă cu atenție sporită
Republica Moldova vrea să preia din experiența României în procesul de urmărire penală
Mai multe oportunități pentru femei, ANPCV propune o strategie națională pentru 2027–2031
Stopfals.md dezminte acuzațiile reprezentantului Rusiei la OSCE privind presupusa implicare a Republicii Moldova în logistica militară a Ucrainei
Preşedintele Parlamentului îndeamnă la consolidarea administrațiilor locale: „Vom transforma satele și orașele noastre în locuri în care oamenii își doresc să rămână”
Premierul Vasile Tofan, de Hramul capitalei: „Aproape cinci miliarde de lei sunt alocate pentru Chișinău în 2026”
Statul alocă 57 de milioane de lei pentru o nouă sesiune EcoVoucher ce va sprijini peste opt mii de familii
Speakerul Igor Grosu salută deschiderea negocierilor de aderare la UE pe alte două grupuri de capitole: „În spatele acestui pas sunt reforme, multă muncă și oameni care, zi de zi, pregătesc Moldova pentru aderare”
Preşedinta Maia Sandu, mesaj de Hramul capitalei: „Trebuie să construim un Chișinău european pentru copiii și nepoții noștri”
Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului. Hram la Chişinău
După avansarea negocierilor de aderare, Marta Kos anunță o vizită la Chișinău: „Vom continua să sprijinim Republica Moldova”
Reuniunea de la Luxemburg // Thomas Byrne: „Devotamentul și angajamentul Republicii Moldova sunt de lăudat”
Reuniunea de la Luxemburg // Marta Kos: „Reformele pot aduce Republicii Moldova mai multe fonduri europene și investiții”
Reuniunea de la Luxemburg // Cristina Gherasimov: „Decizia de astăzi le oferă cetățenilor un motiv în plus să aibă încredere în alegerea europeană”
VIDEO // Reuniunea de la Luxemburg: UE salută progresele Republicii Moldova în negocierile de aderare și reconfirmă sprijinul pentru reforme
VIDEO // Viceprim-ministra Cristina Gherasimov, înaintea Reuniunii de la Luxemburg: „Suntem pregătiți și foarte hotărâți să realizăm reformele necesare pentru aderarea la UE până în 2030”
VIDEO // Căușeni: O femeie de 75 de ani, agresată în propria locuință. Suspectul, reținut de poliție
Prim-ministrul Vasile Tofan: Republica Moldova este într-o cursă contra cronometru pentru a încheia negocierile de aderare la UE până în 2028
Agenda evenimentelor miercuri, 14 octombrie