VIDEO // Trei persoane au fost reținute într-un dosar de trafic de droguri în Chișinău
Trei persoane au fost reținute pentru 72 de ore într-un dosar ce vizează comercializarea drogurilor în municipiul Chișinău, în urma unor acțiuni desfășurate de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI) și procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), informează MOLDPRES.
Potrivit Poliției, ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai INI, împreună cu procurorii PCCOCS și cu sprijinul mascaților din cadrul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”, au documentat activitatea unui grup suspectat de comercializarea drogurilor pe teritoriul capitalei.
În cadrul investigațiilor, a fost reținut un bărbat de 39 de ani, bănuit că face parte din grupare. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul acestuia, oamenii legii au ridicat substanțe narcotice de tip canabis, preambalate și pregătite pentru comercializare, o râșniță utilizată la mărunțirea drogurilor, precum și alte obiecte relevante pentru cauza penală. Din automobilul suspectului au fost ridicate și mijloace bănești despre care anchetatorii presupun că provin din activități infracționale.
Ulterior, polițiștii au identificat alte două persoane care ar fi procurat droguri de la bărbatul reținut: o femeie de 38 de ani și concubinul acesteia, în vârstă de 36 de ani.
La 8 iulie, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul și în automobilul celor doi suspecți din Chișinău. În urma acestora au fost ridicate pachețele de tip zip-lock cu substanțe suspecte, râșnițe, un dispozitiv confecționat artizanal destinat consumului de droguri și alte bunuri care prezintă interes pentru anchetă.
Toți cei trei suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore, iar investigațiile continuă pentru stabilirea întregului lanț infracțional, inclusiv a sursei de proveniență a substanțelor narcotice și identificarea tuturor persoanelor implicate.
Conform legislației, persoanele găsite vinovate de trafic de droguri riscă pedepse cu închisoarea de la 7 la 15 ani.
Vremea se răcește în weekend: minime de până la -5 grade Celsius și intensificări ale vântului
„Totul este pregătit”: 40 de hectare de plop vor fi plantate sâmbătă la Pogănești. Ministrul Gheorghe Hajder invită cetățenii la campania de împădurire
Numărul vizitatorilor străini în Republica Moldova a crescut cu 9,3 la sută în nouă luni ale anului curent
Cod galben de vânt pe întreg teritoriul țării: poliția vine cu recomandări pentru cetățeni
Trafic rutier suspendat în weekend pe strada Ismail din capitală: cum va circula transportul public
Elevii se vor putea înscrie individual la selecția pentru loturile naționale participante la competițiile internaționale de matematică și informatică
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
VIDEO // Rețea de trafic de droguri, destructurată în sudul țării. Doi bărbați din Comrat, reținuți de organele de forță
Centrele ASP din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești vor elibera acte de identitate în ziua alegerilor din UTA Găgăuzia
Schimb de experiență cu Irlanda pentru modernizarea serviciilor de ocupare. Ministra Natalia Plugaru: „Vom dezvolta acest parteneriat pentru a aduce beneficii cetățenilor”
Cinci incidente aeriene au fost înregistrate în Republica Moldova în ultima săptămână
VIDEO // Zece cuiburi artificiale pentru șoimul dunărean și o mie de dispozitive pentru protejarea păsărilor, instalate pe linia Vulcănești–Chișinău
FOTO // IGSU a fost dotat cu 43 de automobile de teren, cu sprijinul Băncii Mondiale
GALERIE FOTO // „Poduri olimpice: Nadia Comăneci la Chișinău” – expoziție dedicată marii campioane, la Palatul Republicii
CEC avertizează asupra riscului apariției informațiilor false în ziua alegerilor regionale. Cetățenii, îndemnați să consulte sursele oficiale
FOTO // Studenții și profesorii Academiei „Ștefan cel Mare” s-au alăturat campaniei de donare de sânge
Promo-LEX a constatat 27 de incidente la alegerile din UTA Găgăuzia. Misiunea semnalează cazuri de agitație electorală, prezența persoanelor neautorizate și încălcarea secretului votului
Circa 120 de cetățeni au votat, până la ora 12:00, la alegerile repetate organizate în satul Novosiolovca, raionul Taraclia
Alegeri în UTA Găgăuzia. Peste 14% din votanți s-au prezentat la urne până la ora 12:00
Operațiunea „Pietonul”. Poliția intensifică acțiunile de prevenire a accidentelor rutiere pe întreg teritoriul țării
Alegeri repetate în Novosiolovca. Prezența la urne a ajuns la 1,61% până la ora 09:00
Peste 2 800 de alegători au votat în UTA Găgăuzia până la ora 09:00. Scrutinul se desfășoară fără incidente
Alertă falsă de incendiu la Aeroportul Chișinău. Activitatea aerogării se desfășoară în regim normal
Alegeri repetate pentru funcția de primar în satul Novosiolovca, raionul Taraclia. Secția de votare și-a început activitatea
Cetățenii din UTA Găgăuzia sunt așteptați la urne pentru alegerea deputaților în Adunarea Populară și a Guvernatorului regiunii
Un bărbat a murit după ce a fost lovit de un automobil, în timp ce traversa strada regulamentar
VIDEO // Peste 2 000 de persoane au participat la campania de împădurire din localitatea Pogănești. Ministrul Gheorghe Hajder: „Transformăm acțiunea de plantare într-o responsabilitate națională”
BTA: Biblioteca Națională a Bulgariei va premia, pe 10 decembrie, toți donatorii campaniei dedicate marcării a 150 de ani de la fondare
Accident grav la Florești. Un motociclist a murit la spital după ce s-a izbit de un copac
IGP oferă detalii despre polițistul rănit în zona Criuleni-Dubăsari: „Vânătoarea era autorizată, iar participanții dețineau armele legal”