Trei persoane și-au pierdut viața în timpul scăldatului
Trei persoane, inclusiv doi minori, și-au pierdut viața în urma unor incidente produse în timpul scăldatului în raioanele Ungheni, Cantemir și Fălești, informează MOLDPRES.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), primul caz a fost înregistrat în seara zilei de vineri, 26 iunie, în extravilanul satului Măcărești, raionul Ungheni. Un minor în vârstă de 16 ani, care se afla la scăldat împreună cu mai mulți prieteni într-o zonă interzisă pentru scăldat, a dat semne că se îneacă. La fața locului a intervenit o echipă de scafandrieri din cadrul Unității salvatori și pompieri Ungheni. Aceștia, au efectuat lucrări de căutare și salvare, corpul neînsuflețit al adolescentului fiind depistat la aproximativ 30 de metri de mal și extras la suprafață.
Al doilea caz s-a produs sâmbătă, 27 iunie, în satul Cârpești, raionul Cantemir. Potrivit informațiilor, o minoră în vârstă de 13 ani s-a înecat într-un bazin gonflabil amplasat în curtea gospodăriei. Copila ar fi intrat în apă fără acordul părinților. Minora a fost extrasă din apă de către tatăl său, însă nu a mai putut fi salvată.Cel de-al treilea caz a avut loc în seara zilei de 28 iunie 2026, în apropierea satului Ciolacu Nou, raionul Fălești. Un bărbat în vârstă de 43 de ani s-a înecat în timp ce se afla la scăldat într-un bazin acvatic improvizat de tip baraj, amplasat în apropierea unui râu. Acesta se afla împreună cu alți trei prieteni, iar înainte de a intra în apă aceștia ar fi consumat băuturi alcoolice. Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost depistat și extras la mal de către localnici.
IGSU îndeamnă repetat cetățenii să manifeste maximă prudență în timpul aflării în preajma bazinelor acvatice. Scăldatul este permis doar în locuri special amenajate și supravegheate de salvamari. Totodată, cetățenii sunt îndemnați să evite intrarea în apă în stare de ebrietate sau în zone necunoscute.
De asemenea, salvatorii atrag atenția părinților și persoanelor care au în grijă copii că aceștia nu trebuie lăsați niciodată fără supraveghere în apropierea apei, chiar dacă este vorba despre piscine sau bazine gonflabile.Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2026, 31 de persoane inclusiv șapte minori, și-au pierdut viața în bazinele acvatice din țară.
FOTO // Investiții în drumuri, școli și energie verde în trei localități din raionul Strășeni
Două cazuri de transportare a valutei nedeclarate, depistate la Aeroportul Chișinău
Republica Moldova și România își consolidează experiența de elaborare și evaluare a examenelor naționale
FOTO // Cooperarea moldo-română în domeniul apărării va fi extinsă
FOTO // Memoria istorică și patrimoniul cultural, punți de colaborare între AȘM și Mitropolia Basarabiei
VIDEO // O femeie, reținută în flagrant într-un dosar de escrocherie de peste un milion de lei
Peste 14.300 de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută
FOTO // Perdele forestiere de 132 de hectare, reabilitate în trei sate din raionul Orhei
Percheziții la Ștefan Vodă. Un bărbat este cercetat pentru deținerea ilegală a armelor și munițiilor
Peste 2.600 de gospodării, vizitate de salvatori pentru prevenirea incendiilor în sezonul rece
Adrian Gîlcă va asigura interimatul funcției de director al ADR Chișinău
Republica Moldova a înregistrat 19 încălcări ale spațiului aerian în luna octombrie
Noi cazuri de escrocherii telefonice, înregistrate în weekend. O femeie a transmis curierului 650 000 de lei
Circa 4 200 de încălcări rutiere, documentate în zilele de odihnă. Poliția îndeamnă șoferii să respecte regulile de circulație
Republica Moldova va participa în premieră la China International Import Expo
Magistrații CSJ au admis solicitarea apărării privind sesizarea Curții Constituționale în dosarul „Kuliok”
Un sector de 23,7 km al drumului M1 din raionul Ialoveni va fi reabilitat cu finanțare BERD
Asociațiile de business pot beneficia de granturi pentru promovarea exporturilor: un nou apel de finanțare prin Programul „BRIDGE Export”
FOTO // Primari din Moldova au făcut schimb de experiență privind atragerea investițiilor și dezvoltarea comunităților
Vinul Moldovei va fi promovat în Coreea de Sud, China și Japonia în luna noiembrie
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a discutat în Parlamentul britanic despre procesul de reintegrare și sprijinul Regatului Unit pentru Republica Moldova
Profesorii se pot înscrie pentru certificarea competențelor digitale
Premieră medicală la Spitalul Clinic Bălți. O pacientă de 50 de ani a fost operată de tumoră malignă la pancreas
Rusia a atacat sectorul energetic ucrainean: zece regiuni afectate și deconectări de urgență
Se ieftinesc carburanții. Cât vor plăti șoferii pentru benzină și motorină
VIDEO // Gimnaziul nr. 86 din Chișinău va fi modernizat cu o investiție de 2,5 milioane de euro și transformat în școală-model
Deputata Larisa Novac a participat la cea de-a 68-a Reuniune a Comisiei pentru afaceri juridice și cooperare internațională a APCEMN
Reprezentanții industriei turistice se pot înscrie la nouă expoziții internaționale în 2027
O femeie originară din Republica Moldova a fost condamnată în Rusia la 14 ani de închisoare pentru trădare de patrie. MAE anunță că a solicitat informații despre caz
„O țară europeană nu se declară, se construiește”: Peste 400 de proiecte finanțate prin Planul de Creștere al UE sunt deja realizate sau în curs de implementare