ro

 

Societate
15 Octombrie, 2026 / 05:48
/ 27 Februarie, 2025

Un nou program de ajutor oferit familiilor vulnerabile în perioada rece a anului. Beneficiarii pot ridica banii

Beneficiarii unui program de ajutor, oferit familiilor vulnerabile în perioada rece a anului, pot ridica banii. Ajutorul financiar va fi distribuit în perioada 27 februarie – 21 martie 2025, transmite MOLDPRES.

Programul „Asistență financiară de iarnă pentru gospodăriile vulnerabile ale moldovenilor și refugiaților ucraineni” are ca scop acordarea de compensații financiare, pentru sprijinul acestor gospodării în fața crizei energetice, în mod special pe parcursul sezonului rece.

Compensația nominativă este o plată unică care se acordă potențialilor beneficiari și solicitanți ai serviciului social „Asistență personală” și refugiaților ucraineni, care au obținut statutul de protecție temporară, înregistrați în Sistemul Informațional „Vulnerabilitate energetică”.

„Categoriile de persoane eligibile, vor beneficia de o plată unică, variabilă, care reprezintă diferența dintre compensația la energie, stabilită individual și plafonul maxim stabilit pentru fiecare categorie. Ajutorul financiar va fi distribuit prin două modalități: prin livrare la domiciliu, pentru persoanele cu dizabilități care nu se pot deplasa, și prin ridicarea banilor de la oficiile poștale, pentru celelalte categorii de beneficiari”, a anunțat Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS).

Persoanele eligibile sunt notificate printr-un SMS că au fost selectate pentru a primi ajutorul financiar, precum și despre modalitățile prin care pot accesa acest suport.

De asemenea, beneficiarii ar putea fi contactați telefonic de partenerii ministerului pentru a le comunica eligibilitatea pentru plata respectivă și unele aspecte privind situația beneficiarilor, însă nu vor fi solicitate datele cu caracter personal. Pentru a-și confirma identitatea la momentul recepționării banilor, beneficiarii vor trebui să prezinte buletinul de identitate doar reprezentantului oficiului poștal, fie că primesc ajutorul la domiciliu sau la poștă. Nu va fi necesar ca buletinul de identitate să fie prezentat sau transmis unei alte persoane pentru a accesa ajutorul financiar.

De asemenea, beneficiarii pot obține informații doar din surse oficiale și veridice, apelând la asistentul social din comunitatea lor sau la Linia verde a programului – 080 000 009.

MMPS, în parteneriat cu organizația People in Need, cu sprijinul financiar al UE, a lansat la începutul acestui an un nou program de plăți, destinat susținerii gospodăriilor vulnerabile în perioada rece a anului, inclusiv refugiaților ucraineni aflați sub protecție temporară. În acest sens, în luna ianuarie 2025, a fost semnată o nouă anexă în cadrul Memorandumului de Înțelegere între MMPS și People in Need Moldova.

Bugetul total al programului de suport este de 700 mii de euro, sumă care va fi distribuită sub formă de compensații financiare până la sfârșitul lunii martie 2025. Inițiativa este posibilă datorită contribuțiilor din partea People in Need, a resurselor SOS Ukraine (donațiile poporului ceh) și a finanțării din partea Uniunii Europene.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Condiții mai bune pentru pacienți și personalul medical la Centrul de Sănătate Cotiujenii Mari

/ Acum 1 zi

O femeie din Dondușeni a rămas fără 30.000 de lei după un apel al unor falși electricieni

/ Acum 1 zi

Grup criminal specializat în atacuri asupra comercianților agricoli, destructurat. Șase persoane vor ajunge pe banca acuzaților

/ Acum 1 zi

Incendiu la o pensiune turistică din Buțeni. O cabană aflată în construcție a fost distrusă

/ Acum 1 zi

Un fost inginer cadastral a fost condamnat la nouă ani de închisoare în dosarul terenurilor din Trușeni

/ Acum 1 zi

Unul din patru elevi, implicat în situații de bullying sau agresiune fizică. Autoritățile elaborează un plan de acțiuni pentru prevenirea și gestionarea cazurilor de violență în școli

/ Acum 1 zi

Igor Grosu: „Tinerii trebuie să învețe în condiții moderne și să-și poată construi viitorul acasă"

/ Acum 1 zi

Judecătorul Valeriu Curicheru a promovat evaluarea externă

/ Acum 1 zi

FOTO // Campanie de prevenire a traficului de persoane. Poliția de Frontieră a informat cetățenii despre riscurile asociate fenomenului

/ Acum 1 zi

Un bărbat din Bălți a fost reținut după ce ar fi cerut bani pentru obținerea unor permise de conducere

/ Acum 1 zi

FOTO // Cahul: Vicepremierul Vladimir Bolea a vizitat stația de epurare și noul sediu al Teatrului Muzical-Dramatic, construite cu sprijinul Fondului de Dezvoltare Regională

/ Acum 1 zi

Incendiu în curtea unui bloc din Cahul. Două automobile au fost distruse de flăcări

/ Acum 1 zi

Pe drumurile din țară se circulă în condiții de ploaie. IGP recomandă șoferilor să conducă cu atenție sporită

/ Acum 2 zile

Republica Moldova vrea să preia din experiența României în procesul de urmărire penală

 


 
/ Acum 21 ore

Preşedinta Maia Sandu, mesaj de Hramul capitalei: „Trebuie să construim un Chișinău european pentru copiii și nepoții noștri”

/ Acum 21 ore

Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului. Hram la Chişinău

/ Acum 1 zi

După avansarea negocierilor de aderare, Marta Kos anunță o vizită la Chișinău: „Vom continua să sprijinim Republica Moldova”

/ Acum 1 zi

Reuniunea de la Luxemburg // Thomas Byrne: „Devotamentul și angajamentul Republicii Moldova sunt de lăudat”

/ Acum 1 zi

Reuniunea de la Luxemburg // Marta Kos: „Reformele pot aduce Republicii Moldova mai multe fonduri europene și investiții”

/ Acum 1 zi

Reuniunea de la Luxemburg // Cristina Gherasimov: „Decizia de astăzi le oferă cetățenilor un motiv în plus să aibă încredere în alegerea europeană”

/ Acum 1 zi

VIDEO // Reuniunea de la Luxemburg: UE salută progresele Republicii Moldova în negocierile de aderare și reconfirmă sprijinul pentru reforme

/ Acum 1 zi

VIDEO // Viceprim-ministra Cristina Gherasimov, înaintea Reuniunii de la Luxemburg: „Suntem pregătiți și foarte hotărâți să realizăm reformele necesare pentru aderarea la UE până în 2030”

/ Acum 1 zi

VIDEO // Căușeni: O femeie de 75 de ani, agresată în propria locuință. Suspectul, reținut de poliție

/ Acum 1 zi

Prim-ministrul Vasile Tofan: Republica Moldova este într-o cursă contra cronometru pentru a încheia negocierile de aderare la UE până în 2028

Vezi mai multe