ro

 

Societate
04 Noiembrie, 2026 / 01:11
/ 07 Noiembrie, 2025

USMF „Nicolae Testemițanu” s-a autosesizat și va iniția o anchetă internă în cazul medicilor din România

Administrația Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova s-a autosesizat și va iniția o anchetă internă după ce autoritățile din România au efectuat percheziții într-un dosar care vizează mai mulți medici români, transmite MOLDPRES.

Totodată, Universitatea a comunicat că nu a primit nici o notificare din partea autorităților competente din România sau din Republica Moldova referitor la cazuri ce vizează medici din România, absolvenți ai USMF „Nicolae Testemițanu”.

„Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” își reafirmă angajamentul față de respectarea normelor legale, a principiilor etice și a standardelor profesionale înalte în procesul de instruire și activitate medicală”, a comunicat administrația instituției.

Ministrul Sănătății, Emil Ceban, care până de curând a deținut funcția de rector al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, a respins categoric orice acuzație sau suspiciune potrivit căreia instituția ar fi eliberat diplome de rezidențiat unor medici din România care nu ar fi frecventat cursurile. „Este un fals”, a declarat tranșant Emil Ceban.

Potrivit anchetei, aceștia ar fi solicitat recunoașterea în România a unor titluri de calificare obținute în Republica Moldova, deși, conform probatoriului, studiile nu ar fi avut loc în realitate. „Universitatea de Medicină nu poate să facă așa ceva”, a replicat ministrul, într-o declarație pentru presă, făcută miercuri, 5 noiembrie.

El a explicat că instituția de învățământ funcționează pe baza unui sistem informațional complex, care monitorizează permanent activitatea fiecărui student și exclude posibilitatea falsificării datelor.

Potrivit unui comunicat al Poliției Române, în dimineața zilei de 5 noiembrie au fost efectuate 14 percheziții la sediul unei instituții și la domiciliile unor persoane fizice. „Din probatoriul administrat a reieșit că studiile de rezidențiat, care ar fi presupus prezența fizică obligatorie a medicilor rezidenți la bazele clinice universitare, nu ar fi avut loc în realitate, în condițiile în care, pe perioada cursurilor de specializare, medicii rezidenți s-ar fi aflat în România, unde ar fi fost salarizați cu normă întreagă”, se arată în comunicatul Poliției Române.


 
Ultimele Știri
/ Acum 14 ore

O femeie originară din Republica Moldova a fost condamnată în Rusia la 14 ani de închisoare pentru trădare de patrie. MAE anunță că a solicitat informații despre caz

/ Acum 14 ore

O femeie din Ungheni și fiica sa au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la o sobă defectă

/ Acum 14 ore

Un avocat din Bălți va ajunge pe banca acuzaților pentru escrocherie și trafic de influență

/ Acum 16 ore

Ploaia și vizibilitatea redusă, pericole pentru șoferi. Recomandările Poliției

/ Acum 16 ore

Încă un procuror delegat la Procuratura Anticorupție a picat evaluarea externă

/ Acum 1 zi

Gazele rusești și promisiunile privind prețul mic. Ce spune ministrul Energiei, Dorin Junghietu

/ Acum 1 zi

METEO // Ploi în mai multe regiuni ale țării pe 3 noiembrie

/ Acum 1 zi

Republica Moldova ar putea acoperi un sfert din consumul de gaze din Neptun Deep. Ministrul Dorin Junghietu: „Costurile mai mici se vor reflecta în tarife"

/ Acum 1 zi

FOTO // Investiții în drumuri, școli și energie verde în trei localități din raionul Strășeni

/ Acum 1 zi

Două cazuri de transportare a valutei nedeclarate, depistate la Aeroportul Chișinău

/ Acum 1 zi

Republica Moldova și România își consolidează experiența de elaborare și evaluare a examenelor naționale

/ Acum 1 zi

FOTO // Cooperarea moldo-română în domeniul apărării va fi extinsă

/ Acum 1 zi

FOTO // Memoria istorică și patrimoniul cultural, punți de colaborare între AȘM și Mitropolia Basarabiei

/ Acum 1 zi

VIDEO // O femeie, reținută în flagrant într-un dosar de escrocherie de peste un milion de lei