Victimele violenței în familie vor fi scutite de taxele judiciare
Membrii Cabinetului de miniștri au aprobat astăzi un proiect de lege care prevede scutirea victimelor violenței în familie de plata taxelor de stat și a taxei de timbru în procesele de partaj și alte litigii patrimoniale, comunică MOLDPRES.
Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a menționat că și persoanele cu venituri reduse vor putea solicita scutirea, eșalonarea sau compensarea taxei de timbru.
O altă modificare importantă este stabilirea unei taxe fixe de 250 de lei pentru recunoașterea, contestarea și executarea hotărârilor arbitrale străine, eliminând astfel interpretările neuniforme ale instanțelor.
De asemenea, Compania Națională de Asigurări în Medicină va fi scutită de taxa de timbru, ceea ce îi va permite să apere drepturile persoanelor asigurate fără obstacole financiare. Prin aceste măsuri, Guvernul își propune să asigure o justiție mai echitabilă, sprijinind categoriile vulnerabile și uniformizând aplicarea legislației.
Poliția din Criuleni investighează un caz de tentativă de omor
Vremea se răcește în weekend: minime de până la -5 grade Celsius și intensificări ale vântului
„Totul este pregătit”: 40 de hectare de plop vor fi plantate sâmbătă la Pogănești. Ministrul Gheorghe Hajder invită cetățenii la campania de împădurire
Numărul vizitatorilor străini în Republica Moldova a crescut cu 9,3 la sută în nouă luni ale anului curent
Cod galben de vânt pe întreg teritoriul țării: poliția vine cu recomandări pentru cetățeni
Trafic rutier suspendat în weekend pe strada Ismail din capitală: cum va circula transportul public
Elevii se vor putea înscrie individual la selecția pentru loturile naționale participante la competițiile internaționale de matematică și informatică
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
VIDEO // Rețea de trafic de droguri, destructurată în sudul țării. Doi bărbați din Comrat, reținuți de organele de forță
Centrele ASP din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești vor elibera acte de identitate în ziua alegerilor din UTA Găgăuzia
Schimb de experiență cu Irlanda pentru modernizarea serviciilor de ocupare. Ministra Natalia Plugaru: „Vom dezvolta acest parteneriat pentru a aduce beneficii cetățenilor”
Cinci incidente aeriene au fost înregistrate în Republica Moldova în ultima săptămână
VIDEO // Zece cuiburi artificiale pentru șoimul dunărean și o mie de dispozitive pentru protejarea păsărilor, instalate pe linia Vulcănești–Chișinău
FOTO // IGSU a fost dotat cu 43 de automobile de teren, cu sprijinul Băncii Mondiale
Alegeri repetate în Novosiolovca. Prezența la urne a ajuns la 17,44% până la ora 18:00
Peste 43 500 de cetățeni au participat, până la ora 18:00, la alegerile din UTA Găgăuzia
VIDEO // Alegători transportați cu automobile și microbuze către secțiile de votare din UTA Găgăuzia. IGP investighează cazurile
Președinta CEC, Angelica Caraman: „Pragul de validare a alegerilor a fost depășit în 29 din cele 35 de circumscripții electorale din UTA Găgăuzia”
Ucraina anunță că a lovit o rafinărie de petrol și o uzină de armament din Rusia
Peste 170 de alegători au participat la scrutinul organizat în satul Novosiolovca, până la ora 15:00
Alegeri în UTA Găgăuzia. Circa 25% dintre votanți și-au exercitat dreptul până la ora 15:00
CEC avertizează asupra riscului apariției informațiilor false în ziua alegerilor regionale. Cetățenii, îndemnați să consulte sursele oficiale
FOTO // Studenții și profesorii Academiei „Ștefan cel Mare” s-au alăturat campaniei de donare de sânge
Promo-LEX a constatat 27 de incidente la alegerile din UTA Găgăuzia. Misiunea semnalează cazuri de agitație electorală, prezența persoanelor neautorizate și încălcarea secretului votului
Circa 120 de cetățeni au votat, până la ora 12:00, la alegerile repetate organizate în satul Novosiolovca, raionul Taraclia
Alegeri în UTA Găgăuzia. Peste 14% din votanți s-au prezentat la urne până la ora 12:00
Operațiunea „Pietonul”. Poliția intensifică acțiunile de prevenire a accidentelor rutiere pe întreg teritoriul țării
Alegeri repetate în Novosiolovca. Prezența la urne a ajuns la 1,61% până la ora 09:00
Peste 2 800 de alegători au votat în UTA Găgăuzia până la ora 09:00. Scrutinul se desfășoară fără incidente
Alertă falsă de incendiu la Aeroportul Chișinău. Activitatea aerogării se desfășoară în regim normal