ro

 

Societate
24 Octombrie, 2026 / 21:28
/ 06 Iunie, 2026

VIDEO // Un automobil luat de ape la Cărbuna, patru oameni evacuați la Pănăsești. Autoritățile intervin în mai multe localități

Poliția Republicii Moldova informează că precipitațiile abundente au afectat din nou infrastructura rutieră și circulația în mai multe zone ale țării, fără a fi înregistrate victime.

În localitatea Cărbuna, raionul Ialoveni, un automobil a fost luat de apele acumulate în urma ploilor și împins într-un canal de scurgere. Din fericire, nu au fost raportate victime.



De asemenea, drumul care face legătura între localitățile Homuteanovca și Gangura este blocat temporar din cauza acumulărilor de apă.


În localitatea Pănășești, raionul Strășeni, patru persoane au fost evacuate dintr-un autoturism rămas blocat în zonă inundată, cu ajutorul echipelor de intervenție.

 

Totodată, pe traseul R-1, în zona Căpriana, circulația rutieră a fost sistată complet, din cauza condițiilor meteo nefavorabile și a acumulărilor masive de apă pe carosabil.

Echipele de intervenție continuă lucrările de pompare a apei din gospodării și subsoluri, deblocarea drumurilor și acordarea asistenței necesare populației afectate.

În contextul Codului Galben de instabilitate atmosferică, cu descărcări electrice și ploi puternice, autoritățile au mobilizat toate instituțiile responsabile de gestionarea situațiilor de urgență. La nivel național, situația este coordonată cu implicarea structurilor de ordine publică, protecție civilă, infrastructură rutieră și transport, sănătate, mediu, energie și administrație publică locală.

Responsabilii îndeamnă populația să respecte recomandările de siguranță, să evite deplasările în timpul fenomenelor meteo severe, să nu traverseze drumuri acoperite de apă și să se informeze exclusiv din surse oficiale. Persoanele care se confruntă cu situații de pericol sunt îndemnate să apeleze de urgență serviciul 112.


 
Ultimele Știri