ro

 

Societate
07 Octombrie, 2026 / 23:07
/ 20 Mai, 2026

VIDEO // Membrii unei grupări internaționale, cercetați pentru producerea, contrabanda și comercializarea drogurilor prin aplicația Telegram

Membrii unei grupări internaționale sunt cercetați pentru producerea, contrabanda și comercializarea drogurilor prin aplicația Telegram. Pe acest caz, organele de forță au ridicat zece litri de droguri sintetice de tip PVP, în valoare de aproximativ 5 milioane de lei, informează MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, gruparea activa pe teritoriul Poloniei, Georgiei, Ucrainei și Republicii Moldova. Timp de câteva luni, oamenii legii au documentat activitatea infracțională a membrilor acesteia, cetățeni ai Ucrainei și Republicii Moldova, implicați în transportarea și distribuirea drogurilor sintetice pe teritoriul țării.

În cadrul investigațiilor, polițiștii au identificat un moldovean de 29 de ani, care, de la începutul anului curent, ar fi avut rolul de curier pentru transportarea drogurilor din Polonia către Georgia și Republica Moldova.

Suspectul a intrat, pe 16 mai, în Republica Moldova prin punctul de trecere a frontierei Leușeni–Albița, la volanul unui Audi. După traversarea frontierei, acesta a fost monitorizat, reținut și percheziționat.

În urma perchezițiilor au fost ridicate pachețele cu droguri de tip PVP, timbre LSD, un telefon mobil utilizat la comiterea infracțiunii și o butelie din plastic cu 10 litri de PVP în formă lichidă. Drogurile au fost transportate din Polonia și plasate într-un ascunziș pentru a fi preluate de un alt membru al grupării. Automobilul utilizat de suspect a fost ridicat în vederea aplicării sechestrului și confiscării speciale.

La demersul procurorilor, instanța de judecată a emis pe numele acestuia un mandat de arest pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă închisoare de până la 15 ani.


 
Ultimele Știri
/ Acum 9 ore

Opt pisici de rasă, în valoare de circa 100 000 de lei, depistate în timpul unui control vamal

/ Acum 9 ore

Cronica ARHIVELOR // Viorel Mardare și spotul care a transformat fructele Moldovei într-o carte de vizită a țării

/ Acum 9 ore

Controlul coordonat la punctul de trecere Leușeni - Albița va fi prelungit pentru un an

/ Acum 10 ore

Autoritățile caută soluții pentru aprovizionarea cu apă pe Prut și Nistru. Gheorghe Hajder: „Stațiile de captare din țară trebuie să fie adaptate la noile realități”

/ Acum 12 ore

Un camion a fost cuprins de flăcări la o bază de transport din Rezina

/ Acum 13 ore

VIDEO // Patru asasinate la comandă, pregătite la Kiev cu implicarea unor persoane din Moldova. Dosarul a ajuns în instanță

/ Acum 13 ore

Riscul de apariție a ciumei în Republica Moldova este foarte scăzut, afirmă ANSP

/ Acum 13 ore

VIDEO // Șase persoane, depistate în timp ce încercau să ajungă clandestin în UE. O filieră de migrație ilegală, destructurată

/ Acum 13 ore

Un zbor neautorizat a fost detectat în spațiul aerian al Republicii Moldova

/ Acum 14 ore

Incendiu într-un edificiu de protecție civilă din sectorul Ciocana. Opt echipaje de pompieri, mobilizate

/ Acum 15 ore

Agenda evenimentelor, miercuri, 7 octombrie

/ Acum 1 zi

Permisele de conducere moldovenești pot fi preschimbate în Irlanda de Nord. Ce acte sunt necesare

/ Acum 1 zi

CSM a constatat promovarea evaluării externe de către judecătoarea Alina Gorceac

/ Acum 1 zi

Noi cazuri de escrocherii telefonice. Un bărbat din Chișinău, deposedat de peste 60 000 de lei